u2s6818uh92ukn








Vasile Voiculescu este, ca si Tudor Arghezi, stapanit de nostalgia divinitatii, figurata, in poezia "Edera", prin simboluri ale verticalitatii si inaltarii, stejarul si iedera. Credinta devine o scara spre cer, spre taramul celest, vehicul fiind, printr-o stranie reiterare a mitului lui Jack si al vrejului de fasole, din basmele populare, o iedera: "Ca edera spre dreptul stejar, asa-mi intind,/ Isuse, catre Tine iubirea-mi arzatoare;/ Cu slabe mreji de ganduri cutez sa Te cuprind/ Si orice rugaciune e o imbratisare." Iisus este metaforizat sub forma unui arbore cu o putere dumnezeiasca, avand ascendente in lumea eterna a Spiritului universal. Rugaciunea este o invocatie ce face posibila hierofania, apropiind cerul de pamant,¹ intr-un proces invers celui al separarii lumii uranice de cea chtonica.
Seva stejarului este chiar spiritul divin ce strabate, pe cai nestiute, in lumea terestra: "impartasit tot timpul din seva ta fierbinte/ Sa nu-mi mai spulberi frunza in viscole si ger,/ Ci-ncolacit de-a pururi pe trunchiul Milei sfinte/ Urcand, s-ajung la varful dumnezeiesc din Cer."
Teme si motive ale poeziei "Edera "
• Ascensiunea celesta, comparabila cu a marilor mistici ai lumii: Etana, Enoh. Ascensiunea se face prin intermediul unui fir de iedera, vazut ca un vehicul magic.
•  Stejarul, devenit axis mundi, spatiu de manifestare a sacrului, spre care poetul tinde. Stejarul, copac magic la celti si la scandinavi, legat de simbolistica vascului, devine o scara spre cele noua ceruri, spre lumea zeilor. Poetul se agata de aceasta scara celesta pentru a ajunge in apropierea lui Dumnezeu, pentru a-i simti prezenta.
• Comuniunea cu divinul, vazuta ca o forma de implinire suprema a fiintei, ca o modalitate de a infrange efemerul, viata trecatoare.