in aceasta "Ars poetica", din volumul "Necuvintele", poetul elogiaza simturile, senzorii de baza ai spatiului poetic. Muzica reverbereaza fortele necunoscute ale increatului, sonurile lumii atemporale, a inceputurilor: "O, muzica, tu vibratia/ cea mai rara/ pentru ca niciodata nu vom/ sari deasupra urechii noastre." Mirosul devine vehicul catre lumea fascinanta, pierduta, a copilariei: "O, voi mirosuri, minunatelor/ pentru ca inima mea calatoreste/ uneori spre copilarie/ prin tunelul vostru." Culorile rasfata lumea cu imagistica lor cromatica: "O, voi culorilor, fatarnicie/ a lumii." p3d423pk19vnu
Arta poetica se defineste pe deplin printr-o ruga adresata cuvintelor, menite sa substantializeze transgresia spre imaterial: "O, voi, cuvintelor/ pe care le desfasor mereu/ in urma, ca o locomotiva/ sufletul ei ne"gru...". Cornul care strapunge cuvintele ar putea reprezenta un semn al increatului, o forta magica atribuita acestor semnificante pline de latente nebanuite, intr-un transfer nesfarsit dintre lucruri si cuvinte: "Orice corn poate sa va strapunga/ cuvintelor, cuvintelor/ si orice dorinta de corn/ cuvintelor, necuvintelor...".