•  Incadrare: Volumul „Hanu Ancutei" (1928) - metafora a operei sadoveniene.
-  Imagine a unei lumi arhaice cu existenta ritualizata.
- Peisaj de „miere si ambra" (Perpessicius) si timp oprit.
•  Tema volumului: Eterna reintoarcere in timpul mitic, prin rememorarea unor intamplari trecute.
•  Structura:
-  Volumul cuprinde noua povestiri.
-  Tehnica este a naratiunii in naratiune (insertiei).
-  inceputul si sfarsitul volumului alcatuiesc „rama" in care sunt inserate cele noua naratiuni.
-  Liantul dintre povestiri il constituie hanul, hangita si drumetii asezati in jurul focului.
-  Timpul intalnirii - un trecut neprecizat („intr-o toamna aurie ").
-  Timpul evocat - un trecut si mai indepartat.
-  Personajele din cele doua planuri temporale se suprapun.
•  Universul operei:
1. Spatiul - hanul Ancutei, situat pe Valea Moldovei. - Spatiu ambivalent, cu ziduri groase (ca de cetate):
♦  deschis ziua (spre a primi drumetii);
♦  inchis noaptea (spre a pastra timpul, prin poveste).
-  Salas de nemurire si adevarat „personaj".
-  Martor al unor intamplari napraznice. 2. Personajele:
-  Apar in ipostaza de personaj-narator, personaj-mar-tor si erou al intamplarilor narate.
-  Unele vin din mit (Magul, Ciobanul, Fantanarul, Orbul).
-  Ancuta — copie a celeilalte Ancute, sau a unui sir incepand cu Stramoasa din mit.