Poezia moderna coexista cu o imensa aglomerare a obiectelor, semnificative prin legaturile inedite dintre ele, care substituie, acaparatoare, relatiile si sentimentele umane. Lirismul coboara astfel din simtirea inalta a poetului in orizontul tern al lumii, intr-un demers de vadita depoetizare a discursului, cuvantul insusi dobandind valente obiectuale. Unele obiecte devin simboluri ce traduc legile ascunse ale lumii, instrumente ale creatiei prime, preluate de catre poet si puse, prin pastisa, in registru ironic sau ludic, sa edifice imaginea insolita a unei lumii banale, cotidiene, care pastreaza inca multe alveole de mister si de surprize.

Echerul, folosit prin excelenta in matematica, extins si la domenii bazate pe masurarea spatiului, devine chiar instrument literar, instituindu-se cu usurinta intr-o noua configuratie a realului: "Echerul, folosit si in matematica,/ Devine tot mai mult/ Un instrument literar." Poetul o spune cu o simplitate dezarmanta, fara nuante conotative, dar simpla interferenta intre matematica si literatura deschide deja un camp cu multiple sugestii imaginative. Geometria ilustreaza un spatiu polimorf, cu infinite fatete, iar situarea echerului in sfera literara este semnificativa pentru poetul nonconformist, inclinat catre experiente si asociatii semantice insolite, cu sens de parabola ce se extinde la nivelul intregului text. Echerul e, in fapt, un sablon, geometrizeaza realul, il compune din linii simple, intinse numai pe doua dimensiuni. Faptul presupune aplatizarea lumii, reducerea ei la figuri bidimensionale, ca intr-un flatland, tara plata a lui Ouspenski, folosita pentru a demonstra limitele omului tridimensional, incapabil de a si le depasi. Echerul simplifica efortul uman si-i ingusteaza perspectiva, intr-o incercare de a constitui intregul pe baza codului binar, limitativ: "Cu el poti citi cu succes/ O multime de opere."

Poezia "Echerul", aparuta in volumul "Tusiti" (1970), devine astfel polemica, fiind un subtil protest impotriva cenzurii timpului si o expresie a tehnicii de a vorbi printre randuri, cu sensuri de parabola, procedeu folosit de scriitori in timpul comunismului. Echerul devine simbolul unei lumi plate, inchise, oprimante, limitate la un sketch, la o monotonie cu greu de acceptat. in sens ironic, Marin Sorescu impune realului un sablon, in afara caruia mai seaca franturi de viata adevarata: "il asezi frumos/ Pe prima pagina,/ Si nu citesti decat ce scapa/ In afara liniilor lui/ De lemn." Supuse liniilor simplificatoare, cuvintele se impovareaza de sensurile interzise, neexprimate, se tumefiaza, pronuntand adevaruri "pe jumatate", care sparg insa limitele epocii "de aur": "imputinate,/ Cuvintele se umfla/ Ca niste broaste,/ Sugand si sensul celor ascunse./ O jumatate de verb/ Te face sa urli/ De actiunea tuturor romanelor/ Din viitorul deceniu." r3p7515rg92yhg
Metoda de a masura viata cu echerul se poate extinde si in alte domenii, devenind norma existentiala: "Apoi echerul se poate extinde/ Si in viata de toate zilele." Toate excesele, elanurile, sentimentele, aspiratiile se pot ajusta, aduse la numitorul comun al unei lumi schematice, strict controlate in manifestari: "Sunetele, imaginile, sufletele/ Sunt exagerat de mari,/ Ascultati vorbele cu echerul,/ Priviti spectacolele cu echerul." Echerul devine un artefact multidimensional, prin care pana si dragostea se poate stabili in forme fixe sau visele pot lua numai coloratura "de aur" impusa de dogmele oficiale: "Nu va aventurati/ intr-o dragoste adevarata/ Fara un echer la butoniera./ Si de asemenea, seara, inainte de culcare,/ Puneti la capul patului un echer/ Pentru visele voastre de aur."
Marin Sorescu demitizeaza astfel lumea reala, in fapt cea comunista, alcatuita in tuse uniforme, in care oamenii se transforma in simple masini. Parabola "omului-masina" este intalnita in multe opere apartinand literaturii moderne, de la "Procesul" lui Kafka pana la romanul "1984", de George Orwell, unde lumea este condusa de "politia gandului", care ii supravegheaza in permanenta si ii reprima pe opozantii statului totalitar. La Marin Sorescu, locul instrumentului normator, devenit cand modalitate de explorare a infinitului, cand instrument de limitare a mintii omenesti, este luat de echer, construind nu universul curb, existent in teoriile moderne, cat universul structurat doar in linii drepte, ceea ce arata nu atat o lipsa de imaginatie, cat un efort demiurgic inabusit in fasa de o cenzura transcendenta.