n9q3316nb84psg
Poezia Imn muncii este un cintec de lauda adus puterii crea­toare a omului, capacitatii sale de a transforma universul si de a se transforma pe sine insusi prin aceasta.
inca din prima strofa poetul formuleaza o antiteza intre Munca si Ruina. Prin Ruina se intelege inactivitatea, delasarea, abdicarea de la cea mai inalta indatorire a omului - munca.
In conceptia lui Voiculescti, munca constituie sensul suprem al vietii. Poetul personifica notiunile, scriind cu litera mare cuvinte ca „Ruina", „Munca", „Vitejie", „Unealta", „Taina", „Lege", „O-mul", „Universul". Acestea apar ca niste personaje alegorice. Vi­ziunea poetului este antropomorfica, semn al unor trairi interioare intense, patetice.
Voiculescu „dramatizeaza" relatia dintre om si lume si desco­pera principiul ordonator unic, munca creatoare nu numai de bu­nuri materiale, ci si de sensuri, superioare ale vietii. Munca este singurul mod de cunoastere a universului, de cucerire a lui, omul aparind in imaginatia poetului ca un cruciat ce ia in stapinire o imparatie. Munca este, deci, un act eroic si, ca orice eroism, pre­supune sacrificii: sudoarea, efortul, trudnic, uneori, „Lacrimile" si „suigele" - adica suferinta si jertfa, nu capata adevaratul lor pret decit prin sudoarea muncii.
Totodata, munca este si singura posibilitate de descatusare a gindirii creatoare. Ea face sa rodeasca pamintul, dar si „creierul". Din munca se naste „Visarea".
Strofa a cincea contine ideea foarte pretioasa ca munca face posibila solidaritatea umana. Exista o relatie directa intre „mina care tine ciocanul" si „inima de frate".
Solidarizarea se face in demnitate, speranta si mai ales iubire. Munca gezvolta cele mai inalte simtaminte umane. Ea innobileaza pe om. intre dorinta de creatie a fiintei umane si obiectul muncii se afla „Unealta". Aceasta este ca o arma intr-o lupta incordata a omului ce va iesi triumfator. Sint semnificative sugestiile metafo­relor care trimit la imaginea eroismului miraculos al basmelor. „Ciocanul" este „buzduganul zvirlit spre biruinta". Puterea crea- toare a muncii si elanul celui care minuieste unealta apar aproape supranaturale.
Numai prin munca poate fi invins timpul, cel mai mare adver­sar al omului.
Scurgerea neintrerupta a timpului nu poate fi disociata de moarte.                             
Munca insa este tarmul sigur pe care „Omul" gaseste nemuri­rea. Munca este cea dintii „Taina si „Lege" a omenirii.
Taina, caci virtutiile sale sint nebanuite, uriase, fara margini. „Lege", fiindca nimeni nu o poate ignora, viata insasi fiind guver­nata de munca. Datorita atotputerniciei muncii, lumea intreaga ii apare poetului ca un „vast Atelier", matca a creatiei, spatiu orga­nizat si prolific.
Penultima strofa cuprinde imaginea alegorica a muncii ca sta-pina a intregului cosmos: „Cu bratu-i stapineste peste Pamint si-n Cer". Perspectiva se largeste spre infinit, constructia hiperbolica intareste impresia de apoteoza.
in finalul poeziei, V. Voiculescu pare a concentra intr-un mod si mai limpede intregul mesaj al imnului sau: munca 1-a umanizat pe om, i-a deschis caile perfectiunii, 1-a innobilat, transformindu-i conditia mizera intr-un triumf absolut, in sfirsit, 1-a asezat stapin pe „Univers".
Imaginea glorioasa a muncii ducind „Pe umerii-i atletici" „U-niversur este simbolica.
Metafora, personificarea si simbolul sustin arhitectura stilis­tica.
Imn muncii nu este o poema lucrata in filigran. Ea respira mai putin prin vers, ci impresioneaza prin suflul viziunii.