n2n3813nc54uvh
Mihail Sadoveanu este creatorul romanului istoric in literatura romana.
In lucrarile apartinand primei etape de creatie („Soimii" -1904, „Vremuri de bejenie" - 1907, „Neamul Soimarestilor" - 1915, „Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda" - 1929), este evocata o lume aflata sub semnul unui timp tragic.
Iesirea din acest con de umbra al istoriei se va face pe calea mitului: trilogia „Fratii Jderi" (1935 - 1942) evoca o Moldova idilica in care oamenii si intamplarile tind spre fabulos; viziunea asupra istoriei este eroica si legendara, cu profunde sugestii epopeice.
Spre batranete, Sadoveanu priveste istoria cu linistea inteleptului antic; acum meditatia asupra evenimentelor istorice se impleteste cu epicul („Nicoara Potcoava" - 1952).
Cea mai profunda si mai tulburatoare dintre scrierile istorice sadoveniene este romanul „Creanga de aur" - 1933, in care este dezvoltata o teza scumpa autorului: „ne tragem mai demult decat maica Roma".
   Tema trilogiei o constituie evocarea anilor de glorie (1469-1475), ai domniei lui Stefan cel Mare, timp in care Moldova traieste o varsta de aur, ca in mit.
Opera literara „Fratii Jderi" se incadreaza in proza narativa, este ampla si antreneaza in actiune zeci de personaje.





  Conflictului central (intre Moldova lui Stefan cel Mare si otomani) i se adauga un conflict secundar (intre voievod si boierii uneltitori), ambele fiind puternic marcate.
Trilogia epica „Fratii Jderi" este alcatuita din trei volume: „Ucenicia lui Ionut" (1935), „Izvorul Alb" (1936) si „Oamenii Mariei Sale" (1942).
Epoca evocata de autor corespunde anilor de glorie (1469-1475) din domnia.lui Stefan cel Mare, cu prezentarea vietii de la curtea domneasca, a luptelor cu tatarii (de la Lipnic) si cu turcii (de la Podul inalt), toate fiind dominate de personalitatea puternica a domnitorului.
in toate cele trei volume sunt 47 de capitole (17 +15 +15), ale caror titluri rezuma actiunea („Jderii se duc la domnie", „Se inmulteste neamul comisului"), au nuanta cronicareasca („Despre iesirea in prada a tatarilor de dincolo de Volga") sau rezonante filozofice („Genunea pe genune o chiama").
„Fratii Jderi" este, in acelasi timp, un roman traditional si obiectiv. intrucat prezinta urmatoarele caracteristici:
   Sursa de inspiratie fiind o perioada fasta din istoria Moldovei, autorul infatiseaza o lume omogena si rationala, bazata pe valori morale superioare.
  Timpul actiunii este cronologic si obiectiv asa cum se vadeste prin succesiunea evenimentelor.
Universul operei
Volumul I are drept principal motiv narativ „ucenicia" (ini­tierea") lui Ionut. mezinul comisului Manole Par-Negru, in tainele armelor, ale vietii de la curtea domneasca si ale iubirii.
Volumul incepe prin prezentarea multimilor adunate la hra­mul manastirii Neamt, sarbatoare la care urma sa ia parte si domnul. Aparitia acestuia in „sagetari de lumina" va aduce o schimbare si in destinul celui mai mic dintre Jderi: Ionut va fi luat la curtea voievodala spre a deveni prietenul si sfetnicul de taina al lui Alexandrei - coconul domnesc - si spre a de­prinde impreuna cu acesta, mestesugul armelor si invatatura de carte. Pasii celor doi tineri se abat si prin Tara de Sus, la Ionaseni, purtati de dragostea pe care acestia i-o nutresc ju-panitei Nasta. Dusmani ai voievodului, refugiati in Lehia unel­tesc sa-1 prinda la Ionaseni pe Alexandrei, dar curajul si vite­jia lui Ionut il salveaza.
O incursiune a tatarilor pune capat acestei iubiri, caci Nasta este rapita si vanduta apoi turcilor. insotit de un slujitor cre­dincios, Ionut pleaca in cautarea ei, urmat la scurta vreme, de ceilalti Jderi. Totul este zadarnic, deoarece Nasta se aruncase in mare de pe corabia care o ducea „in pamantul turcului".
Acest plan al actiunii are in centru motivul iubirii pierdute, intregul volum fiind caracterizat de Calinescu drept „poemul intaiei dragoste juvenile ".
La Timis, unde haladuiesc in voie hergheliile domnitorului, hoti vestiti pun la cale uciderea lui Catalan - armasarul alb care-i aducea lui Stefan numai victorii. Gratie vitejiei si chibzuin-tei lui Simion Jder, furii sunt impiedicati de la aceasta faradelege.
Moldova lui Stefan traieste o epoca de fericire idilica si urias belsug; oamenii ospateaza la hanuri sau sub poala padurii, iar domnul umbla pe la manastiri si prin tara, binecuvantand norodul. Impresia ca aceasta rodnicie a unui pamant necalcat parca de oameni se situeaza in timpul mitic, determina un alt motiv al volumului I: motivul varstei de aur.
Trasatura care se desprinde din acest volum este viziunea mitica asupra Moldovei.
Volumul al II-lea, „Izvorul AIb", este structurat pe cateva evenimente: mai intai, casatoria lui Stefan cu Maria de Mangop „imparatita" de vita bizantina; tot acum, Simion - fiul cel mare al lui Manole si al doilea comis al domniei se indragos­teste de jupanita Marusca, fiica tainuita a voievodului.
Caracterizat de Calinescu drept „poem al dragostei matri­moniale" acest volum impresioneaza prin integrarea umanului in miscarea universala: are loc un cutremur care inspaimanta cetatea si bantuie o seceta - proiectii ale maniei dumnezeiesti abatute peste pamant, iar domnul merge la vanatoare intr-un loc maret si salbatic numit Izvorul Alb. Expeditia constituie o calatorie initiatica necesara ca o purificare inaintea luptelor cu turcii si o regresiune in timpul preistoric. Stefan urmareste bou­rul alb nu pentru a-1 ucide, ci pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea viitorul.
Motivul narativ al volumului al II-lea ar putea fi intoarcerea la tiparele primordiale, prin reconstituirea perechii mitice, prin vanatoare (una dintre primele ocupatii ale omenirii) si prin regresiunea in natura primara. Volumul al III-lea, „Oamenii Mariei-Sale", constituie o ridicare la dimensiuni apoteotice a vitejilor lui Stefan. Marele Voievod isi alcatuieste tabara la Vaslui intru infruntarea ostilor lui Mehmet. Romanul se incheie cu lupta de la Podul inalt (1475), unde Stefan obtine o rasunatoare victorie. Aici mor: comisul Manole si fiul sau, Simion, batranul Nechifor Caliman si fiul sau, Samoila - toti savarsind jertfa primului Manole, pe care se va ridica insasi istoria si eternitatea. in cuibul de la Timis, un nou Manole (fiul lui Simion) va asigura neistovirea vietii si a neamului romanesc.
Imaginea luptei se incadreaza in capitolul al XV-lea intitulat „ Genunea pe genune o chiama" si constituie momentul de apoteoza al intregii trilogii.
Tabloul acestei inclestari este constituit pe doua planuri:
„Asa de tari au fost acele lovituri si atat de neinduplecate, cu mare pieire si jertfa din partea razasimii, incat trupul ba­laurului a fost curmat in doua. Jder si Nicoara au prins a bate si a mana inapoi coada, pravalind-o spre carutele si sai­vanele hadambului, iar Manole Par Negru si Simion Par Negru, impingand bataia in raspar, au pripit acea infricosa­toare izbanda a lui Stefan Voda, care s-a vestit indata cu faima in lume si s-a pomenit in veac. La loviturile de berbece ale steagurilor comisului celui batran, ieseau si intr-o parte si in alta viermele de oameni negri, in care spaima izbucnise ca pulberea de pusca".
In planul real, in acea dimineata de ianuarie, cea mai mare parte a ostii otomane a fost atrasa intr-o mlastina si nimicita de grupurile de luptatori („steagurile") aflate sub comanda Jderilor.
In plan fabulos, ca si in basme, oastea turceasca este com­parata cu un balaur al carui trup este rupt in doua de lupta­torii moldoveni; acestia devin parca imagini multiplicate ale Fetilor-Frumosi din eposul fabulos.
Imaginea bataliei este dinamica, planul vizual este prepon­derent, iar termenii arhaici („saivane", „hadamb") contribuie la culoarea de epoca.
In antiteza cu viziunea fabuloasa asupra moldovenilor, dusmanii sunt minimalizati, redusi la ultima expresie a exis­tentei: „viermele de oameni negri".
Motivele celei de a treja carti (al luptei si al sacrificiului) confera dimensiuni legendare personajelor.
Trasaturile celui de al treilea volum ar putea fi: viziunea eroica si legendara asupra faptelor istorice, tenta de fabu­los, meditatia pe tema destinului.
  Specia literara a acestei opere este greu de incadrat in definitiile consacrate, „Fratii Jderi" fiind (conform opiniei cercetatorului E. Papu) „roman istoric, dar totodata si epopee, si cronica, si legenda, si poem folcloric, si rapsodie nationala si roman realist".
O alta caracteristica a romanului traditional o constituie faptul ca personajele sunt privite din exterior, naratorul fiind omniscient (stie mai mult decat personajele) si omniprezent (le dirijeaza evolutia).
  Imaginea lui Stefan cel Mare
Chiar daca numele lui Stefan cel Mare nu apare in titlu, prezenta lui se simte in fiecare pagina a romanului, devenind coplesitoare.
Inca de la inceput, la hramul manastirii Neamt, imaginea voievodului tinde spre sacru:
In 1469, „ Voda Stefan calcand atunci in al patruzecelea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde, taioasa. Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus".
Spre deosebire de Grigore Ureche, Sadoveanu pune in portretul voievodului mai multa culoare: privirea „verde, taioasa" indica fermitatea, iar puternica strangere a buzelor, indica vointa. Cu toate ca era scund, personalitatea domni­torului este impunatoare, cei opriti in fata sa parand sa-1 priveasca „ de jos in sus ".
Obrazul batut de vanturi indica multele zile petrecute in afara curtii domnesti, Stefan fiind parintele tuturor, intr-o tara organizata pe principiul familiei.
inca din prima scena, proiectat pe lumina, Stefan poarta parca o aura de sfintenie: „Siragurile dintai pareau a nu cuteza sa ridice fruntile catre stralucitul chip al domniei". Tot acum, domnitorul apare ca un om evlavios („ Voda facu semnul crestinesc si saruta Evanghelia") care il educa si pe fiul sau, Alexandrei, in acelasi spirit („... apoi indemna prin-tr-un semn mic, din ochi, pe coconul sau sa savarseasca acelasi lucru ").
Cu toate ca primeste dovezile de supunere din partea po­porului sau, voievodul se arata modest si smerit in fata sta­retului manastirii (caruia ii saruta mana).
Temperament impetuos si activ, domnul abia gusta din painea cu sare oferita si se pune in miscare cu un pas atat de grabit, incat prundul „incepu sa sune sub pasii cailor".
In traditia orala, Stefan cel Mare este un om autoritar si de temut: „ Se vorbeste prin sate despre Maria Sa ca-i un om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana ".
Asemeni zeilor din Olimp, el se trage din stramosi deose­biti de oamenii de rand, caci — spune Amfilohie Sendrea -„Dragos Voievod, cel dintai si Bogdan Voievod, cel de al doilea, au fost legati cu juramant infricosat si li s-a pus cu foc pe umarul stang pecete, si au fost trimesi dincoace de munti, la marginea lumii ca sa tocmeasca apararea crestina­tatii"; insusi voievodul are o taina cunoscuta doar de cativa curteni: „Caci Maria Sa are pecete pe bratul sau drept si legamant sfant".
De la inceput, aflam ca Stefan este un initiat, deoarece „ este o poveste cum ca parintele sau Bogdan l-a blagoslovit in taina la o biserica din muntele Atosului, ca sa se ridice in zilele lui cu puteri mari de osti si sa bata razboi cu spurcatii ismailiteni". Cuviosul Nicodim il compara cu Arhanghelul Gheorghe sortit sa ucida „fiara".
Desi este un invatat care a sorbit din izvoarele intelepciu­nii Orientului, Stefan nu se considera desavarsit. De aici, cli­pele de retragere din lume cand domnul se trudeste sa dezlege intrebarile fara de raspuns ale „Cartii neamului sau", medi­tatia constituind un mod de purificare si de intelegere supe­rioara a istoriei; de aici, regresiunea in natura primara, cand voievodul incearca sa dea de urma pustnicului vietuitor in muntele ascuns; iar daca trupul slabit de ani n-a fost descoperit, langa pestera, oamenii domniei gasesc „iarba pustnicului" — echivalent al „Crengii de aur" cu virtuti miraculoase; epoca de plenitudine a lui Stefan se va desfasura sub semnul atotputer­nic al acestei embleme.

Stefan a gasit tara in saracie si „a batut razboi" cu cei care impiedicau procesul de centralizare a statului, iar pe cei care unelteau impotriva tarii, domnul i-a pedepsit in numele linistii ei. Drept si neinduplecat in impartirea dreptatii, voievodul este privit de oamenii din popor ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant: „in afara de Dumnezeu si de Voda noi nu cunoastem pe cineva mai mare".
Forta launtrica a domnitorului se rasfrange cosmic, pana si stihiile naturii fiind imblanzite: „Ploile cadeau la timp, iernile aveau omaturi imbielsugate. Iazurile stateau linistite in za­gazuri; morile si paralele cantau in vai; prisacile se inmulteau in poienile padurarilor".
Iubitor al Moldovei si al „oamenilor Mariei Sale", Stefan cel Mare isi rasplateste vitejii cu pamanturi si ranguri ostasesti, ii conduce in lupte (in care se releva vitejia si calitatile sale de bun stateg) si are inima „innegurata de jale" dupa cei morti. Imaginea domnitorului se ridica, uriasa, din faptele sale, din felul in care vorbeste, dar, mai ales, prin reflectarea in constiinta altor personaje: comisul Manole il numeste „leul", solii venetieni sunt uimiti de priceperea lui in organizarea luptelor, iar Nicodim Jder il vede ca pe Arhanghelul Gheorghe. Dimensiunile legendare si fabuloase ale voievodului se reflecta si asupra supusilor: feciorii lui Caliman sunt niste „ino­rogi ", porecliti Stramba-Lemne si Sfarma-Piatra, iar Ionut Jder este poreclit Fat-Frumos.
Impresioneaza in aceasta figura de proportii magnifice maretia telului propus: izbavirea crestinatatii de primejdia oto­mana, ideal pe care o viata nu-1 poate cuprinde. De aici, pro­iectarea eternitatii peste dimensiunile umanului.