y3c262yn78vlh
Poeziile "Pui de gai...", "Sici, bei" si "La popice", din volumul "Flori de mucigai", stau sub semnul epicului si al anecdoticului macabru, eul liric parand sa fie absent, substituit de un narator neutru, de actiune si de dialog. Tudor Arghezi ne introduce, in "Pui de gai...", intr-o lume plina de mister, demna de poetii romantici tenebrosi: "in ceata groasa/ Carul se-ntorcea acasa./ intuneric bezna./ Nu se vedea pana la glezna./ Caii mergeau din obicei,/ Unde, nu stiau nici ei." Drumul urmat este o enigma totala, inexplicabila, pentru ca forte nevazute stabilesc intregul traseu: "Hamurile nu mai stiau ce mana,/ Iepile sau muntele de tarana./ Nu se mai vedea la nimic luminile. / Dar treaba era gata./ Omul si fata/ Vandusera toate gainile." Poezia, ca un rechizitoriu al unei crime absurde, evoca o imagine apocaliptica, a lumii subterane a hotilor si a talharilor, aruncati la periferia societatii.
Noaptea este un paznic prost, pentru ca acest atelaj este atacat de insi necunoscuti: "Doamne! Parc-au dat cu oistea in niste zid./ Iepile s-au impleticit./ Cinci oameni de cositor, cu un cutit/ Maruntaiele si buzunarul omului le-au scotocit./ Si, nevazuta, fata s-a strecurat in pacla statatoare/ Si a orbacait, taras ca o lipitoare/ Pe dihania noptii, vreme lunga,/ Pana ce i-a fost sorocit, undeva sa ajunga."

Fata scapata ajunge intr-un loc aparent sigur, intr-o ascunzatoare: "- «Oameni buuni!». in strungareata usii/ Mana fetei se lovi de mana matusii./ Matusa, cine-o fi fost, o baga in odaie,/ Si fata povesti, la vatra, intr-un crampei de vapaie,/ Ca veneau de la targ, ca le-au iesit in drum hotii/ Si ca ea scapase pe dindaratul rotii./ - «Fetico, stai colea cu Dumnezeu, si/ Langa fata mea te-i hodini.»/ Avea si matusa o fata/ Despieptanata,/ Si catestrele femeile s-au suit in pat/ Si s-au culcat:/ intai, cele doua fete,/ Fata,babii la parete./ Si baba desfacu un cojoc/ Si cuprinse fata noastra la mijloc."

Baba are un comportament greu inteligibil: "intr-un timp, baba/ intinse laba.// Fata ei sforaia. Bun!/ Si parea ca si fata straina doarme tun.// intr-un alt timp, se auzi un ciocanit./ Cinci oameni de plumb au venit/ Si au soptit/ Ca se intorc mofluzi la han./ Ca omul ce-1 belisera pe drum nu avea la el un ban." Baba explica in schimb ca in casa e fata jefuitului, avand ea, probabil, banii: "- «Mai taca-ti gura si uite-te-ncoa:/ E fata lui si banii is la ea»,/ Raspunse baba, aratandu-i patu:/ «Ai sa te duci si tu, fetica, dupa tat tu!»/ Si baba se linse pe buze,/ Cu pofta de sange a unei mate lehuze."
Deznodamantul acestei povesti grotesti se intoarce impotriva celor care o initiasera: "Ati inteles cu totii/ Ca baba era gazda si ceilalti erau hotii.// Toti chitira sa bage fata-n beci/ Si sa-i faca de duca, asa, ca la berbeci./ Si sa o puie pe jar./ Dar nu era bine sa miroasa-n toiul noptii a gratar./ Mai bine bucata cu bucata,/ Sa fie aruncata.// Dar, vorba lui Terchea-Berchea,/ Fata trasese cu urechea./ Se strecura pe langa fata matusii,/ Ce dormea ca dusii/ De pe lume, si-i locul incet.// Atunci, pe-ntuneric, berechet,/ Bratele, mainile, degetele, hotii, baba/ inabusira fata lor, o tarara-n beci, degeaba,/ Pe cand fata noastra fugi, pe ceata,/ Pana se facu dimineata.// Baba miorlaie acum dupa fata-n inchisoare,/ Si hoatele de la femei o scuipa si o tarnuie./ Talharii taie-n ocna sare,/ Si capul lor carciumarul Carnu e." Povestea tenebroasa a hotilor si a babei trimite umanitatea in vremurile primitive, ale talharilor de uscat sau de mare, capabili sa jefuiasca pe orice trecea prin locurile lor.