Textul, contingent cu nuvela inrudita ca titlu, "Sarmanul Dionis", din care de altfel este extras, dezvolta, ca tema, conditia poetului, surprins intr-un moment de singuratate domestica. Poezia oscileaza intre dramatism existential si ironie, stari rezultate din chiar preocuparile protagonistului, exprimate in termenii echivalenti: "Poezie - saracie!". Poetul mediteaza uneori grav, alteori ironic, asupra mizeriei in care traieste, intr-o camera cu aspect de taverna, in care numai licorile bahice, care lipsesc insa, ar face viata mai suportabila: "Ah! garafa pantecoasa doar de sfesnic mai e buna!/ Si mucoasa lumanare sfaraind saul si-1 arde/ Si-n aceasta saracie, te inspira, canta barde -/ Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna." in aceste conditii de extrema saracie, poetul ar trebui sa-si creeze motive de inalta inspiratie, de reverie romantica.
Spirit boem, subnutrit in chip monstruos, "sarmanul Dionis" este capabil de gesturi supreme, shakespeariene, prabusite intr-un univers domestic de cea mai crunta banalitate: "Un regat pentr-o tigara, s-implu norii de zapada/ Cu himere!... Dar de unde? Scartaie de vant fereastra,/ in pod miauna motanii - la curcani vanata-i creasta/ Si cu. pasuri melancolici meditand imbla-n ograda." Frigul il determina sa ia hotarari radicale, ridicole insa prin deriziunea mijloacelor de a-1 invinge: "Uh! ce frig... imi vad suflarea, - si caciula cea de oaie/ Pe urechi am tras-o zdravan - iar de coate nici ca-mi pasa,/ Ca tiganul, care baga degetul prin rara casa/ De navod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie". Imaginea terifianta a camerei il face invidios pe vietatile mai bine adaptate la mediu, prilej de ironii superbe: "Cum nu sunt un soarec, Doamne, - macar totusi are blana,/ Mi-as manca cartile mele — nici ca mi-ar pasa de ger.../ Mi-ar parea superba, dulce o bucata de Homer,/ Un palat, borta-n parete si nevasta - o icoana." Saracia poetului, lucie, absoluta, se traduce prin decorul dezolant al camerei: "Pe pareti cu colb, pe podul cu lungi panze de painjen/ Roiesc plosnitele rosii, de ti-i dragul sa te-uiti la ele!/ Greu li-i de mindir de paie, si apoi din biata-mi piele/ Nici ca au ce sa mai suga. - intr-un roi mai de un stanjen// Au iesit la promenada - ce petrecere gentila!/ Plosnita ceea-i batrana, cuvios in mers paseste;/ Cela-i cavaler... e iute... oare stie frantuzeste?/ Cea ce-nconjura multimea i-o romantica copila." o6f345oh52fpl
Starea de disconfort sporeste printr-un frig tot mai accentuat: "Bruh! mi-i frig. - Iata pe mana cum codeste-un negru purec;/ Sa-mi moi degetul in gura - am sa-1 prind - ba las , saracul!/ Pripasit la vreo femeie, stiu ca ar vedea pe dracul,/ Dara eu - ce-mi pasa mie — bietul «ins!» la ce sa-1 purec?".
Motanul e un personaj pitoresc, care amplifica atmosfera de monotonie a intregului peisaj domestic: "Si motanul toarce-n soba de blazat ce-i. - Mai motane,/ Vino-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic./ De-ar fi-n lume-un sat de mate, zau! ca-n el te-as pune vornic,/ Ca sa stii si tu odata, boieria ce-i, sarmane!". Ideile motanului, "sarman" ca si el, par sa-1 preocupe pe poet in cel mai inalt grad: "Oare ce gandeste hatrul de sta ghem si toarce-ntr-una?/ Ce idei se-nsira dulce in mateasca-i fantazie?/ Vreo cucoana cu-alba blana cu amoru-i il imbie,/ Rendez-vous i-a dat in sura, ori in pod, in gavauna?". Prin antiteza la saracia proprie, poetul viseaza o lume ideala a pisicilor, in care si-ar gasi mai usor o ocupatie, desigur tot intelectuala: "De-ar fi-n lume numai mate - tot poet as fi? Totuna:/ Mieunand in ode nalte, tragic miorlaind -un Garrick,/ Ziua tologit in soare, pandind cozile de soaric,/ Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizand duios la luna." Lumea, perceputa din punctul de vedere al arheului, poate fi ca un vis ; de motan: "Filosof de-as fi - simtirea-mi ar fi vecinie la aman!/ in prelegeri populare idealele le apar/ Si junimei generoase, domnisoarelor ce scapar,/ Le arat ca lumea vis e - un vis sarbad - de motan." Poetul se vede deja coborat la rangul unui motan, strigand: "...o, motanime! motanime! Vai... Haram/ De-al tau suflet, motanime, nepostind postul cel mare."
Somnul motanului dotat cu intelepciunea omului sau invers, prin schimbarea rolurilor, este singura modalitate de salvare: "Ii! ca in clondir se stinge capetelul de lumina!/ Mosule, mergi de te culca, nu vezi ca s-a-ntunecat?/ Sa visam favori si aur, tu-n cotlon si eu in pat./ De-as putea sa dorm incaltea. - Somn, a gandului odina,/ O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie,/ Vino somn — ori vino moarte. Pentru mine e totuna:/ De-oi petrece-nca cu mate si cu pureci si cu luna./ Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - saracie!".