Legenda biblica a facerii lumii, a constructiei omului in paradis, este preluata de Marin Sorescu in acelasi stil comic si parodic. Raiul este, pentru Adam, un loc trist, fara nici o relevanta divina: "Cu toate ca se afla in rai,/ Adam se plimba pe alei preocupat si trist/ Pentru ca nu stia ce-i mai lipseste." Urmarea acestei melancolii de esenta divina este un nou act de creatie, zamislirea Evei, arhetipul feminin, presupusa a fi nemuritoare pe teritoriul sacru al gradinilor raiului: "Atunci Dumnezeu a confectionat-o pe Eva/ Dintr-o coasta a lui Adam./ Si primului om atat de mult i-a placut aceasta minune,/ incat chiar in clipa aceea/ Si-a pipait coasta imediat urmatoare,/ Simtindu-si degetele frumos fulgerate/ De niste sani tari si coapse dulci/ Ca de contururi de note muzicale." Adam incearca sa repete aceasta minune, chiar reusind sa simta prezenta a nenumarate femei, "cu niste sani tari si coaste dulci", sub coastele sale, situandu-se in postura de Demiurg incepator, de om care experimenteaza el insusi marele mister al creatiei. Creatia celei de-a doua Eve este un act epifanic: "O noua Eva rasarise in fata lui./ Tocmai isi scosese oglinjoara/ Si se ruja pe buze." Noua Eva are preocupari specifice tuturor femeilor ulterioare, demonstrand ca inclinatia spre cochetarie este inclusa in comportamentul genetic al fiintei. j3y7123ji78jfg
Adam repeta intreaga poveste: "«Asta e viata!» - a oftat Adam/ Si-a mai creat inca una./ Si tot asa, de cate ori Eva oficiala/ Se intorcea cu spatele,/ Sau pleca la piata dupa aur, smirna si tamaie,/ Adam scotea la lumina o noua cadana/ Din haremul lui intercostal." Adam este un creator de Eve, prin procedee specifice, presupunand duplicarea rapida a primei Eve. Raiul este prezentat in aceeasi maniera comica, pentru ca in acest loc se pot cumpara aur, smirna si tamaie. Primul om are vina de a incerca de la inceput sa sfideze creatia divina, luand pe cont propriu intregul demers genetic. Marin Sorescu da o lectura noua, burlesca, mitului biblic: "Dumnezeu a observat/ Aceasta creatie desantata a lui Adam/ L-a chemat la el, 1-a sictirit dumnezeieste,/ Si l-a izgonit din rai/ Pentru suprarealism."
Poezia este o parodie a creatiei omului si a femeii in rai: Adam este o fire indrazneata, experimentand duplicarea femeii pentru a-si crea un harem pe masura. Efortul de plamadire a mai multor Eve tine de o tendinta de exprimare suprarealista a eului creator, acesta devenind, in exprimarea ironica a poetului, chiar motivul pentru care este izgonit din rai.
Teme si motive ale poeziei "Adam"
• Reluarea mitului biblic al crearii lui Adam si a Evei intr-o viziune parodica, uneori comica, actul creatiei transformandu-se intr-un spectacol baroc al lumii moderne, suprarealiste.
•  Alungarea din paradis, intr-o varianta schimbata: Adam incearca sa duplice prima Eva, obtinand-o din alta coasta, ceea ce denota inclinatia personajului catre parodierea creatiei divine.
•  Banalizarea paradisului: acesta a devenit un loc unde se pot face cumparaturi, lucrurile evoluand ca intr-un oras obisnuit.