h7v4521hu77xzm

"Luat in totalitate, M Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enorma". G. Calinescu
Mihail Sadoveanu, "Stefan cel Mare al literaturii romane", cum il numea Geo Bogza in 1961, conducandu-1 pe ultimul drum, este autorul unei opere impresionante: a scris peste o suta de volume, care exprima sufletul poporului nostru, psihologia lui, dorinta de a trai in libertate, dreptate, omenie si demnitate.
De la primele patru volume ale anului 1904 - Povestiri, Dureri inabusite, Crasma Iui Mos Precu, Soimii - Sa­doveanu manifesta predilectie deosebita pentru istorie. Precum in primele piese ale lui Shakespeare, istoria este vazuta ca o succesiune de lupte si cruzimi, atat in Neamul Soimarestilor, cat si in Zodia Cancerului, Fratii Jderi sau Nicoara Potcoava.
Sadoveanu este creatorul romanului istoric romanesc. El >vede istoria ca pe o scena imensa, in care se misca co­mandanti de osti si mari voievozi, intr-un spatiu epopeic, legendar si mitic. in Neamul Soimarestilor, in care pato­sul eroic primeaza, Tudor Soimaru reprezinta, simbolic, visul razaSimii, de aceea el va actiona in numele palosului.
Exprimandu-si crezul artistic, M. Sadoveanu scria: "Trebuie sa fac marturisirea de credinta ca poporul este parin­tele meu literar, ca trecutul pulseaza in mine ca un sange al celor disparuti, ca ma simt ca un stejar de la Orhei cu mii si mii de radacini infipte in pamantul neamului meu". Deci eroul de predilectie sadovenian este poporul - omul simplu, dar de o mare bogatie sufleteasca.
Romanul Neamul Soimarestilor a fost publicat, initial, in paginile revistei Viata Romaneasca, din 1912-1913, si reprodus in volum in 1915. El inaugureaza seria romanelor istorice sadoveniene care vor evoca intamplarile din istoria Moldovei de la Stefan cel Mare pana la Duca-Voda, avand o singura tema - lupta poporului pentru dreptate sociala si independenta nationala. Tema romanului Neamul Soimarestilor o constituie evocarea luptei taranilor razesi din Moldova, la inceputul secolului al XVII-lea, "impotriva boierilor lacomi, care incercau sa-i deposedeze de pamanturile stramosesti, lupta proiectata pe fundalul istoric al infruntarilor dintre preten­dentii la domnie.
Titlul romanului cuprinde substantivul "neam", ceea ce inseamna o legatura de sange intre cei care poarta acest nume (Soimaru), astfel incat deducem ca eroul central al cartii va fi neamul, colectivitatea ce descinde dintr-un Soimaru (derivat de la "soim" - pasare a libertatii):
Romanyl este de structura clasica, fiind impartit in 36 de capitole purtand fiecare un titlu semnificativ, capabil sa sintetizeze -actiunea narata.
Subiectul. Actiunea este plasata in secolul al XVII-lea, in vara anului 1612, cand Stefan Tomsa, cu ajutorul Portii otomane si al tatarilor, izbuteste sa urce pe tronul Moldovei, infruntand ostile poloneze si cazacesti, care acordau sprijin vaduvei lui Ieremia Movila, dotitoare sa stapaneasca iarasi tara prin ungerea ca domn a uniKa dintre fiii ei. in timp ce vaduva lui Ieremia Movila traieste in Polonia si incearca sa castige ajutorul nobilimii poloneze, pentru a o sprijini in doborarea- lui Stefan Tomsa, la Iasi noul domn ucidea cu buzduganul sau, dadea porunca de decapitare a marii boierimi, socotita uneltitoare.
Boierii se alatura nobilimii polone pentru a-si pune in aplicare planurile lor uzurpatoare. Eforturile lui Tomsa de a-si mentine puterea sunt zadarnice. Dupa o crancena batalie, patru ani mai tarziu, Stefan Tomsa este alungat si pe tron este asezat Alixandrel - fiul lui Ieremia Movila. Din punct de vedere istoric, romanul zugraveste o epoca restransa, de cativa ani, dar faptele si imprejurarile prin care trece tara sunt comune mai multor epoci - inainte si dupa domnia lui Tomsa. Conflictul istoric reflecta infruntarea dintre fami­liile domnitoare, dar el reprezinta, in romanul sadove.nian, doar fundalul pe care se va desfasura conflictul social constand din dezvaluirea dramei poporului roman, a taranimii jefuite de catre boierime. E drama razesilor care lupta pentru pamantul mostenit din strabuni, jefuit pe nedrept de boie­rii lacomi. Cel ce intrupeaza idealul luptei pentru dreptate sociala este Tudor Soimaru.
Momentele subiectului
Romanul incepe cu descrierea bataliei de la Cornul lui Sas, dintre armata lui Stefan Tomsa (care se sprijina pe tarani, pe mica boierime) si armata Movilestilor. Prezenta­rea acestei batalii constituie expozitia operei, deoarece acum il cunoastem pe Tudor Soimaru, personajul principal, care va lega o fratie de sange cu boierul roman Simeon Barnova si cu tatarul Cantemir-bei. Cu invoirea lui Tomsa, cele trei personaje pornesc spre Soimaresti, satul natal al lui Tudor, pe care eroul nu-1 mai vazuse din copilarie. Pe drum il intalnesc pe Stroie Orheianu, caruia ii salveaza fata, pe Magda, ce fusese rapita de hatmanul cazac Vaska. Cei trei prieteni pornesc in urmarirea rapitorului, salveaza fata, iar frumusetea si gingasia acesteia starnesc in inima lui Tudor un sentiment necunoscut de el, cel al dragostei.
Ajuns la Soimaresti, Tudor afla de la unchesul Mihu ca tatal sau, capitanul Ionascu, a fost ucis de Stroie Orheianu. Acest moment constituie intriga operei. Tudor crede ca dragostea dintre el si Magda ar putea sterge ura dintre familiile lor, dar Stroie Orheianu si fiica sa se refugiasera deja in Polonia, unde se retrasese si familia Movila, sustinuta de boierii moldoveni. Jn sufletul lui Tudor incepe lupta dintre dragostea pentru Magda si datoria de a-si razbuna tatal. (Acest zbucium launtric formeaza conflic­tul psihologic, interior deci, al romanului). Mistuit de dragoste, Tudor porneste spre Polonia, pe urmele Magdei. O gaseste, dar fata se preface ca nu-1 cunoaste, iar tatal ei il declara spion al lui Tomsa, fapt pentru care va fi inchis. Prietenii reusesc cu greu sa-1. scape si el se intoarce la Soimaresti, hotarat sa uite durerea pricinuita de dragoste. Batranul Mihu, pricepand suferinta lui Tudor, vrea s-o an­uleze cultivandu-i celalalt sentiment, al datoriei. De aceea el povesteste in amanunt cum neamurile lui au fost prigo­nite de boierul Stroie Orheianu si cum a fost ucis tatal sau, care s-a impotrivit prigoanei boieresti. Cei doi se infatiseaza la judecata lui Tomsa care, pe baza actelor de pe timpul lui Stefan cel Mare, le inapoiaza pamanturile luate de Stroie Orheianu prin samavolnicie. Soimarestii sunt credinciosi domnitorului Tomsa si il apara cand boierii se razvratesc impotriva lui, dar are loc o alta batalie, intre Tomsa si Alexandru Movila, care vine cu ajutor polon si castiga tronul Moldovei. De acum incolo incepe prigoana impotriva Soimarestilor. Aceste fapte constituie desfasurarea actiunii care ajunge la punc­tul culminant in momentul confruntarii dintre boier si ostean, iar cand Stroie Orheianu este ucis de Tudor, deoarece boierul ceruse tot pamantul razesilor, se consuma deznodamantul. in ultimul capitol, cand se precizeaza ca oastea vaduvei lui Ieremia Movila a fost zdrobita de turci si de tatari, ca Tomsa a mai venit, tarziu, in tara, intr-o a doua domnie si ca, in cele din urma, razesii din Soimaresti au fost supusi de boieri", apare epilogul.
Actiunea romanului Neamul Soimarestilor se desfasoara pe trei planuri distincte: unul istoric, altul social si celalalt erotic, fiecaruia dintre ele corespunzandu-i, fireste, cate un conflict. Acestor trei conflicte li se adauga un altul, de natura psihologica, manifestat prin lupta ce are loc in sufletul lui Tudor intre datorie si iubire.
In ceea ce priveste planul istoric, suntem introdusi intr-un timp (1612-1616) in care istoria se facea cu palosul, infruntarea este intre familiile boieresti, pentru cucerirea tro­nului Moldovei. Este o vreme a nestatorniciei, in care princi­pala trasatura de caracter este vitejia; pe acest fundal lupta, ca sa-si recapete drepturile incalcate si pamantul mostenit din strabuni, taranii.
Noutatea, superioritatea si sensul profund ale romanu­lui Neamul Soimarestilor sunt date tocmai de acest con­flict social, zugravit pe larg de catre autor. Sadoveanu exprima un atasament neobisnuit pentru razesii deposedati pe nedrept de pamanturile lor si, in acelasi timp, o aver­siune deschisa pentru boierii ruinatori de neam si tara.
Stefan Tomsa este cel care apara interesele maselor, le promite dreptate, "caci eu pe dreptate sunt venit", spune el. Tara "ii sparcuita si geme din cauza ticalosilor". Dupa ce ocupa scaunul Moldovei, Tomsa isi arata marinimia fata de cei ce l-au sprijinit, incercand sa-i multumeasca. Popo­rul isi pune sperante in noul domn, de la care asteapta dreptate: "Astept numai dreptate in tara Moldovei, nu cer nimica", precizeaza domnul.
Intalnim in roman un numar mare de personaje, care reprezinta o varietate de tipuri umane, al caror destin si a caror experienta de viata sunt urmarite de marele prozator Ele pot fi grupate in functie de interese, ca si de clasele sociale carora le apartin. Din categoria razesilor fac parte Tudor Soimaru si batranul Mihu, apoi Anita si cei­lalti tarani din Soimaresti, care primesc ajutorul domnului Tomsa, al boierilor precum Simeon Barnova sau al unor exponenti ai altor semintii, cum ar fi tatarul Cantemir-bei. Personajele grupate in jurul familiei Movila au, fara exceptie, trasaturi negative (Stroie Orheianu, Magda, unii nobili polonezi). Asadar, personajele sunt prezentate in antiteza, in functie de interesele lor de clasa, de sen­timente si de trasaturile lor de caracter.

Cel care intruchipeaza idealul de dreptate sociala este Tudor Soimaru, axul in jurul caruia graviteaza actiunea si care apartine, prin intreaga lui fiinta, poporului roman, ex­primand nazuintele razesilor, suferintele acestora.
Ipostaze ale personajului
Tudor Soimaru este reprezentantul tipic al razesimii, fiind copilul lui Ionascu (razes si el) si al Anisiei, din satul Soimaresti, din tinutul Orheiu lui (Basarabia).
Este un militar incercat, un om de arme, pentru ca, dupa moartea tatalui, Tudor pleaca peste hotare impreuna cu fratele sau. Cand i-a murit si fratele, ramanand singur, devine ostean, slujind in multe armii straine, dar nu uita ca este descendentul unui neam asuprit, exprimandu-si mereu dorinta de a se reintoarce in mijlocul acestuia.
Din aceste drumuri, el castiga intelepciune si experienta de viata, cunoaste fata ascunsa a lumii, siretlicurile ce se afla in spatele coroanelor regesti sau al bogatiilor boierilor:" "imi spuneau corabierii... ca umbla cu corabiile nouazeci de zile si ajung in lumea cea noua pe care au descoperit-o spaniolii. Acolo sunt oameni salbatici si ape de zece ori mai late decat Dunarea si codri care nu mai lapada frunza niciodata".
Tudor a trait la Kiev, a slujit la Iesi, apoi, cu calaretii nemti, a ajuns in Franta si in Italia. in aceasta perioada, pribegind ca ostean prin locuri departate, isi insuseste mestesugul armelor si capata experienta de viata, ■de aceea Cantemirbei il numeste "limba dulce".
Dorul de meleagurile natale il determina sa intre in oastea lui Tomsa, avand astfel prilejul sa r&vina in tara. Este hotarat sa -l slujeasca pe Tomsa, marturisind ca "la toate stapanirile am slujit cu credinta". in drum spre casa, insotit de. cei doi frati de cruce, isi marturiseste dragostea fata de locurile natale: "mie mi-e dor sa-mi vad neamurile si pamantul pe care am vazut lumina soarelui".
Tudor isi rememoreaza viata, aratand cum a fost instrainat, cum n-a uitat niciodata ca se trage dintr-un neam asuprit: "Eu sunt de locul meu de aproape de Bugeac, sunt dintr-un sat de pe apa Rautului, sunt adica orheian. Si intr-o cumpana mare, cand s-au ridicat toate neamurile mele razasesti, a fost taiat tatal meu; s-un frate mai mare m-a luat cu el peste hotare, in pribegie. Am trait o vreme la Kiev, eram un copilandru... S-apoi am deprins mestesugul armelor si m-am facut ostean, si-am slujit intre Iesi; pe urma, cu raiterii nemti, am fost pana-n tara talienilor si frantujilor".
Dragostea pentru frumoasa Magda, pe care o intalnise in drumul spre Soimaresti, este o intamplare cu o semni­ficatie deosebita pentru desfasurarea ulterioara a faptelor: "Aplecata putin in saua ei, fecioara il .privise cu ochi umezi, arsi de sarutarile lui, in zambetu-i neclintit si viclean, parca-i spunea ca-1 asteapta si-1 cheama."
In capitolul al XIII-lea, intitulat Crucea razesilor, in care se nareaza .intrarea lui Tudor in satul sau natal, are loc si declansarea dramei interioare a eroului.
El parcurge, de-a lungul povestirii, o traiectorie pe care am putea-o numi initiatica, adica Tudor Soimaru reali­zeaza cunoasterea in doua planuri, ambele traditionale la Sadoveanu, si, de obicei, opuse: cel erotic si cel al legaturii fundamentale, devenita, treptat, covarsitoare, cu "pamantul si tara.
Revenit in sat, Tudor e cuprins de emotie. intreaga at­mosfera este sarbatoreasca. Eroul se bucura de reintalnirea cu obstea, exclamand: "- Fratilor ... acesta-i satul meu!... si nu i-am vazut de aouazeci de ani".
Pentru a sublinia solemnitatea momentului reintalnirii lui Tudor cu satul, Sadoveanu descrie aceasta zi de duminica in momentul cand vazduhul se umple de glasul clopotului bisericii: "Era o zi de duminica si toaca incepu sa sune in clopotnita bisericii albe c-o duruire melodioasa. Soimaru se opri, isi descoperi capul cu plete scurte, crete, si-si facu incet cruce".
Tudor este recunoscut de batranul Mihu, fratele lui Ionascu, "un batran marunt, indesat, cu barba scurta, tapoasa, ochii ascutiti si aspri" si este primit cu caldura in mijlocul alor sai: "Deodata glasurile razesilor, ale tuturor neamurilor lui, se ridicara, si brate multe se intinsera spre el ca sa-1 imbratiseze... Clopotele bisericii cantau". Acest capitol explica titlul romanului. Tudor Soimaru "era cuprins de maini, imbratisat de veri si de matuse, si glasuri rosteau nume: toti erau ai unui Soimaru".
Batranul Mihu il duce in fata mormintelor, il opreste dinaintea crucii de piatra, aratandu-i-1 pe acela al tatalui sau:
"- Aici este ingropat parintele tau... A pierit ucis de buzdugan miselesc, pentru ca s-a ridicat pentru drepturile si ocinile noastre stramosesti, sculand la razboi toate nea­murile si toate asezarile orheienilor."
Fiindu-i calauza in aceasta a doua initiere, mos Mihu tine sa precizeze ca "cel ce ne-a despoiat pe noi de pamanturile de batrani castigate, de la Alexandru-Voda si de la Stefan-Voda, se ingrasa si rade nepedepsit, si si-a pus piciorul pe grumazul nostru..."
Cand unchesul Mihu ii spune ca ucigasul tatalui sau este "boierul cel mare de la Murgeni! Stroie OrheianuP, stirea ii provoaca o mare durere: "Tudor Soimaru ramase ca fulgerat, cu ochii rotunziti, infricosati de groaza laun­trica. Abia avu putere sa se stapaneasca, inghiti greu de cateva ori si ramase privind intunecos spre mormantul de dinaintea lui".
Momentul marcheaza inceputul transformarii sale dintr-un venetic, un ostean fara tara, intr-un flacau adevarat al neamului Soimarestilor. Afland adevarul, Tudor are intelege­rea teribilei sfasieri sufletesti ce-1 va urmari de acum inainte.
Reactia de violenta este caracteristica trairilor psihologice ale personajului romantic (Tudor "ramase fulgerat, cu ochii rotunziti").
Autorul analizeaza cu multa arta zbuciumul dm sufletul lui Tudor Soimaru, impartit intre dragoste si datorie. Su­fletul eroului e sfasiat de neputinta alegerii. Soimaru de­scrie el insusi acest conflict chinuitor, inregistrand, cu oarecare nedumerire, puterea patimii ce pare a-1 stapani fara voia lui. Replica glumeata si voit linistitoare a priete­nului sau, Simeon Barnova ("Dragostea trece.") primeste un raspuns prompt: "Nu trece! Nu trece! gemu c-un fel de turbare Tudor. A cazut ca un traznet in sufletul meu, Nu stiu ce voi face! Nu inteleg ce se petrece cu mine! Mi se pare c-am sa nebunesc! Am venit la mormantul parintilor mei, s-acum o vijelie ma mana in alta parte, cine stie unde! Vad ca trebuie sa parasesc toate, au sa ma urmareasca toti cu ura si blastam ca-i las, ca nu ma ridic pentru dreptatea lor si nu platesc sangele celor morti. Dar ce pot sa fac, prietenilor mei dragi, daca Magda Orheianului mi-i draga si nu-mi pot afla loc si stare din pricina asta?"
Batranul Mihu ii va alimenta sentimentul datoriei, astfel incat, treptat, sentimentul dragostei va fi inabusit.
Din acest punct de rascruce porneste aspra cale care il va conduce pe erou catre biruinta sentimentului datoriei fata de neamul sau. Integrarea in lumea obarsiei se desavarseste cu incetul, cunoscand mai adanc oamenii si is­toria lor. Evocarea de catre acelasi mos Mihu a mortii parintelui sau, in capitolul Umbra Ionascului, joaca un rol decisiv pentru convertirea personajului. Scena este compusa cu mijloacele imprumutate din recuzita romantica. Aseme­nea lui Hamlet, Soimaru are viziunea umbrei tatalui mort, cerand parca razbunare: "Sta incremenit, i se atintira ochii, si-n umbra chiliei stramte, i se arata iesind ca dintr-un mormant razesul care-i era tata, sangerat la frunte si cu ochii inchisi. Era o umbra: plutea nedeslusita, cu mainile incrucisate pe piept ca un Hristos. Soimaru gemu ca de suferinta la vedenia aceasta, isi scutura capul, isi trecu mana pe frunte si pe ochi si si-o trase in jos muiata de lacrimi, ca de un sange al mortului."
Concluzia pe care o exprima gandul lui mos Mihu ("Copi­lul fusese deplin intors cu fata catre adevar") fixeaza momentul de la care personajul redevine activ, iesind din convalescenta bolii sale sufletesti si asezandu-se cu totul in slujba cauzei obstesti, biruitoare in inima sa. El va re­face destinul tatalui, care se ridicase si el in apararea mosiei razasesti. Dramaticul capitol Mortii poruncesc celor vii (XXXV) transeaza cu violenta infruntarea dintre Or-heianu si razesi. in chip simbolic, boierul este ucis de Tudor Soimaru si asezat cu pieptul pe mormantul lui Ionas-cu, intr-un gest ce vrea sa semnifice razbunarea si dreptatea, in sfarsit infaptuite: "Dar osteanul trasese sabia. Atunci il vazura intai neamurile lui, turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrazul ca de var. Se schimbase intr-o clipa si nu-1 mai cunosteau. Cu bratul drept ridica fierul, se repezi ca scapat dintr-un arc si-1 lovi in crestet pe Orheian."
Razbunarea lui inseamna si revolta poporului impotriva obiceiurilor feudale. Pedepsirea boierului este un blestem al pamantului. E eliberarea energiilor care au intretinut conflictul si desfasurarea narativa are loc prin scena me­morabila a trecerii catre viata pasnica de cultivatori ai pamantului, imagine simbolizata de plugurile care brazdeaza locul conacului boieresc. Cu o furie venita din durerea si umilinta lor adanca, oamenii lui Soimaru dau foc curtii de la Murgeni, iar apoi, ca in legende, ara locul cu plugurile pentru a sterge orice urma a vechilor stapani.
Tudor vrea sa lichideze si cuibul bo|erului, "ghizunia dusmanului". Aceasta atitudine reprezinta un act de razbunare sociala si violenta lui este proprie unui ostean:
"Era un cer fara soare si mohorat deasupra... si iesisera cu toti Soimarestii, batrani, muieri si copii; si priveau cum trec fara incetare brazdare cu sase boi si apasa pe cormane osteni, innegrind si asemanand incet cu pamantul batatura unde salasluise stapanirea Orheianului."
Soimaru, generos, ii cruta pe Magda si pe sotul ei polon, aflati la conac. El le salveaza si viata de furia razesilor, acoperindu-i cu sabia si dand ordine ca doi osteni sa-i insoteasca in afara granitelor tarii. Vechea rana sufleteasca pare sa se fi vindecat, lasand, probabil, doar umbra unei "dureri inabusite". in locul primei si frumoasei iubiri, vine sa se strecoare o noua dragoste, timid infiripata, pentru Anita, despre care aflam ca-i va fi sotie.
Din roman se desprind si alte trasaturi caracteristice ale eroului. El pretuieste prietenia, dovada ca se ajuta cu fratii lui de cruce si cu ceilalti care-i sunt aproape. Este curajos si demn, dorind sa-si elibereze neamul de sub asu­prire, in care scop merge pana la domnitor pentru a sustine drepturile consatenilor. De aici rezulta si puterni­cul sau spirit de dreptate, precum si marea sa bogatie su­fleteasca. Totodata, Tudor este cinstit, respectandu-si cuvantul dat fata de toti conducatorii de osti unde a slujit. Tudor Soimaru este reprezentantul tipic al razasimii, re­spectand cu sfintenie traditiile si cerintele poporului roman. in acelasi timp insa, Tudor este si reprezentantul grupului de osteni din care fac parte boierul Simeon Barnova si tatarul Cantemirbei, fiecare avand o psihologie aparte.
Astfel, Simeon Barnova, boier cu dragoste de tara, fin politician si om de curte (viitorul domn Barnovski) joaca. in g*upul celor trei prieteni, rolul inteleptului, care consti­tuie polul statornic al ratiunii mereu treze, virtute adanc pretuita de autor. De cealalta parte a lui Soimaru sta beiul tatar, Cantemir, om al pustiei si al vantuIuC care defineste libertatea la modul absolut, ca pe o desprindere totala de orice bun durabil, de vreun pamant sau o tara anume. "Eu n-am inteles niciodata - spune el - indarjirea voastra pentru pamant, certurile si sangele; varsat pentru un coltisor de gradina, cand lumea lui Dumnezeu e asa de mare... Mormintele noastre tataresti, de la hanul nostru cel mare, Timur, au ramas prin toate pustiile lumii, si noi ne-am miscat ca pulberile pamantului."
Cantemir-bei se caracterizeaza si el prin cinste, des­toinicie si buna cunoastere a oamenilor.
Portretul moral al lui Tudor Soimaru, cumpanit intre cei doi, ne apare ca o sinteza sufleteasca, dominandu-si tovarasii printr-o complexitate interioara sporita. La el, iubirea, de o parte, si datoria fata de traditie si de tara, de alta, se impletesc si se opun totodata, intemeind amin­titul conflict, care asigura intregii naratiuni coloana verte­brala. El este personajul ce se transforma in roman, oferind cercetarii un destin exemplar pentru structura personajului sadovenian.
Portretul moral al lui Tudor Soimaru se dezvaluie trep­tat din actiunile intreprinse, din ciocnirile de interese si pasiuni, dar si din analogia cu alte personaje, cum ar fi batranul Mihu. Acesta sadeste in sufletul eroului dorinta de a-si apara mosia si de a-si razbuna tatal. Stroie Orheianu constituie, in schimb, un element de contrast, scotand in evidenta calitatile lui Tudor, in comparatie cu defectele boierului. Stroie considera, de exemplu, ca pamantul constituie o sursa de imbogatire, in timp ce, pentru Tudor si razesii sai, acesta este sfant, deoarece in el se afla osemintele stramosilor.
In romanul Neamul Soimarestilor, arta narativa a lui

Sadoveanu se caracterizeaza printr-o povestire obiectiva, neutra, in care autorul se implica abia in final, cand marturiseste: "Bunicii mei sunt stranepotii acelor oameni. Si aceasta istorisire de acum trei sute de ani, din vremea cand stramosii erau inca darji, am scris-o in linistea unei prisaci, avand in inima mea rasunetul durerii lor".

Deci autorul aduce cu abilitate timpul istoriei pana in prezentul nostru, acordand in plus povestirii si o motivatie autobiografica. Este inca un procedeu de a impleli fictiunea cu adevarul, asezandu-le pe amandoua sub semnul posibilu­lui. Stiinta rara de a credita adevarul posibil al istoriilor sale fabuloase, aliata cu o frumusete si o placere, la fel de rare, ale spunerii fac din Sadoveanu, fara indoiala, marele povestitor al istoriei noastre, intrate astfel, cu el, pe calea sa regala in literatura.
In ceea ce priveste arta descriptiva, aceasta se intalneste in prezentarea unor frumoase elemente de natura, aflate in concordanta cu dinamica faptelor: drumul intoarcerii lui Tudor din Polonia sugereaza frecvent tristetea acestuia; imaginea conacului care arde poate simboliza zbuciumul sufletesc al eroului; in schimb, natura este incantatoare, plina de farmec, cand Tudor este. indragostit. Descrierea are si rolul de a realiza culoarea locala prin prezentarea imbraca-mintii, a unor ceremoniale etc,,
Neamul Soimarestilor are meritul de a fi fost cel dintai roman istoric cu caracter social din literatura romana, an­ticipand seria marilor creatii de mai tarziu, cum sunt Zodia Cancerului (1929), Fratii Jderi (1935-1942) sau Nicoara Potcoava (1952).
Neamul Soimarestilor realizeaza, cu mare pricepere impletirea celor doua planuri, al istoriei si al fictiunii.
Povestirea se intinde, direct sau retrospectiv, pe durata a trei domnii (a lui Aron-Voda, a lui Stefan Tomsa, a doam­nei lui Ieremia Movila si fiului ei, Alexandrei), iar istoria lui Tudor Soimaru si a neamurilor sale razasesti este asezata in stransa legatura cu aventurile luptei pentru putere dintre diferiti pretendenti la scaunul Moldovei, ajutati de partidele boieresti cointeresate.
G. Calinescu scria ca Sadoveanu "are realismul lui Balzac si melancolia unui romantic, meditatia aspra a lui Miron Costin si voluptatea senzoriala a lui Rabelais. E precis ca un pictor flamand si inefabil ca un muzician; un creator de atmosfera, un analist al sufletelor impenetrabile, un dramaturg in proza, incordat, un cunoscator al indi­vidualului si al colectivitatii, al grupurilor arhaice si al societatii moderne, un intelept oriental, vorbind in pilde si un critic al ordinii sociale nedrepte".