Poezia eminesciana Glossa este „un cod etic al omului superior", al geniului din filozofia schopenhaueriana (Lumea ca vointa si reprezentare), fiind influentata si de teoria buddhista a detasarii spirituale, de filozofia socratica, platoniana si stoica. Glossa e un poem filozofic si k3d173kx52tmt
gnomic care cuprinde o seama de invataturi pentru tanarul care aspira la idealurile inalte, la conditia de geniu.
intelegand repetabilitatea tiparului lumii (vezi cuvintele Demiurgului din Luceafarul sau ale codrului din Revedere), in ciuda trecerii timpului („ Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi si noua toate;"), sansa de a ajunge la superioritatea geniului este de a ramane indiferent („Tu ramai la toate rece") la toate zbaterile si pasiunile lumesti, nascatoare de suferinta, de a cunoaste binele si raul. Pentru aceasta, este nevoie de izolare, de singuratate, de cunoastere de sine (ca-n Oda in metru antic).
Pentru fiinta cunoscatoare, contemplativa, evenimentele lumii sunt usor de anticipat, fiind repetabile. Gandul, cugetarea nu trebuie sa se indrepte spre cautarea fericirii, care este efemera (strofa a IlI-a) si aparenta („masca fericirii"). Retragerea in sine („Tu in colt petreci in tine"), neimplicarea in teatrul uman este o conditie a intelegerii binelui si a raului (strofa a IV-a), specifica fiintei superioare. Pentru aceasta, e usor a intelege schema generala a functionarii lumii, inceputul fiind dedus din „capat", viitorul din trecut si amandoua din prezent (strofa a V-a). Oamenii sunt doar niste „masti" care joaca intr-o piesa predestinata, astfel ca orice pasiune, orice gest de implicare sunt inutile (strofa a Vi-a). Accensiunea sociala (strofa a VII-a), orice alta ispita (strofa a VIII-a) sunt supuse zadarniciei, de aici indemnul la neparticipare (strofa a IX-a), la apatie, la lipsa de sentimente, la indiferenta (atitudine similara cu a Luceafarului „nemuritor si rece") („Ca sa nu-ndragesti nimica, / Tu ramai la toate rece ").