d5z7924dk59vje


Mersul inapoi al omenirii, stagnarea, regresul sunt figurate de poet prin alta istorie cu sens alegoric. in "Gura racului", Marin Sorescu propune o noua viziune asupra antropogenezei, nasterea omului fiind in crancena competitie, la antipozi, cu alta specie, perfect adaptata unui mediu existential primitiv: "Cand omenirea a iesit din apa,/ Plina de mal, de alge si de sare,/ Pe tarmul celalalt urcau,/ Suindu-se unul in spinarea celuilalt/ Si alunecand in mare/ Dar saltandu-se cu valul urmator,/ Pe iarba -racii." Racii constituie o ramura negativa a regnului animal, simbolizand prin excelenta involutia, mersul inapoi. Chiar imaginea lor este grotesca: "Raci infioratori, raiosi,/ Plini de picioare ca de negi,/ Verzi de matasea broastei si rosii,/ Turbat de rosii pe pantece."
Oamenii si racii se deplaseaza in directii opuse, subliniind si mai mult deosebirea radicala dintre cele doua specii ce isi disputa suprematia pe pamant: "Oamenii au inceput sa mearga/ incercand sa se acomodeze cu lumina/ Uscata a soarelui,/ Alta decat lumina din apa./ Racii au inceput sa alerge/ in directia opusa./ Batand tactul cu cataligele lor pe glob/ Ca intr-un piept de barbat doborat." Cand si cand insa, prin efectul de coincidentia oppositorum, cele doua tabere se intalnesc si totul recade in magma originara: "intr-o zi primii oameni s-au intalnit/ Cu primii raci,/ Fiecare cu al sau./ Au fost luati la subsuori/ Si tarati in balta statuta a marii,/ inapoi peste locuri unde-au mai fost/ (Ochii lor si le amintesc perfect/ Dupa lacrimile in forma de gorgane),/ Dar care pentru raci erau intr-adevar/ Locuri noi,/ Si ei sustineau, pe drept cuvant,/ Ca-i duc inainte."
Ca o ironie a sortii, omenirea are mereu aceasta miscare de flux si reflux, recazand in barbarie si luand-o din nou de la capat: "Abia in apa s-au dezmeticit oamenii,/ A avut loc o lupta fata de toate vietuitoarele/ Si cei care reuseau sa se desprinda/ Din clestele ruginite de fier/ Au iesit istoviti pe mal,/ Plini de mal, de alge si sare." E o repetabilitate a destinului, careia omul nu i se poate sustrage, mereu din umbra pandind tenebrele adancurilor: "Respirand adanc, ei pornesc obositi inainte,/ Dar iata pe tarmul opus,/ Pe furis, din umbra namolului planetei,/ Apar infioratorii raci,/ Pornind in directia cealalta."