r8p2715ro92ebg

Fragmentul intitulat in manual Premiul intii este reprodus din romanul Morometii, creatia cea mai reprezentativa a prozatorului Marin Preda: Morometii reprezinta viaja comunitatii satesti din sudul tarii, mai exact din Cimpia Dunarii, si are in centru per­sonalitatea lui Ilie Moromete, taran cu multi copii, agasat de datorii, dar de o mare subtirime a spiritului, care se straduieste sa asigure existenta materiala a familiei, dar mai ales coeziunea ei, sa—si creasca fiii in respectul unor traditii etice si morale specifice poporului nostru.
Fragmentul incepe cu uimirea tatalui in momentul in care isi vede fiul pe scena ca premiant, la sfirsitul clasei a patra. Puternic
impresionat, Moromete cauta sa-si stapineasca emotia, preocu-pindu-se de palaria pe care i-o imprumutase copilului pentru ser­bare, ca si cum acesta ar fi fost lucrul cel mai important. indu­iosarea care-1 cuprinde pe Moromete se asociaza unui sentiment de vinovatie: „Saracul de el, nu i-am luat deloc o palarie si uite ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap". „Palaria" pare sa sublinieze, ca un amanunt semnificativ, legatura dintre cei doi (momentul reperarii lui Niculae coincide cu recunoasterea pala­riei).                       •
Moromete nu mai poate dialoga cu Cocosila, prietenul sau. Fragmentul incepe cu: „Moromete vru sa raspunda", dar persona­jul paraseste scoala tot fara sa fi raspuns unei intrebari: „Moromete nu-i raspunse." Cele doua fraze pe care i le adreseaza totusi lui Cocosila sint, de fapt, spuse pentru sine. Daca adaugam la aceasta faptul ca personajul nu numai ca nu adreseaza nimanui nici un cuvint (desi se afla intr-un loc unde, se presupune, cunostea pe toata lumea), dar din clipa descoperirii ca baiatul e premiant si e bolnav („el nu mai auzi nimic din serbare ^), intelegem ca pentru Ilie Moromete „spectacolul" lumii inceteaza, interesul pentru pro­priile reflectii inceteaza, personajul iese din sine si-si indreapta toata atentia spre fiul sau. Este un moment decisiv. Moronrete, care sesiza cele mai subtile detalii, care, nu mai departe, la aceasta serbare, venise, trecind pe drum ca un remarcabil personaj si parca regizind un spectacol, acum se retrage din viata exterioara, dominat de intimplare, neajutorat.
Prada emotiei si ingrijorarii, personajul capata miscari bruste aproape brutale. Mersul sau repezit ii sperie pe copiii adunati pe coridorul scolii.
Moromete descopera o data cu premierea lui Niculae si crizele lui periodice, de care „nu stia", si pe care oricum nu le-ar fi luat in seama. Intre grijile mari ale subzistentei, „frigurile" nu_prezinta un pericol grav. Putem banui ca era o maladie frecventa printre tarani. Moromete descopera ambele „fenomene" in momentul in care Niculae se afla pe scena serbarii. De o mare subtilitate, autorul sugereaza ca numai in aceasta situatie - de evidenta fortata, urcat pe o scena - il poate vedea, in sfirsit, Ilie Moromete pe Niculae al sau. Parintele paruse a fi orb pina atunci. Fraza „De unde mai rasarise si el (...)?" e limpede in acest sens. Moromete, capabil, asa cum intelegem citind inregul volum, sa vada dincolo de suprafata lucrurilor, are nevoie de un podium ca sa-1 vada pe mezin.
El isi descopera in momentul premierii fiul, si nu descopera un copil oarecare, ci constata ca baiatul e altfel decit ceilalti mem­bri ai familiei, ca are o fire neobisnuita in mediul din care prove­nea.
Exista doua articulatii narative ale fragmentului in discutie: scena serbarii si drumul spre casa. Ele corespund celor doua idei esentiale ale acestui fragment. Pe cea dintii deja am prezentat-o:

tatal afla ca in baiatul plapind, cu capul mare si aparenta neinsem­nata, exista ceva deosebit, neasteptat si ingrijorator.
Secventa drumului este si mai reprezentativa. Acum intelegem consecintele proaspetei descoperiri a lui Moromete, ale revelatiei lui. Deruta personajului este prezentata gradat Glasul lui Moro­mete oscileaza. De la vorbirea apasata din coridorul scolii („-Hai p-aici pe la soare, raspundea Moromete soptit."). Gesturile ii sint la fel de nesijgure. Cind baiatul se lasa p_evine, Moromete „se uita in jur zapacit", „nemaistiind ce sa faca"! Urmarea acestei dezo­rientari este ca Moromete nu se ocupa, cum ar fi firesc, intii de copil, ci aduna cele citeva carti si coronita cazute. Miscarile ii sint „sfioase" noteaza autorul, „el se apleca incetisor" - ceea ce, desi­gur, nu-i sta in fire. in aceste observatii, de o mare finete analitica, constatam nu numai „zapaceala" personajului, ci si respectul sau aproape inconstient, pentru o lume la care nu avusese acces* lumea cartilor, a scolii, a invataturii. Remarcam, de asemenea, tandretea (duiosia) parintelui fata de semnele materiale, concrete ale reusitei lui Niculae. Ilie Moromete este destul de mindru de sine si acesata frumoasa „umilinta" il scoate din comportamentul sau obisnuit.
Momentul in care ramine cu „buzele deschise", „cautind aer", cu rasuflarea taiata, semnifica panica eroului, iesit din mediul sau obisnuit, zbatindu-se pentru o clipa ca un peste pe uscat. Faptul e cu atit mai graitor, cu cit scriitorul nu explica in nici un fel „su­focarea" lui Moromete. Desigur starea sufleteasca in care se afla ii provoaca personajului aceasta tulburare respiratorie. Dar misca­rea g aproape simbolica.
instrainarea dintre tata si fiu este evidentiata aluziv: ei nu-si pot acorda gesturile. Se stinjenesc reciproc. Sint mereu in contra­timp., Baiatului ii face rau miscarea lui Moromete, care il ia in brate, iar acestuia nu-i convine reactia copilului la respectiva mis­care. Pentru ca Niculae, chinuit de boala isi imbratiseaza, de fapt parintele. Marin Preda nu foloseste insa acest cuvint, tocmai pen-jru a arata ca gestul imbratisarii era exclus din relatiile celor doi. imbratisarea nu reprezinta o exteriorizare afectiva din partea lui Niculae, ci, cum am spus, o reactie a starii lui fizice, este involun­tara; neintentionata. Dar chiar si asa, ea il stinjeneste pe Moro­mete, desi el ii poarta de grija si il iubeste (afectiune evidenta in atitudinea lui de stingace tandrete pe tot parcursul drumului). O asemenea complicata situatie psihologica este exprimata de autor foarte succint si precis: „bratele incolacite de git nu-i convenira insa lui Moromete." Moromete „bolboroseste"; intre cuvintele sale se intercaleaza puncte de suspensie - semn al destramarii ordinii interioare. Mai mult, fraza lui este ilogica: „va imbolnaviti asa, fara nici o socoteala." Nedorind sa se lase coplesit de duiosie, de dra­goste, Moromete mai gaseste resurse pentru o dojana formala, ine­cata insa de emotie. Se fereste sa se uite la copil din acelasi motiv al insuportabilului (pentru el) sentiment de iubire care-4 cople­seste. Vorbeste singur - indiciu de mare tulburare la orice fiinta omeneasca -, si cu atit mai mult la Moromete, care era un ora rational si stapinit. Observatia: „ca niciodata, facea pasi mari si repezi" - era adica prada unei mari agitatii launtrice - este foarte graitoare, pentru ca pregateste fraza cea mai importanta (pentru intelegerea personajului) din acest fragment (care este esential si in cadrul romanului), fraza ce rezuma drama lui Ilie Moromete: „Parea nemultumit si dezorientat, atins tocmai in linistea sa netul­burata". Citind in intregime primul volum al Morometilor, intele­gem ca Ilie Moromete se caracterizeaza mai ales printr-o extraor­dinara siguranta interioara prin calitatea sa de a nu se lasa coplesit de evenimente, de a le domina printr-o gindire superioara asupra lor, prin marea sa putere de a privi in adincime orice lucru, de a contempla. Episodul cu Niculae, din acest fragment, il scoate pen-, tru moment din aceasta olimpiana (referitor la seninatatea zeilor din Olimp) „netulburare" a lui. Aparenta „nemultumirii" sale ex­prima si starea de tensiune in care se afla (orice om framintat pare „nemultumit"), si deruta lui, si un ascuns sentiment de mindrie pentru fiul pe care-1 crezuse mai curind repetent decit premiant, dar si o reala „nemultumire", un mare semn de intrebare in le­gatura cu viitorul baiatului, care va deveni pentru dinsul o mare grija. Moromete se va misca mai putin liber, caci se contureaza o noua povara: scoala lui Niculae. „De unde mai rasarise si el (Ni­culae, n. ns.) cu povestea asta a lui cu scoala? Si ce vroia la urma urmei?" - gindeste tatal, care, pricepe imediat ca lucrurile nu se vor opri aici - la un premiu cu coronita ~ ci vor merge mai departe. Si Moromete nu intelege in ce directie si ce consecinte va avea asta pentru existenta familiei.
Este uimitoare puterea de observatie a lui Marin Preda, care prezinta cu un mare simt al nuantelor comportamentul persona­jului. Ajuns in ograda sa, Moromete isi revine din tulburarea si slabiciunea ce-1 cuprinsesera, redevenind stapinul autoritar al fa­miliei. Glasul sau, scurt, poruncitor, se adreseaza Ilincai, careia mai intii ii ordona si apoi ii explica. Numeste decit o manifestare mecanica a autoritatii in acest moment. In adinc ceva se clintise, atingind linistea netulburata a personajului, - cel mai mare dar al sau. Descoperirea fiului si tulburatoarele intrebari care zdruncina seninatatea spiritului sau superior il scot din matca sa. Sint cele doua mari idei ale fragmentului. Subiectul acestui text surprinde un aspect al complicatei relatii dintre tata si fiu, dintre un tata aspru, dar drept si impovarat de griji si fiul cel mic ce, presupunem, se va desprinde de existenta traditionala a familiei, urmind un drum propiu. Desi in primul volum al Morometilor, Niculae apare mai putin, protagonistul fiind tatal sau, Ilie Moromete, mezinul famyiei este bine conturat chiar in acest fragment.
in primul rind, Niculae alege un domeniu de interes neobisnuit pentru familia sa, izolindu-se de frati. intelegem aceasta si din mi­rarea glumeata a surorii mai mari in legatura cu premiul primit. Neincrezatoare, llinca priveste intamplarea mai curind ca pe o cu-
riozitate hazlie. Tenacitatea copilului, care, e lesne de inteles, nu avusese timp si conditii de invatat, trimis mereu cu Bisisica si fo­losit la tot felul de munci, inclusiv munca la cimp, ca orice copil de taran, se deduce, dar se exprima si in naratiune in momentul in care, desi in plina criza, copilul, fire dirza, vrea sa—si loveasca sora pentru ca-1 ofensase spunindu-i „testosule"; Ochii arzatori ai baiatului, pentru un timp linistit, simjindu-se mai bine, privirea atenta cu care asculta comentariile lui Moromete, ne fac sa pre­supunem ca Niculae spera mult de la hbtarirea tatalui sau in pri­vinta scolii. Desi cuprins de friguri, el nu-si uita nici o clipa idealul - acela de a invata mai departe, la scoli tot mai inalte.
Fragmentul are o densa substanta narativa. Dialogurile, dar si gindurife personajului, transpuse ca intr-un dialog interior, con­fera naratiunii un caracter puternic dramatic. Autorul analizeaza direct si indirect starile sufletesti si gindurile personajelor. Este, prin urmare, o proza analitica, psihologica in mare masura. Exista o stfbtila legatura intre starea sufleteasca si gesturile eroilor. Ca­racterizarea se face, deci, direct si indirect, asa cum s-a putut con­stata din observatiile de mai sus. Textul este de o mare claritate si precizie a expresiei, desi personajele sint foarte complexe. Avem sentimentul ca ceea ce citim s-a petrecut in realitate, atit este de credibil si convingator. Vorbirea personajelor nu are accente mar­cat dialectale, dar are o culoare specifica. (Alt tip de oralitate decit la Creanga, de exemplu). Stilul este sobru, fara intorsaturi „fru­moase", mai curind rece si foarte exact. In schimb, exista o infinita nuantare analitica si o extraordinara relevanta a detaliilor. Aproa­pe ca nu aflam la Preda amanunte fara importanta. Fiecare detaliu are adinei semnificatii in text. Scrisul lui Marin Preda a revolutio­nat arta narativa a intregii perioade postbelice, iar Morometii ra-mine o opera de referinta.