v6b511vi76ivg
Poezia, cuprinsa in volumul "Dreptul la timp", reia simbolurile ascensionale ale fiintei, ale "inaltarii in lume", in orizontul ontic, ilustrate si in "Dimineata marina" si "O calarire in zori", din primul volum, "O viziune a sentimentelor" (1960). Adolescenta, varsta a exploziei de viata, a elanurilor impetuoase, a-frumusetii si a implinirii fiintei, se naste, ca Afrodita, din spuma si din valurile marii: "Aceasta mare e acoperita de adolescenti/ care invata mersul pe valuri in picioare,/ mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,/ mai sprijinindu-se de-o raza teapana de soare." Fiinta cosmica a omului se intemeiaza intre cer si pamant, nascandu-se din imensitatea marii si pregatindu-se de zborul diafan catre inaltimi.
Contemplativ, usor ingrijorat de indrazneala gesturilor adolescentine, privind imensa derulare a destinelor-corabii, poetul se intoarce catre mit, catre repere fundamentale, cuprins de fiorul marilor miracole: "Eu stau pe plaja-ntinsa, taiata in unghi perfect/ Si ii contemplu ca la o debarcare./ O flota infinita de yole. Si astept/ un pas gresit sa vad, sau o alunecare/ macar pan la genunchi in valul diafan/ sunand sub lenta lor inaintare,/ Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan/ au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare." Mersul pe valuri repeta gestul eristic, intamplat in departare de timp, si confera omului puterea mantuirii de sine. Coborarea pe scara temporala, pana in momentul redobandirii puterilor arhaice, plutirea lina, calma, pe mare, ca un dans cosmic, sub semnul elementelor primordiale, soarele si marea, confera acestui poem o substantialitate pregnanta.