e3f795ek71ltn

Poezia "Ceasul de apoi" este o metafora sonora a timpului, surprins in cateva dimensiuni ale sale, de la muzica sferelor, prin coborare treptata, pana la timpul uman, ce bate, intr-o atmosfera de spital, tot mai slab, pana la stingere. Tudor Arghezi imagineaza lumea in cercuri concentrice, sonore, fiecare cu reverberatii determinate de dimensiunile spatiale la care se raporteaza: "in cer,/ Bate ora de bronz si de fier./ intr-o stea/ Batu ora de catifea." Sub raport temporal, lumea telurica se afla intr-o antinomie ireductibila cu lumea celesta, puterea timpului scazand treptat, printr-o subtila gradatie metaforica, de la "ora de bronz si de fier" pana la "ora de hartie" si "ora de praf, intr-o continua prabusire a lumii in ea insasi, pana la stingerea totala, la "ceasul de apoi", mai degraba al eului poetic, care nu mai percepe evolutia existentiala.

Timpul celest este atotcuprinzator: "ora de bronz si de fier", cu reverberatii metalice, sonore, antreneaza, in valurile uriase ale undelor temporale, miscarea universala, trimisa pana la cele mai mari departari, atenuata, melancolizata: "intr-o stea/ Batu ora de catifea". in lumea umana, din caierul etern al timpului razbesc numai franturi, intr-o degradare continua: "Ora de pasla bate/ in turla din cetate./ in ora de lana/ Se-aude vremea batrana/ Si se sfasie/ Ora de hartie." "Ora de hartie", in sfera umana, este punctul cel mai fragil al pulsatiei temporale. in oras domneste "vremea batrana", urmata de "ora de praf, asezata, in chip de monument funerar, la capataiul ambitiilor umane, pana la autoanihilarea finala: "Langa domnescul epitaf/ Bate glasul orei de praf.// Aznoapte, sora,/ N-a mai batut nici-o ora."
Teme si motive ale poeziei "Ceasul de apoi"
• Ierarhizarea temporala a lumii: dincolo de atemporalitate, marcata de acest ceas de bronz si de fier, se afla timpurile profane, desemnate prin aceste epitete ce sugereaza o degradare succesiva, pana la stingere: "de pasla", "de hartie", "de praf.
• Lumea umana, vazuta ca un punct de confluenta al realitatii trecatoare, acoperita de "vremea batrana" si fragila, in continua ruina ("ora de praf).
• incremenirea temporala din final: "N-a mai batut nici-o ora", staza temporala ce duce la incremenirea intregului tablou.