t5f615tz21csu



Poezia "Descantec" contureaza o lume stapanita de cifre magice si de porti secrete, care fac legatura cu alta lume, invizibila, putin cunoscuta de oamenii obisnuiti, cu imaginatia banalizata de realitatea comuna. Lacatul lumii este o tema intalnita in toate mitologiile: zeii pazesc aceste incuietori si locasuri secrete, pentru ca universul sa nu ia foc si apocalipsa sa nu se declanseze. In mitologia germanica, lupul Fenrir, zeul Loki si zeita Hei sunt tinuti in inchisori speciale, intr-o stare de repaus metastabil, pentru ca Gotterdammerung-ul sa nu se produca. Teoriile fizicii moderne vorbesc despre numere cu o putere magica si cu acces la fortele ascunse ale materiei: D, Epsilon, Omega, fara de care universul nu ar putea sa existe intr-o configuratie stabila. Lacatul este si un simbol al misterelor, al lumii care nu se poate vedea decat cu ochii mintii, cunoscuta si controlabila numai de initiati. Lacatul devine astfel o interfata pentru o "camera interzisa" a cunoasterii, dincolo de care se afla o interioritate lirica greu sondabila, abisurile constiintei, amestec de noapte si de ceruri albastre: "Lacate, cine te-a inchis/ La usa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,/ Sa sfarame zavorul/ Si sa vedem in fundul noptii noastre/ Miscandu-se comorile albastre?"
"Fundul noptii", ca si "fundul lumii", este o metafora, greu incarcata de sens, a transcendentului aflat dincolo de misterioase porti ale sufletului, a lumii ce se sustrage cunoasterii, conservand misterul si indepartarea, conditii prielnice pentru factualizarea unei instante ce trece de ratiune. "Comorile" sunt simboluri ale cunoasterii proiectate in zarile albastre, idealul greu de atins al poetului impatimit de absolut, pentru care nici vraja descantecului nu este de real ajutor. in spatiile zavorate cunoasterii, timpul e un alt mister, poetul avand perceptia numai a unei adieri a fluxului temporal, perceptibil sub aspectul sau cronoliniar, nu si in legaturile sale complexe cu universul si creatia primordiala: "Un pas din timp in timp, greoi,/ Se-apropie, dar a trecut de noi./ Toti pasii se sfarsesc si pier/ Pentru urechea ta de fier." Pasii veniti de aiurea, ca niste mesageri tacuti ai lumii de afara, se reverbereaza pentru scurt timp in timpanul omului, dar nu reusesc sa fie descifrati.
Dincolo de bariera de fier a lacatului, a cunoasterii interzise, inchise in sine, se afla un orizont mirific, armbnios, intreaga bolta a cerului, redata in metafore plastice: * De-o vana-ntoarsa peste tine/ Cred ca atarna din vazduh glicine/ Si, de pe bolti, zorele/ Si muguri si ciorchini de stele." Bolta si "fundul lumii", aici "fundul noptii", sunt, spune Nicolae Balota, cele doua puncte extreme ale spatiului poetic arghezian. intre aceste limite, cheia ramane singurul instrument in descifrarea codului nestiut al lumilor ascunse: "Cine va pune-n usa noastra cheie/ O singura scanteie?/ Lumina ochiul si-1 asaza/ Si-n incapere cauta sa vaza." In finalul poeziei, magia se produce, lacatul "simte si tresare", invocatia mergand spre alte limite, inalte, ochiul deschizand si mai mult orizontul de mistere care misca aceasta cheie a "camerei interzise ": "Lacatul simte si tresare/ Cu bezna mea, ca de o sarutare./ Stea, nu poti intra-n veriga lui/ Si lacatul tacerii sa-1 descui?".
Tente si motive ale poeziei "Descantec"
• Lumea invizibila, "otherworldly realm", pe care poetul incearca sa o descopere, prin punerea in miscare, prin invocarea puterilor necunoscute ale mintii.
• Lacatul, vazut ca un ordonator al cercurilor de cunoastere a universului, ca un punct de unde se regleaza dimensiunile lui si se stabileste gradientul dimensional.
•  Camera interzisa la care aspira poetul, al carui lacat inchide accesul spre lumea plina de mister a cunoasterii.