d3g676ds42xyv

in Iarna nu apare o priveliste limitata, inchisa ca intr-o rama, ci iarna in toate aspectele ei; iarna intr-o varietate depeisaje; iarna in intreaga ei paleta peisagistica. Primele doua strofe descriu so­sirea anotimpului - a „cumplitei ierni" -, infatisind miscarea ne­incetata a zapezii care schimba fata lumii: „Cu o zale argintie se imbraca mindra tara-". Poetul simte iarna la scara cosmica. El are vederea vazduhului (strofa intii) si apoi a pamintului (strofa a do­ua), transfigurate de albul zapezii. In strofa a treia verbelor de miscare le ia locul staticul: „e" - „insirati se perd" - „se vad". Desemnarea unor teritorii nedefinite (cimp, dealuri, impregiur, in departare), ale albului, fantasmele plopilor, clabucii de fum arata un peisaj usor confuz, de atita monotona, egala albeata; conturu­rile se sterg, se pierd. Tonul poetului se schimba in ultima strofa in care senzatia de apasare pe care o dadeau ninsoarea si albul qpat e destramata de ivirea soarelui. Astrul zilei schimba prive­listea, care devine asemanatoare unui tablou. Ea capata abia acum „o rama", un cadru. Apar culorile voioase ale iernii. Soarele „des-miarda" pamintul alb. Revine armonia dintre cer si pamint. Di­mensiunile privelistilor cosmice abia acum se restring, mtr-un pei­saj umanizat de clinchetul de zurgalai al saniei Abia acum simtim desavirsita tacere a zapezilor, cind linistea cristalelor ghetii si ful­gilor moi, linistea albului ireal e sparta de clinchetul clopoteilor. Bintr-o miscare cosmica, iarna devine un tablou luminos s,i pur.
Senzatiile se schimba de la un vers la altul: de la spaima de troiene adunate-n cer, amenintind pamintul, la baletul fulgilor comparati cu „un roi de fluturi albi - imagine luminoasa a verii si a iernii -, contrazisa la rindul ei de „fiorii de gheata" - senzatie de cutremurare infrigurata, dar si de limpezimi cristaline. Puritatea stralucirilor albe („Cu o zale argintie se imbraca mindra tara") creeaza impresia de fast hibernal, duritatea sclipitoare nu-i lipsita de o vrajita maretie. Iarna nu mai e acum „cumplita", ci un izvor de podoabe. Melancolia usoara din compararea soarelui cu un „vis de tinerete..." nuanteaza starea sufleteasca pe care o aduuce cu sine iarna. Tulburarea data de nemarginirea alba se spulbera sub lumina solara. Toate aceste senzatii si emotii reflecta vibratia omu­lui in fata naturii, fiecare anotimp modelind existenta acestuia in univers. Vizual, stapineste nemarginirea („se pierd in zare", „intin­derea pustie", „oceanul de ninsoare") si albul: zapada, troiene, ful­gi, fluturi albi, gheata, umeri dalbi, ninge, zale argintie, fantasme albe, clabuci, albii, ninsoare.
Pe scurt si de la mai niare distanta de text: „In Iarna, imaginatia e o vreme ingrozita de putinta unei ninsori totale, de sfirsit de lume, pina ce zurgalaul spulbera sinistrul vis" (G. Calinescu).