Intre pastelurile lui Vasile Alecsandri inchinate anotimpului alb (Iarna, Viscolul, Gerul, Sfarsitul iernii s.a.), se include si cel intitulat Miezul iernei care completeaza tematic aceasta serie. q1t1319qr25xfb
Aceasta poezie este, neindoielnic, un pastel, intrucat, in primul rand, poetul apeleaza la descriere pentru a infatisa unele aspecte din natura. Astfel, el zugraveste imaginea unei nopti de iarna, cu un ger cumplit, care transforma complet natura. inghetul cuprinde pana si astrele si cerul („stelele par inghetate", „cerul pare otelit"), stejarii trosnesc de ger, iar zapada scartaie sub picioare. Sub imperiul gerului, natura capata imaginea „unui templu maiestos", in care lumina lunii sporeste frumusetea rece, neclintita a peisajului. Imaginea acestui templu este completata apoi de miile de stele care ard „ca vecinice faclii", de munti, care ii sunt altare, si de codri - adevarate orgi sonore - , unde se aude vuietul ingrozitor al crivatului. Totul pare fara viata, neclintit, pana ce isi face aparitia un lup „ce se alunga dupa prada-i spaimantata".
Dupa cum se observa, elementele descriptive apartin atat cadrului terestru (padurile, zapada, campiile, casele, muntii, codrii), cat si celui cosmic (stelele, luna, cerul, razele etc), iar toate acestea se subordoneaza cuvintelor cheie din poezie - „ger amar, cumplit" si „templu maiestos". Cu ajutorul acestor elemente poetul descrie tabloul sinistru al iernii, salbaticia ei, sugereaza un spatiu infinit, solemn si grandios, dar, ca in orice pastel, isi exprima direct si propriile sentimente in fata acestor aspecte din natura. Mai intai poetul traieste senzatia de frig, de inghet, de stingere a vietii, ca apoi sa dea glas sentimentelor de uimire si de admiratie fata de maretia si solemnitatea naturii.
Aceste atribute ale peisajului ii produc poetului o deosebita incantare, incat exclama: „O! tablou, maret, fantastic!", dar, in final, senzatia de neclintire, de incremenire creeaza impresia de pustietate si de tacere apasatoare.
Aceste sentimente sugereaza si prezenta eului liric, accentuata de interjectia „o" si vocativul „tablou maret, fantastic".
Trasaturile specifice peisajului sunt infatisate, ca in orice pastel, prin intermediul unor imagini artistice. Predominante sunt cele vizuale („zapada cristalina", „campii stralucitoare", „fumuri albe", „vazduh scanteios", „farul tainic de lumina", „stele argintii"), dar sunt prezente si imaginile auditive („trasnesc stejarii", „organe sonore", „note ingrozitoare"). in cadrul imaginilor vizuale, culoarea predominanta este albul, exprimat direct sau doar sugerat mai ales prin adjective -albe, scanteios, stralucitoare, argintii etc. -, toate acestea avand valoarea stilistica de epitete cromatice.
Imaginile vizuale sunt realizate si prin comparatiile „fumuri albe ... ca inaltele coloane", „ard ca vecinice faclii", sugerand un alb sters sau galbenul pal.
Epitetele „sonore" si „ingrozitoare" ale substantivelor „organe" si „note" contribuie la realizarea imaginilor auditive care evidentiaza vuietul crivatului, care cutreiera templul solemn al naturii.
Din cele aratate se constata ca aceasta poezie este un pastel, intrucat autorul descrie aspecte din natura care compun un peisaj hibernal, evidentiind notele lui caracteristice. Totodata, el isi exprima propriile sentimente si realizeaza unele imagini artistice prin intermediul figurilor de stil.