Partea a treia a poemului eminescian Scrisoarea I (versurile 39 - 86) este o meditatie cosmogonica.
„Batranul dascal" (omul superior, geniul, savantul) este preocupat exclusiv de lumea ideilor, de cunoasterea adevarurilor esentiale ale lumii, imaginandu-si momentul nasterii universului (cosmogonia, geneza), al desprinderii lui din haosul originar. Cugetatorul reface in mintea lui geniala etapele procesului cosmogonic, intrebandu-se cum arata el in starea initiala {„Fu prapastie ? genune ? Fu noian intins de apa ?"). Raspunsurile sunt greu de dat, pentru ca la inceputuri nu exista nici fiinta, nici nefiinta, nu exista viata si nici vointa. Savantul isi imagineaza „ un intuneric ca o mare jar-o raza ", „ o pace eterna", o lume a nemiscarii, un haos al materiei nediferentiate, amorfe. Din acest haos intunecat si incremenit se desface un punct care-si capata independenta prin miscare („Dar deodat-un punct se misca...cel intai si singur."), desfacandu-se in principiile contrare: cel feminin („muma", adica haosul) si cel masculin („tatal", adica el insusi). Este, probabil, lumina primordiala, stapana lumii, care face ca haosul cu vaile sale „sure" sa devina univers creat („De atunci rasare lumea, luna, soare si stihii") si, sub imperiul unei forte interioare („dor nemarginit", identificabil cu „vointa oarba de a trai" a lui Schopenhauer), sa acceada la viata („Colonii de lumi pierdute /.../Si in roiuri luminoase izvorand din infinit, / Sunt atrase in viata de un dor nemarginit."). Energia initiala a punctului miscator, creatoare de lumi materiale, organizate in spatiu si timp, este acest dor nemarginit (Kania -dorinta din Rig-Veda sau egoismul ca sambure al vietii, din conceptia schopenhaueriana). Lumina este atributul esential al existentei lumii, astfel ca toate civilizatiile, toate constructiile umane, ierarhizarile sociale, toata zbaterea fiintelor traitoare depind de aceasta lumina, de aceasta energie primordiala a punctului dintai, deoarece universul e o dorinta trecatoare a haosului („ Caci e vis al nefiintei universul cel himeric ").
Sursele de inspiratie ale cosmogoniei sunt:
Imnul creatiunii lumii (al X-lea) din Rig-Veda (Vedele sunt carti sacre ale brahmanilor si hindusilor);
Filozofia lui A. Schopenhauer (Lumea ca vointa si reprezentare).