in a treia povestire din "Hanu Ancutei", narator este mos Leonte zodierul, care, in urma cu mult timp, cand era flacau de douazeci de ani, a vazut balaurul. Zodierul este un vrajitor arhaic, cu puteri asupra elementelor naturii, putand ghici intamplarile in mersul stelelor de pe cer si in semnele vremii. Povestea lui infatiseaza istoria unui boier, Nastasa Bolomir, casatorit de mai multe ori, murindu-i insa toate sotiile, "de i se dusese numele ca-i mor nevestele." Ultima fata cu care se casatoreste are insa o alta soarta: ea se arata, pe zi ce trece, din ce in ce mai tanara si frumoasa, tovarasia cu boierul priindu-i in mod neasteptat. Mai mult decat atat, boierul pare stors de vlaga, dominat de o fiinta feminina care isi dezvaluie uneori trasaturi demonice.
Ritualul povestirii urmeaza si aici semne complicate, fara de care farmecul narativ ar pierde din stralucire: mai intai mos Leonte Zodierul il invita pe Ionita comisul sa spuna o alta intamplare, la fel ca prima data, insa firul narativ se incurca si hangita il intreaba pe solomonar cum a fost atunci cand a vazut balaurul. Trecerea povestirii de la un narator la altul marcheaza un complicat ritual al spunerii: ascultatorii trebuie sa fie atenti tot timpul si sa retina cele intamplate, ei insisi putand fi instituiti in rolul de narator. Deplasarea povestirii se face catre un orizont magic imperceptibil in mod obisnuit: fiecare dintre povestitori se preocupa de focalizarea atentiei catre un nucleu narativ aparte, decodat din aproape in aproape, pana la imersiunea intr-un cadru fantastic. in aceasta povestire, insasi aparitia balaurului se face simtita printr-un vartej si prin intunecarea partiala a cerului. d2p1815dz14nyg
Timpul povestirii se fixeaza in vremea tineretii personajului-narator, cand zodierul avea numai douazeci de ani, si urmeaza aceeasi desfoliere concentrica a planurilor temporale, pana la nucleul narativ incipient. Mos Leonte descrie mai intai spatiul misterios in care se plaseaza actiunea, o zona neumblata, invaluita de negura, cu paduri si munti incarcati de mister, amanunte ce ar parea, intr-un cadru real, de neglijat, dar care inchid, in mutenia lor, mistere nedezlegate. Vremea evocata e dominata de un rusticism plin de un "bon sense" al vietii, comparabil cu cel din marile epopei, in care eroii petrec intre doua intamplari sangeroase. in spatiul povestirii se asaza istoria boierului Nastasa Bolomir, om aprig, banuit de moartea primelor doua sotii, care vine acum la Ifrim zodierul, tatal personajului-narator, mos Leonte, pentru ca acesta sa-i desluseasca in cartea magica de zodii destinul si drumurile Irinutei, tanara lui sotie, ratacita pe drumurile dragostei cu un anume Alixandrel Vuza, fiu de vornic, caracterizat prin frumusete si indrazneala. Zodierul descopera semnele inselaciunii chiar in stele,, fiind un adevarat solomonar; astfel, casa nuntii boierului este Taurul, iar ceremonia nuptiala a avut loc in aprilie, iar casa destinului este Cumpana, care sta sub semnul "mincinoaselor marturii". Zodierul vede o alta fata a lumii: destinele imparatilor, ca si ale oamenilor de rand, stau, toate, sub semnul unui ciclu astronomic real. De aceea, depistarea anomaliilor se face din timp: destinul boierului sta sub un augur rau, astfel incat Ifrim zodierul incearca sa inlature tulburarea boierului si sa evite crunta razbunare a acestuia impotriva cuplului de indragostiti, care ar tulbura, cum se si intampla, ordinea fireasca a naturii. impotriva adulterinilor boierul organizeaza o adevarata panda, pe care Ifrim zodierul si Ancuta cea de demult, adevarata protectoare a indragostitilor, ca si in povestirea "Cealalta Ancuta", se angajeaza sa o dezamorseze. De acum incolo insa, dincolo de actiunile terestre ale oamenilor, intervin semnele naturii, ale cerului. Mai intai, cand apar in spatiul narativ cei doi indragostiti, elementele naturii stau sub semnul tulburarii erotice, amenintate de forte potrivnice: "Soarele se-nvaluise in amiaza in mare fierbinteala si-n aburi, si de pe munte se suiau impotriva lui nouri alburii. " Alixandrel, care venea dinspre Roman, impreuna cu Irinuta, este avertizat sa nu treaca pe acolo, dar nu mai este timp pentru aparare, pentru ca boierul a navalit in mare iures, cu slujitorii dupa el. in acelasi timp, se produce o subtila miscare a elementelor: "A pornit dintrodata a juca un vant iute dinspre apa Moldovei s-a manat pulberile pe miriste ca pe niste perdele." Semnele devin amenintatoare cand solomonarul este amenintat sub cutit de moarte, iar jupaneasa Irinuta isi scoate la vedere ghearele ce par semnele diavolesti. Dezlantuirea urgiilor naturii se face parca la cuvintele magice ale zodierului Ifrim, care arunca asupra boierului blestemul si mania lui Dumnezeu.
Scena are dramatismul, misterul si tulburarile specifice scrierilor fantastice: "Cand a racnit astfel sub cutit batranul, s-a facut o clipa tacere. A scaparat s-a trasnit cu sunet mare in munte. Si deodata am vazut cerul imbracat cu bolta joasa de nouri, si vantul veni de la asfintit c-o izbitura, inchizand si detunand usile hanului. " Implozia spatiului se produce intr-un moment de maxima tensiune, cu efecte devastatoare asupra lumii reale, exterioare acestei perceptii fantastice a lucrurilor din partea copilului, Leonte zodierul de mai tarziu, surprins aici in ipostaza de narator-martor, care amplifica la limite supranaturale un fenomen meteorologic mai rar, un vartej devastator.                                                                           
Toate aceste semne prevestesc o intruziune a fantasticului, supranaturalul ce avea sa se produca, balaurul care vine ca un vartej, cu "coada subtire ca un sul negru pipaia pamantiii, si trupul i se inalta in vazduh, iar gura i se deschidea ca o leica in nouri. " O data cu aceasta, se amesteca nouri si clai de fan, copacii sunt dezradacinati, iar pe boierul Bolomir balaurul "i-a cuprins, 1-a sucit si 1-a izbit amestecandu-i barba cu vartejul, - pan ce 1-a lepadat aproape mort intr-o rapa mai incolo", izbitura din care i se trage si moartea. in fata intamplarii fara putinta de stavilit, slujitorii boierului se arunca la pamant, in timp ce drosca cu cai, cu jupanita cu tot, o ia din loc pe unde venise. Retragerea puterilor fantastice se produce cu aceeasi mare desfasurare de forte ca la inceput: mugetul fiarei se stinge si el, o data cu disparitia balaurului, imaginat ca in folclor, "ca un stalp, pe urma ca un fum, pana ce incet-incet s-au alinat cuprinsurile." Se remarca, in bogatia de sugestii expresive si simbolice a povestirii, o subtila gradare a actiunii si b simetrica amplificare si scadere a precipitarii fortelor; astfel, retragerea puterilor adancului are loc treptat, in acelasi mod in care se produsese invazia irealului in real.
Balaurul pare aici o fantasma materializata brusc in lumea comuna, dintr-un spatiu suprareal, fantasticul manifestandu-se tocmai prin aceasta falie in real, prin capacitatea de a materializa o fiinta din epocile arhaice. Balaurul este o reminiscenta a vremurilor antediluviene, cand pamantul era inca impanzit de fiinte uriesesti, cu puteri extraordinare. Fabulosul povestirii este mentinut chiar de atitudinea narativa discreta a lui mos Leonte Zodierul, finalul fiind deschis: lumea a sustinut multa vreme ca "dihania furtunilor" a fost adusa de tatal sau, care, "solomonar cuminte", a pastrat tot timpul tacerea asupra misterului intamplarilor. Singurul care cunoaste adevarul este insa mos Leonte, dar si el il orienteaza catre supozitie si mister, comunicand in final ca "de dracusorul cel balan nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu 1-a mai vazut niciodata".