Poezia Mangafaua a lui Mircea Cartarescu, publicata in volumul Poeme de amor (Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983), ilustreaza multe dintre trasaturile liricii postmoderniste.
Docoment olograf e7j929et43zvy
draga iubitule,
sunt tuta sola in camera mea cu icoane de sticla, sunt
ambetata, ci vino tu, stare mareata a sufletului, pe
motocicleta, pe biticlu, pe limuzina, mangafaua a
plecat la fetesti. De ce nu vii tu? vina!
mi-am facut unghiile cu sidef, am chef, arhonda, am
chef...
p.s. Adu si banda cu kenny rogers,
auguri, mita, strada blanarului 16 bis. ce servitute, ce dezgust
ce dezgust,
Ce plictis...
Dupa cum se poate observa, textul utilizeaza diferite tipuri de discurs, de la cel epistolar, marcat prin formulele-standard (de adresare si de post-scriptum), la cel retoric, inalt si patetic din invocatiile retorice: „Ci vino tu, stare mareata a sufletului", „De ce nu vii tu? vina!" sau la cel colocvial: „mi-am facut unghiile cu sidef... „Adu si banda cu kenny rogers". Sunt perfect recognoscibile inserturile caragialiene „Docoment", „sunt ambetata", „mangafaua a plecat la...", „mita", „strada... 16 bis", precum si cel emi­nescian: „De ce nu vii tu? vina!". La acestea se adauga sintagma italieneasca „tuta sola" si termenul cu parfum fanariot „arhonda", insemnand „boier" (in Grecia antica, arhontii erau cei mai inalti dregatori). Este evidenta voluptatea poetului de a manui cuvintele si cliseele literare - glorioase si in evident contrast cu banalitatea trairii.
Poezia se inscrie, prin tematica, liricii erotice, dar sentimentul de dra­goste evocat e unul erodat de „plictis", „dezgust" si lipsit de intensitatea trairii si neinnobilat de transcendenta, de idealitate. in plus, elementul comic reactualizat prin caragialisme pare sa erodeze lirismul, fortandu-i pana la extrem capacitatile de expresie. Singura voluptate pe care o evoca poezia e cea a manipularii cuvintelor, a etalarii unor atitudini, gesturi si vorbe „litera­turizate", consacrate prin operele literare anterioare. Ironia, prozaismul, elementul comic si cel sublim parodiate, banalul, precum si balansul prin acest melanj de atitudini, timpuri si citate sunt in masura sa dovedeasca distantarea poetului fata de trairea proprie si, in acelasi timp, fata de modelele literare asimilate.