r2m5712rf91lxo
Alcatuita numai din trei strofe, intr-o cadenta trohaica, de cantec popular, "Peste varfuri" este o miniatura a lirismului pur, cu sonuri sublime, ce se inalta dintr-o armonie deplina a elementelor. Cadrul poetic este abia schitat, in linii fine de pastel, cu numai doua elemente, codrul si luna, personificate, intr-o intrepatrundere magica a planurilor, terestru si cosmic, peste care se asaza freamatul discret de ramuri si misteriosul sunet de corn: "Peste varfuri trece luna,/ Codru-si bate frunza lin,/ Dintre ramuri de arin/ Melancolic cornul suna." Domul silvan pare surprins intr-un moment hipnotic, de repaus si de contopire cu inaltul; varfurile copacilor ating luna, iar fosnetul frunzelor si melacolicul sunet de corn se contopesc eufonic intr-o imagine auditiva de mare frumusete, devenita dominanta in strofele urmatoare.
S-a vorbit mult despre acest melancolic si misterios sunet de corn. I. Negoitescu vedea in el o dulce chemare catre moarte, pe care poetul ar nutri-o in momente de acuta deznadejde. Strofa ultima contrazice insa ideea banala a dorintei de moarte, incat o privire mai atenta asupra strofei a doua conduce catre alta interpretare. Nostalgia eului liric se amplifica, prin contrast, pe masura ce sunetul de corn, prin repetitie si gradatie descendenta, se pierde irecuparabil in adancurile nepatrunse ale padurii: "Mai departe, mai departe,/ Mai incet, tot mai incet,/ Sufletu-mi nemangaiet/ indulcind cu dor de moarte." Chemarea magica spre moarte este de fapt o nostalgie a intregului, a Totului, pe care sufletul individual, "nemangaiet" al poetului o resimte la misterioasa chemare a cornului, ca expresie a spiritului universal. Tocmai ratacirea cailor catre acesta, dezvaluite dupa un moment magic, de revelatie sublima, si pierdute prin departarea eufonica a sunetului de corn, declanseaza drama eului liric, marcata prin intrebarea finala, mai mult retorica, ramasa probabil fara raspuns: "De ce taci, cand fermecata/ Inima-mi spre tine-ntorn?/ Mai suna-vei, dulce corn,/ Pentru mine vreodata?"
Sunetul de corn reprezinta chemarea spiritului universal catre un taram etern, domul silvan contingent cu spatiile cosmice, protejat de intruziunea timpului.
Teme si motive ale poeziei "Peste varfuri"
•  Tema codrului, spatiu fantastic de manifestare a fortelor eterne, a lumii atemporale, a eternitatii in genere.
•  Motivul visului, sugerat de imaginea panoramica a domului silvatic atemporal; codrul se comporta ca un factor hipnotic care poate revela caile ascunse ale spiritului universal.
• Motivul omului ratacitor, aflat in cautarea adevarului etern, pe care incearca sa-1 identifice in spiritul adormit al codrului, trezit de nostalgicul sunet de corn.
• Tema intoarcerii spre origini: poetul reitereaza "mitul eternei reintoarceri", "le mythe de Peternel retour", de care vorbeste Mircea Eliade. Codrul actioneaza ca o poarta, ca un punct de inflexiune spre atemporal si etern. Trecerea pe "celalalt taram" se efectueaza aici prin intermediul cornului, devenit obiect totemic, instrument magic, comparabil cu ciocanul Mjolnnir al zeului Thorr, din panteonul zeilor germanici.