k9x4222kl33pxh






Miturile iau uneori, in poezia lui Marin Sorescu, o interpretare neasteptata. Don Juan devine, de pilda, din adorat al femeilor, soarece de biblioteca. Lumea cartilor e preferata, prin similitudini sugestive, lumii femeilor, care de altfel il declara ireconciliabil dusman: "Dupa ce le-a mancat tone de ruj,/ Femeile,/ inselate in asteptarile lor cele mai sfinte,/ Au gasit sa se razbune/ Pe Don Juan." Razbunarea este mascata cu perfidie, femeile incercand sa devina si mai seducatoare: "in fiecare dimineata,/ in fata oglinzii,/ Dupa ce isi creioneaza sprancenele,/ isi fac buzele/ Cu soricioaica,/ Pun soricioaica in par,/ Pe umerii albi, in ochi, pe ganduri,/ Pe sani,/ Si asteapta." Femeile cuprinse de febra razbunarii organizeaza o cruciada impotriva ilustrului personaj, care insa isi schimba brusc obiectele de adoratie: "Ies albe in balcoane,/ il cauta prin parcuri,/ Dar Don Juan, cuprins parca de-o presimtire,/ S-a facut soarece de biblioteca."
Placerile lui Don Juan sunt acum de alta natura, livresti, dobandite insa cu aceeasi tehnica a mangaierilor pline de senzualitate: "Nu mai mangaie decat editii rare,/ Cel mult brosate/ Nici una legata in piele,/ Decat parfumul budoarelor,/ Praful de pe antici/1 se pare mult mai rafinat." in lumea exterioara bibliotecii, cruciada impotriva lui are efecte neasteptate, colaterale: "Iar ele il asteapta./ Otravite-n cele cinci simturi - asteapta,/ Si daca Don Juan si-ar ridica ochii/ De pe noua lui pasiune,/ Ar vedea-n fereastra bibliotecii/ Cum zilnic este inmormantat cate un sot iubitor,/ Mort la datorie,/ in timp ce-si saruta sotia/ Din greseala."