Aparitia lui Tudor Arghezi in literatura romana a insemnat depasirea perioadei postsimboliste si intrarea ei in modernism. Dupa cum observa Ovidiu Crohmalniceanu, Arghezi intuieste toate formulele liricii moderne: poezia fiorului religios (ciclul psalmilor); poezia sentimentului cosmic: (De-a v-ati ascuns...); poezia primitivitatii, a universului domestic, a razvratirii, a jocului, a absurdului, a ingenuitatii etc. El realizeaza sinteza perfecta intre modern si traditional. Ideea de continuitate este metaforic subliniata cliiar in poezia Testament, arta poetica din fruntea volumului sau de debut (Cuvinte potrivite, 1927), unde cartea (semnificand opera poetica) este mostenirea pe care tatal (poetul) o lasa fiului sau. Ea este legatura intre trecut (cei care au fost, strabunii, batranii, mortii) si viitor (cei ce vor urma, fiul cel tanar). Metaforic, aceasta mostenire este piatra de_hotar intre cele doua lumi, este treapta pentru inaltare si progres.
Miracolul poeziei argheziene, profunda sa originalitate provin din faptul ca poetul nu se repeta, fiecare volum al sau impunand o tematica noua, inepuizabile dovezi de inventivitate poetica, chiar modalitati inedite de expresie, certificand denumirea de „poet proteic" (Proteus - grec zeu care-si schimba permanent infatisarea in leu, dragon, mistret, rau, zimbru, foc, apa s.a., simbolizand prefacerea neincetata a materiei). Majoritatea temelor poetice argheziene si conceptia despre arta cuvantului sunt exprimate metaforic in poezia Testament. De exemplu, „estetica uratului", ideea ca frumosul artistic se obtine prin truda, ca inspiratia se subordoneaza mestesuugului poetic etc. Arghezi a formulat in mai multe randuri programul sau literar in articole precum: v9b561vz71nio
Vers si poezie, in Linia dreapta, martie 1904 ( „Poezia, inainte de a fi masurata cu unitatea vorba (n.n), exista ca o vapoare ideala ... Metalul care merge minunat poeziei este versul, idiomul celor alese si pure; poezia si versul se intrucombina ca fierul cu focul" „Versul este cristalizarea geometrica a Poeziei";
   Ars poetica, in Adevarul literar si artistic, decembrie 1927 („Am cautat cuvinte virginale, cuvinte puturoase, cuvinte cu raie; le-am excitat aroma, le-am avivat ranile cu sticla pisata si le-am infectat pe unele complet; si cum de la ele la azur e o distanta directa, o corespondenta , am facut pe cale artificiala si cuvinte oglinditoare sau stravezii..." (Testament: „Din bube, mucigaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi" sau „Facui din zdrente muguri si coroane ");
  Ce e poezia ?, in Arges, noiembrie 1966 („substanta poeziei si fiinta ei intreaga vin din «mi se pare », din « parca », din « nu m-as fi gandit...»