k5f925kf37hjn


"Sora si hotul" este o poezie aproape eminesciana, avand similitudine tematica si uneori frapant imagistica cu "Povestea teiului". Claustrarea unei fete nubile intr-o manastire, parasita de rude si de lume, visand eliberarea din acest spatiu recluzator, determina intensitatea discursului liric: "Sus, in deal, la monastire,/ Plange sora-ntr-o gradina,/ Plange noaptea si suspina/ Dup-a lumei fericire..."
"Hotul din padure", cu statut ambiguu, de haiduc sau de hot de inimi, ii ofera o alta viziune asupra placerilor lumii: "«Ce spui, draga surioara?/ (Zise hotul din padure)/ Cu-ai tai ochi ca doua mure,/ Tu frumoasa lacrimioara,// Tu sa mori, dulce minune!/ Si de Domnul nu ti-e frica?/ Draga sora tinerica,/ Fa trei cruci s-o rugaciune.// De vrei ochii sa-ti luceasca/ intr-un rai de veselie,/ Si ca floarea din campie/ in pept inima sa-ti creasca...»". indemnul la evadare contine sintagme de cea mai autentica rezonanta eminesciana, semn ca, in literatura vremii, acestea se inscrisesera, pe temeiul literaturii populare, in limbajul liric colectiv: "Hai cu mine-n codrul verde/ S-auzi doina cea de jale,/ Cand plaiesii trec in vale/ Pe cararea ce se.perde.// Sa vezi soimul de pe stanca/ Cum-se nalta, se izbeste/ Peste corbul ce zareste/ in prapastia adanca."
Idila celor doi sta, in finalul deschis al poeziei, sub semnul ambiguitatii ironice: "De-au mers sora, nu e stire;/ Iar de-atunce pin gradina/ Nici nu plange, nici suspina/ Nime-n deal la manastire".