Vasile Alecsandri acopera prin opera sa o mare suprafata a literaturii romane, marcind un timp de rascruce in evolutia scri­sului artistic romanesc. Operele lui in versuri, in proza sau dra­matice au intemeiat noi drumuri literare, au deschis portile celei mai inalte literaturi clasice. Este cunoscut ca poet mai ales prin ciclul de Pasteluri. Alecsandri a excelat in poezia patriotica, oca­zionala sau nu, deoarece sentimentele lui aainci si firesti de iubire de tara s-au dezvoltat in climatul fierbinte al evenimentelor de la 1848 si 1859. r1z7924rr66crx
Dan, capitan de plai este un poem eroic dintre cele mai defi­nitorii pentru jhijloacele expresive si viziunea poetica a artistului. Poemul eroic intruneste, ca orice poem, mai multe episoade, si se inrudeste cu balada, desi aceasta are o naratiune mai restrinsa, prin exemplaritatea personajelor insufletite de sentimente inalte si printr-o expansiune spre fantastic, manifestat in stilul hiperbolic si in preferinta pentru personificare. Poemul eroic evoca in chip firesc momente glorioase din istorie, exaltind sentimente nationa­le. Dan, capitan de plai este inspirat dintr-un cintec popular, ce ,figureaza ca moto. Chiar din acest fragment anonim detasam con­fruntarea dintre Bine si Rau, asezata in plan moral: rai-iad, atit de proprie poporului, care a transfigurat-o artistic in basme si ba- Iade, mai ales sub ipostaza luptei dintre aparatorii tarii si dusmanii ei. In poem acesti aparatori au statura legendara, baladesca si se aseamana chiar cu eroii din basme.
Sint portretizati, prin urmare, la modul ideal, intr-o mare ri­sipa de procese retorice. Stilul retoric este foarte familiar lui Alec-sandri. El se caracterizeaza prin bogatia argumentatiei, prin po­doabele exprimarii poetice, toate puse in slujba transmiterii unui mesaj inflacarat si solemn, in cazul de fata patriotic. Eroii sint batrinul Dan si Ursan, tovarasul sau de lupta pentru apararea gliei strabune. Dusmanul este cel stiut al Evului Mediu - tatarii. Ne aflam, aparent, in epoca urmatoare domniei lui Stefan (secolul al XVI-lea), dar, de fapt, mai curind intr-un timp anistoric, intr-un timp legendar, indepartat si eroic. In rezumat, Dan imbatrinit si singur, vegheaza hotarele tarii, regretind timpul tineretii, al fapte­lor de arme, cind afla din convorbirea a doi vechi stejari ca tara dste calcata de tatari. Viteazul fs,i ia armele si-1 cheama pe Ursan sa curme impreuna prapadul abatut asupra Moldovei. Dupa o lup­ta vitejeasca, Ursan este ranit, iar Dan, care nu-si paraseste prie­tenul, desi lovit si dinsul, cade in miinile dusmanului. Ghirai, pa­truns de admiratie fata de „ghiaur", il lasa sa sarute pentru ultima oara pamintul tarii „ce tresare si care-1 recunoaste... .Un alt per­sonaj, care contureaza vitejia vechilor aparatori ai Moldovei este Fulga, fiica lui Ursan, care isi salveaza parintele ranit. Naratiunea care constituie substanta poemului este intretaiata de descriere si dialog, ceea ce da profunzime cadrelor eroice ale evocarii.
Prima parte a poemului are rol de expozitiune, prezentindu-1 pe batrinul viteaz in solitudinea lui mindra si meditativa. Dan este comparat cu soimul, cu stinca, ceea ce reflecta in metafora carac­terul maret si nobil, inaltimea calitatilor vitejesti, taria de a rezista neclintit in faja oricarei urgii. Este asociat cu natura salbatica a muntelui, a padurii neumblate si cu soarele. Prin urmare, statura lui are o maretie cosmica. Privirea batrinului se misca in ritm as­tral. Singuratatea acestui viteaz se explica printr-un destin excep­tional. El nu poate avea in,pfeirjma decit maretia naturii, singura in masura sa cuprinda maretia lui umana. Dan dezvaluie insa si un dureros regret al anilor traiti cu fala, cind veghea „in picioare" „la capatiiul" tarii. Nu este un regret banal pentru tineretea pierduta, fiindca Dan este un „vechi pustnic", in sens figurat, adica un om intelept si dezlegat de cele trecatoare. El regreta numai vremea cind minia ii semana cu traznetul, tunetul, fulgerul - cu desca­tusarea fortelor napraznice ale naturii. Drumurile lui prin codrii intunecati, sub „vulturii carpatici", in tovarasia murgului cu care vorbea ca in basme, rasar in mintea treaza a eroului.
Capitolul doi sustine intriga poemului: navalirea tatarilor si insingerarea tarii. Important este modul in care poetul introduce aceasta intriga. Vestea cea rea o afla Dan ascultind „doi vechi ste­jari". Se stabileste astfel corespondenta dintre senectutea mindra a osteanului si falnicii stejari, la fel de batrini, sugestia ca eroul

trece prin timp ca si natura. Stejarul este un vechi simbol literar al marejiei si biruintei, al demnitatii si al nobletii. Stejarul este, totodata, o emblema vegetala a plaiului romanesc. Dialogul steja­rilor se desfasoara in cadentele vechi ale limbii populare, plina de miresme poetice: „O! frate, zice unul, un vint in miez de noapte / Adusu-mi-au din vale lung vaiet, triste soapte!... / E sabie in tara! au navalit tatarii! / S-acum in balti de singe isi joaca armasarii!" Dan intelege glasul naturii ca eroii din povesti, pentru ca este con­topit cu ea de atita vreme. Tot ca in basme viteazul isi pregateste „palps vechi" si pleaca plin de fala.
In partea a treia a poemului, in care e schitat portretul lui Ursan, e surprinzatoare arta cu care Vasile Alecsandri izbuteste sa-1 individualizeze, asezindu-1 totodata in aceeasi spita rara a Strabunilor viteji, ca si pe Dan. Daca Dan privea din insingurarea lui spre soare, spre lumina „verdei tinereti", Ursan este invaluit parca de umbre, „la chip intunecos", „pletos ca zimbrul", „pribeag misterios". El fusese asezat in tara de insusi domnul Stefan care-1 numea „frate". Portretul lui Ursan atinge, de asemenea, o dimen­siune fantastica, maretul om dormind „culcat pe-un buzdugan" si pazind o herghelie de cai, am zice, nazdravani: „zmeii hergheliei . Incaleeind pe un armasar salbatic adus de fiica sa, Fulga, Ursan porneste impreuna cu Dan la lupta. Cei doi tovarasi luptind unul dintr-o parte si celalalt din alta evoca stravechiul motiv de balada, din yersurile: „bate tu marginile, / eu sa bat mijloacele".
in episodul al saselea, poetul descrie lupta celor doi giganti cu tatarii. Este un episod central al poemului eroic, in care hiperbola desavirseste impresia de vitejie incomparabila, cu atit mai convin­gatoare, cu cit e conturata si prin contraste: „El intra si se-ndeasa m gloata tremurinda / Ca giunghiul cel de moarte in inima pla-pinda, / Si palosu-i ce luce ca fulger de urgie / Tot cade-n dreap-ta-n stinga, si taie-n carne vie... Poetul pare a anticipa celebra imagine a lui Cosbuc din Pasa Hassan. Comparatiile hiperbolice introduc termeni care amplifica senzatia de razvratire a naturii im-potrjva unei umanitati decazute („fulger", „zimbrul").
In ultimul episod il aflam pe Dan, ranit, prizonier la tatari. Poetul sugereaza ca uriasul Dan, cel care calca „cu pasi gigantici", si in fata caruia riul isi scadea valurile, se afla intr-un loc prea ingust pentru grandoarea Iu; Ghirai se simte strivit de maretia pradei sale. isi pierde pacea, „zace" „ca un cadavru", este „palid" si de la inceput invins m confruntarea cu maretul roman inlantuit. Se cere eroului sa-si lase legea in schimbul iertarii. Ne aflam in fata unui cunoscut motiv de balada (cea mai faimoasa fiind Con­stantin BrancoveanuY La baza acestei transfigurari literare se afla o realitate istorica. Dar crestinii nostri nu si-au lepadat legea nici in realitate, nici in fictiune. Naratiunea atinge punctul culminant acum, cind triumful moral al eroului devine apoteotic. Expresiv, impresioneaza cel mai mult analogia dintre Dan si Ceahlau, mun­tele sfint al Moldovei; „Ceahlaul sub furtuna nu scade mosunoi! / Eu, Dan, sub vintul soartei sa scad pagin, nu voi." Expresia este sententioasa, cum se intimpla de multe ori in poezia patriotica a lui Alecsandri si a altor poeti de la 1848, cind versul era si o arma de lupta si se puteau rupe din texte asemenea „maxime" pe^tema iubirii de tara* cu care poti sa formezi un Decalog al romanilor liberi: „Alb am trait un secul pe plaiul stramosesc / Si vreu cu fata alba senin sa ma sflrsesc"; „Asa m-au deprins Stefan, usoara tar-na-i fie! / La trai fara mustrare si fara pnhanire."