Titlul poeziei Leoaica tanara, iubirea, de Nichita Stanescu (voi. O viziune a sentimentelor, 1964) este o metafora coalescenta (in care sunt prezenti ambii termeni) apozitiva, prin care iubirea („un sentiment") este definita printr-o imagine vizuala („o viziune"). Pornind de la aceasta metafora centrala, poezia se constituie ca o alegorie a primei iubiri care patrunde navalnic in sufletul tanarului indragostit. Simbolul leoaicei tinere a fost interpretat si ca ipostaza a combustiei creatoare, actul cunoasterii implicand notiunea de sacrificiu („m-a muscat leoaica, azi, de fata"). l4b291ls99kqd
Avand in vedere, insa, titlul volumului din care face parte, urmand dupa Sensul iubirii, 1960, pare mai plauzibila interpretarea ca prima iubire bulverseaza fiinta tanarului, antrenand o alta perceptie a lumii, o reordonare a elementelor acesteia (versurile 7 -17).
Simturile sunt acutizate sau atrofiate sub fluxul energetic al iubirii, fiinta indragostita (eul poetic) se repozitioneaza in spatiu („natura / se facu un cerc, de-a dura... ca o strangere de ape") si in timp ) „ inc-o vreme / si-nca-o vreme...").
In acest sens, al experientei, iubirea, simtita ca o devorare trupeasca, poate insemna o inaltare spirituala ca aport cognitiv (etapa a cunoasterii de sine). „Miscarile viclene", ca o constatare ulterioara, par sa argumenteze ca, dupa trecerea „febrei" erotice adolescentine, urmeaza sentimentul unei pierderi iremediabile („desert in stralucire"), iar efuziunea (fericirea, beatitudinea simturilor) a fost inselatoare. Cuvantul „ viclene " este o amara remarca a tanarului care a pierdut iubirea pura cea intaie, ramanand o vreme cu ecourile nostalgice si usor ironice ale acesteia.