h3i358hs29gsg

O simpla invitatie la dragoste declanseaza, in poezia "Sa ne iubim, chera mu", o euforie a elementelor. Elementele de jargon amestecate, grecisme si frantuzisme, sunt semne poetice pentru o lume polimorfa, mixaj de orientalism lent, lenes, si nazuinta catre iesirea din carapacea istoriei, in care sunt antrenati nu numai membrii cuplului, care declanseaza un erotism de proportii cosmice, ci si spatiile dimprejur, obiectele, cladirile, intr-o universala declaratie de dragoste: "sa ne iubim, chera mu, sa ne iubim tujur/ ca maine vom fi prada inundatiilor,/ surparilor de teren, betiilor crancene,/ ca maine un ieri cu labe de paianjen de fan/ iti va umbla in carliontii de florio ai / coifurii/ zapacindu-te,--ambetandu-te.../ sa fim tandri, baigui poligonul catelu/ lipindu-si irisii/ de soldurile voluptoase ale autobazei/ filaret/ sa fim tandri, singuratatea mea, ciripi/ indicatorul de sens giratoriu/ sa fim tandri, mai zise o musca. "
Sentimentul iubirii se naste ca o constanta universala, sub semnul primaverii, cuprinzand contagios obiecte de o diversitate neasteptata: "primavara ne lingea ca un pechinez pe/ fata, pe maini/ ne facea sa ne intrebam ce gust om avea/ pe limba infinita a noptii plina de autocare/ si stele/ primavara ne mangaia depasind uneori/ limitele maternitatii sau prieteniei/ nevinovate / aratandu-si provocatorii sanii reci sub jacka/ ei de turcoaz jerpelit,/ oh, mai ramai, sopti lustra catre o scama/ de pe covor,/ nu vrei sa te urci la mine? bem ceva/ ascultam muzica, iti arat biblioteca.../ nu vrei sa ramai in noaptea asta la mine?/ sa ne tinem de mana, ii spuse un medic/ primar de la spitalul emilia irza/ iepurelui de tabla din vitrina cu jucarii."
Elanul germinativ se instapaneste, intr-un circuit nesfarsit, in toata gama de obiecte din domeniul textil: "sa ne iubim, sa ne amam, sa crestem si sa/ ne inmultim/ cantau tergalurile si velurul, drilul si/ chembrica pe gabroveni/ le raspundeau pana la raguseala plutonierii/ si norisorii/ sa facem chestia aia, gafaiau frizeriile./ ca niste becuri electrice legate in serie/ nervii plezneau pe antebrat, venele se/ umflau pe torace." Distorsionate, deformate, obiectele isi schimba forma, se personifica, fac lucruri bizare: "in nari analizatorii mirosului isi incuiau/ paltoanele in dulapuri/ si indicele de refractie isi halea sandviciul/ cu carne de pui/ in holbarea perversa a ochiului." Ocheadele, strambaturile nevinovate sunt preludiul unor stari halucinante, in care se aglomereaza asociatii neasteptate de obiecte terestre si cosmice: "ce de ocheade, cate accidente din/ neatentie,/ conturi incheiate, polite platite/ ingerasule, stranuta plamanul privindu-se/ in oglinda/ si vazand in urma lui o uzina./ primavara ne intindea pe paine felia groasa/ de televizor/ mintea noastra era imbacsita de proiecte/ de agresiune, deja vedeam microcosmosul/ impanzit de transee,/ deja visam la putere, la krakatit, la mirosul/ de blana de vulpe al omului invizibil/ la ochii catifelati ai omului care trece prin/ zid...".
Corpul uman sufera o regresiune pe scara genetica, poezia vizualizand fetisul-obiect aflat in cautarea absolutului: "creierul nostru isi amintea de cand statea/ ghemuit/ de cand pulsa, de cand palpita, fojgaia,/ colcaia, misuna, serpuia/ antebratul isi defula in aerul slabanog/ sentimentul de a avea pene,/ urechea - sentimentul de a fi auzit boncaluitul triceratopsului/ si bulele de hidrogen pleznind malaria/ peste fata." Personaje sunt, pentru Mircea Cartarescu, bulele de hidrogen, flora intestinala: "ai incredere in mine, ganguri flora intestinala/ intinzandu-se voluptos in bratele groazei/ care purta in acea seara un costum simplu,/ cambrat, tineresc,/ da-mi un pupic, se ruga anabolismul de/ catabolism,/ crudelo, nu ma chinui, ranjea maxilarul/ spre maxilar."
Lasarea serii amplifica starea de efuziune erotica: "venea seara, .orasul se anima,/ venea noaptea strazile sfaraiau ca sifonul,/ sa fim tandri, loz necastigator, sa fim/ tandri, batator de covoare,/ sa ne iubim, robinete, sa facem excursii,/ mapa de plicuri!/ in rochii de moloz si nuiele verzi, de/ mezeluri si de branzeturi,/ spoite cu vodca si motorina emotiile/ iesisera la agatat./ prin ganguri si pasaje acoperite cu geam/ colorat/ cate un pisoi zgaria in ladita vreunui dafin/ si in berarii ospatarele se lasau desurubate/ de vii contra cost." indemnul la iubire poate continua la nesfarsit, ca intr-o enorma "carte de nisip", infinita ca insasi lumea. in fond, spune Mircea Cartarescu, totul de vine Carte.