Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Lupta ochiului cu privirea
Meniu autori
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu

Lupta ochiului cu privirea



h1g276hn62fnz



In spatiul poetic, ocularitatea este instrumentul cel mai pregnant de edificare a imaginii artistice. E, cum spune poetul, o lupta permanenta, sub semnul paradoxului, a "ochiului cu privirea". Ochiul este, alaturi de timpan, organul cel mai solicitat in poezie. insusi demiurgul sau sinele poetului substituit lui exploreaza astfel lumea: "«O, el, el n-are gura,/ el are-un ochi in loc de gura,/ si se hraneste cu priviri...»". in "Poezia" de altfel, ochiul substituie toate organele de simt, intr-o vibratie cosmica a fiintei umane la zbuciumul lumii: "Poezia este ochiul care plange./ Ea este umarul care plange/ ochiul umarului care plange. Ea este talpa care plange/ Ochiul calcaiului care plange."
Lumea cunoasterii absolute se dezvaluie printr-o incordare a simturilor, prin perceptia intangibila a irealului: "Asa-mi sunase inlauntru versul/ care sa-nduplece pe Zeu tindea.../ dar stam in frig ca-ntr-un cilindru/ si n-am vrut, in sir, cuvinte/ cu gandul sa gandesc." Ochiul cel mai adanc din structura launtrica a poetului releva aceasta transcendere a lumii: "Norii s-au dus, si-ncet luna/ si iedera a-ncetat sa bata/ pe ziduri timpul lung, cand iata/ vazui ca totul e de dinafara inlauntru/ si, ochiul e cel mai adanc, din trupul meu." Ochiul, singur, poate scruta dimensiunile cele mai profunde ale universului, cumuland potentele celorlalte simturi, ale mirosului, ale timpanului, "ochiul orbului", ale limbii, "ochi gustand": "Din ea, vederea curge-n mine/ cel mai indepartat, cel mai departe./ Narile tot un ochi imi sunt, un ochi/ pentru o lume mai apropiata/ ca si timpanul, ochiul orbului, ca si/ tacuta limba - ochi gustand/ ceea ce ochii mainii vad numai imbratisand." Ochiul e o oglinda dubla a lumii, ca in poezia eminesciana ("Iara ochiu-nchis afara inlauntru se trezeste"): "Ochi in descrestere, privind, de dinafara inlauntru/ iar de dinlauntru in afara/ numai cuvinte/ oarbe,/ lent slefuite de miscarea marii." Apropierea marii, marginea lumii o presimte insa poetul cu toate simturile sterse: "Orbul de mine, marea o presimte/ orbul de mine/ se apropie de mare/ Talazul! Talazul! Thalasul! Thalassa!". Talazul este mareea timpului, pentru perceptia careia nu mai e necesar nici un simt.