Dimensiunea lirica este evidenta si in poezia Alta matematica, unde titlul si distihul final „Pieri din mintea mea / Revino-mi in inima" - amintind de alta epoca - desemneaza o lume construita in alta ordine, una a sentimentului, a trairii. „Mintea" e simbolul ratiunii, „inima" al subiectivitatii, al iubirii. Astfel, sentimentele se traiesc, nu se contabilizeaza potrivit vreunui algoritm matematic. „Logica poeziei, afirma Alexandru Macedonski, este nelogica la modul sublim."
Privirea eului poetic se opreste ironica asupra excesului de rationalizare sugerat printr-un joc al asocierilor lingvistice absurde: „ah, dar o plapuma / inmultita cu un iepure / face o roscova desigur / o varza impartita la un steag / face un porc, / un cal fara un tramvai face un inger". Se remarca la nivelul limbajului asocieri surprinzatoare de sens bazate pe o logica ciudata si pe parafrazarea unor expresii comune ale limbii, in incercarea de transcendere a cuvantului si de patrundere in zona necuvantului. Limba este pusa intr-o stare de criza pentru a se ridica la nivelul intelesurilor pure, printr-o „alta mate­matica" de natura calitativa care vine, astfel, sa se substituie matematicii cantitative: inmultirea „unu ori unu fac unu", scaderea „cinci fara patru fac unu", impartirea „opt impartit la opt fac unu", adunarea „unu plus unu fac doi". in acest plan al cunoasterii stiintifice, totul se petrece dupa legile logicii. Totul este previzibil, linistit, liniar. Acest tip de cunoastere echivaleaza cu ceea ce Nichita Stanescu numea „idei concrete". Exista insa si un concret al vietii, al trairii, al ideilor vagi, un plan redat prin asociatii semantice surprin­zatoare: „o conopida plus un ou face un astragal". Mesajul mediat de eul poetic este aparent absurd. Raportul dintre nume si lucruri trebuie redesco­perit, iar calea nu o reprezinta cunoasterea umana obisnuita, ci un alt tip de cunoastere, o alta matematica, una poetica. Cei doi actori ai lumii umane - el si ea - amintiti in prima strofa prin pronumele personal la persoana I plural par a fi descoperit calea de comunicare, la nivel intim, cu universul: iubirea, reorganizarea lumii dupa regulile inimii. e3n3913et64vbe
Este evidenta esentializarea limbajului poetic, textele lui Nichita Stanescu promovand o alta limba decat cea a modernilor si a avangardistilor. Poezia acestuia instituie un limbaj care nu mai poate fi inteles prin grilele de lectura aplicate poeziilor argheziene, blagiene sau barbiene, desi ea dialogheaza cu textele clasice, romantice sau moderne consacrate, atat la nivelul universului poetic, cat si la nivelul discursului literar. Spre deosebire de poetii
avangardisti care distrusesera orice cale de comunicare cu trecutul, ajungand sa nege chiar propria experienta poetica, Stanescu se intoarce spre experienta trecutului, intr-un act indecis de negatie subtextuala, tandra, incorporatoare. Se recunosc parodiate in Alta matematica celebrele versuri eminesciene cu care se incheie discursul poeziei stanesciene: „Pieri din mintea mea / Revino-mi in inima!" Se poate, astfel, afirma ca opera lui Nichita Stanescu se instituie ca o veritabila „arca a lui Noe", salvatoare a unor aspecte ale modernitatii, dar concomitent, promisiune si certitudine a unui nou inceput cu posibilitati multiple de valorificare.