Publicata in volumul O viziune a sentimentelor (1964), poezia exprima starea de gratie pe care o cunoaste eul liric, stare decurgand dintr-o ipostaza solara a fiintei, aflata, prin iubire, in armonie cu Universul.
Metafora centrala in jurul careia se ordoneaza cele trei secvente ale textului (si constituind titlul poeziei) este Leoaica tanara, iubirea: poetul ii inchina aceasta creatiei Iubirii — "o intamplare a fiintei mele" (cum o numeste intr-un Cantec), dar si factor demiurgic, pentru ca numai Dragostea si Cuvantul au stat la baza lumii.
Dezlegata inca din titlu (prin apozitie), metafora sugereaza ca iubirea este frumoasa, agresiva, puternica, tanara, jucausa, intalnirea cu ea (situata intr-un „azi" perpetuu) fiind o revelatie:
"Leoaica tanara, iubirea
mi-a sarit in fata
Ma pandise-n incordare mai demult
Coltii albi mi i-a infipt in fata,
m-a muscat, leoaica, azi de fata".
Metafora este reluata in ultima parte a poeziei; de data aceasta, leoaica „aramie" este integrata fiintei noi a poetului; scaldata in lumina, vicleana si calda, leoaica se prelinge din prezent in viitor si din viitor, in eternitate.
In prima strofa, poetul reconstituie o intreaga „poveste sentimentala": iubirea il „pandise", ii statuse in preajma multa vreme, iar acum ii prinsese, dur si irevocabil, fiinta, asemeni unei tinere leoaice.
Strofa a Ii-a este alcatuita din opt versuri:
"Si deodata-n jurul meu, natura Se facu un cerc, de-a-dura, cand mai larg, cand mai aproape, ca o strangere de ape."
In strofa a Ii-a, iubirea este investita cu elanul creator al in­ceputurilor, ca si Logosul: Universul care se roteste „de-a dura" este oul cosmogonic ridicat din Edde; indragostitul devine cen­tru al Lumii (in jurul lui inchegandu-se marele Tot) si Om Universal. Comparatia „ca o strangere de ape" trimite la pri-mordii, la momentul despartirii pamantului de fluidul creator.
Privirea (eliberata de contactul cu materia), tinde spre inalt, pentru a surprinde esentele muzicale ale lumii.
Strofa a IlI-a este alcatuita din zece versuri.
Contopit cu iubirea, tanarul poet se metamorfozeaza, de parca ar fi devenit alt om.
Vechiul chip dispare, in locul lui aparand „un desert in stralucire", adica o noua lume, in care se plimba leoaica-iubire.
Acum, omul se invecineaza cu zeii: poetul traieste plenar acest sentiment, prelungit, prin repetare, intr-un timp fara limite.
Neomodernismul constituie o orientare manifestata in literatura romana si situata, cronologic, in perioada 1960-1980.
Estetica neomodernismului ar putea fi caracterizata prin cateva norme:
-  Revenirea la lirismul poeziei moderniste din perioada interbelica;
-  Cultivarea marilor teme existentiale;
-  Intelectualismul, reflectia filozofica, lirismul abstract;
-  Ambiguitatea limbajului si insolitul metaforelor.
In „Leoaica tanara, iubirea", exista mai multe elemente neomoderniste:
  Tema abordata este una existentiala: prin iubire, tanarul indragostit participa la nasterea lumii;
  Puritatea si plinatatea elanului adolescentin.
  Imaginile puternice, relatiile cu cosmicul, metaforele neobisnuite (natura devenita cerc rotitor, privirea convertita in curcubeu aruncat pe cer, fata poetului devenita „desert in stralucire").
  Metafora din titlu care deschide o arie larga de semnificatii.