l7c662lx98mhn




Poezia "Semn 22" vizeaza unitatea initiala a cuvantului, dezbracat de substanta sa materiala, vazut ca un element suprareal de constituire a Logosului: "Cuvantul este un cap fara de craniu, -/ un cimitir fara de morti./ Ah, Doamne, ce straniu mi-ai parut tu ca poti,/ un inteles far de-ntelegere,/ un raspuns nechemat,/ o alegere votata pe scoici, o alegere,/ pentru pestele pictat." Simbolismul cuvantului ca infrastructura semantica primordiala, exprima tentativa de cautare a nivelului ontic al scriiturii, de intelegere a sensurilor profunde ale lumii. Oamenii se inchina in fata idolului numit cuvant ca in fata unui zeu barbar, intr-o stare de adoratie colectiva, de extaz mistic, incercand reiterarea revelatiei divine, repetarea misterului adanc al creatiei: "Veneau cu ochii smulsi din orbite/ sa te contemple pe tine,/ veneau cu timpanele toate zdrelite/ sa te auda, divine,/ cuvantule cap fara craniu,/ cimitir fara morti."
Cuvantul devine "un cimitir fara morti", fiindca in el se include, ca intr-un sanctuar, scheletul Cuvantului Prim, creator de lume.
Teme si motive ale poeziei "Semn 22"
•  Cuvantul, receptacol al realitatii primordiale, recuperator al fragmentelor imprastiate in intregul univers dupa coborarea lumii din sacru in profan, asa cum Isis aduna din delta Nilului trupul lui Osiris.
• Cuvantul, devenit idol al lumii moderne, la care se inchina toti marii poeti.
• Metafora cuvantului dezgolit de sens, lipsit de puterea sa creatoare de lumi.