Aparut in 1980, cu putin timp inainte de moartea autoru­lui, „Cel mai iubit dintre pamanteni", este un roman total, reunind mai multe tipuri ale acestei specii: jurnalul, romanul de dragoste, politic, social, eseistic, psihologic, senzational. m3s3718ml41ckk
In cele peste o mie doua sute de pagini ale acestei opere de exceptie, autorul dezvolta tema raportului dintre fiinta umana si istorie, a Soartei in puterea careia omul devine o jucarie; pe buna dreptate, „Cel mai iubit dintre pamanteni" a fost caracterizat drept „romanul unui destin care-si asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin" (Eugen Simion).
Reluand teme si motive din cartile anterioare (cu exceptia celor legate de viata satului, dezvoltate in „Morometii"), autorul a compus un roman arborescent „fresca a unei lumi si analiza a unui esec in dragoste, cronica de familie si spove­danie a unui invins" (N. Manolescu).
  Structura:
Alcatuit din zece parti dispuse in trei volume. „Cel mai iubit... " este un jurnal, o confesiune lucida si amara, scrisa la persoana I de catre un om pe care sansa 1-a ocolit.
Tehnica este cea a retrospectivei, eroul (inchis pentru crima), povestindu-si intreaga viata; exceptie fac doar vreo treizeci de pagini din ultimul volum, scrise de Ciceo, avocatul lui Petrini. Volumul I incepe printr-o meditatie pe tema mortii („Moartea e un fenomen simplu. in natura, numai oamenii il fac inspai­mantator. Vorbesc de moartea naturala, care adesea e o dulce ispita"); volumul al III-lea se incheie prin fraza concluziva: „daca dragoste nu e, nimic nu el". in acest mod, Eros¹ si Thanatos² se arcuiesc peste intreaga actiune.
  Titlul romanului poate fi inteles abia la sfarsit si con­stituie o ironie amara: cel mai iubit dintre pamanteni n-are parte de dragostea semenilor; mai mult decat atat, insasi Soarta nu-1 iubeste, harazindu-i infrangeri si umilinte si facand din el un ucigas fara voie.
  Universul operei:
Romanul se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul ultimei sale condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.
Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tine­retea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand „timpul nu mai avea rabdare" (ca si in „Morometii").
Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine „ un adolescent dur si turbulent", ocolit de fete (carora le era frica de el) si urat de colegi pentru gandirea sa transanta.
Incetul cu incetul, tanarul se transforma intr-un alt Mare Singuratic, intr-un instrainat orgolios si revoltat impotriva lui Dumnezeu (ca Lucifer*).
Poate nu neaparat din aceste pricini, dar, in orice caz, exis­tenta lui Petrini s-ar putea asemana cu destinul luciferic: „caderea" in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea convertita in ura, cele doua crime) constituie „treptele" coborarii in „subterana". Expresia simbolica a „subteranei" o constituie „munca" la ucis de so­bolani in care va fi aruncat profesorul universitar Victor Petrini. Deocamdata, persoana asupra careia isi revarsa liceanul necazurile instrainarii sale este Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme religioase, ba chiar, intr-o seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul crucii.
Prima parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar.
Din aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta Romulus), sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facul­tatea de Litere si Filozofie din acelasi oras, devenind un stu­dent stralucit.
Acum traieste o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina („amintire" de la un medicinist), Caprioara moare, se pare, in timpul interventiei.
Cautarea fetei de catre autoritati si ancheta la care este su­pus Petrini constituie un mic roman senzational a carui enigma ramane pecetluita.
incepand cu partea a doua a cartii, viata personajului cen­tral curge dictata de aceeasi Soarta, in interiorul careia notiu­nile de: fericire, iubire, prietenie, dreptate isi modifica sensurile.
Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-1 are drept coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de versuri) care ii devine prieten.
Invitat intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de fru­musetea iradianta a Matildei (sotia noului sau amic), de care se indragosteste.
La randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vi-zitandu-1 pe Victor Petrini si trimitandu-i scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de un tata autoritar) devenise si mai dificil.
Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.
Abia acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii oscileaza intre patima si ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand dragostea coboara „in subterana".
Intelectuala si ea (era arhitecta), dar avand o cultura dife­rita de cea filozofica, Matilda nu poate crea o comunicare spi­rituala cu sotul ei (care devenise asistent universitar si scria o lucrare despre o noua gnoza). in plus, femeia are destule mo­mente in care isi arata adancurile (urate) ale sufletului sau abisal, devenind parca un alt om.
Bunaoara, ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i mandria in fata nume­roasei ei familii; banuitoare fara temei, il actfza mereu pe Victor de simpatii fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti; nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna dominatia, ba chiar sa-1 invite sa plece.
Aceasta ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care sintetizeaza transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei, care capata trasaturi masculinizate, ca intr-un mit intors al Androginului⁴: „imi arata un chip devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip care nu era frumos decat printr-un misterios suflu interior, era parasit acum de armonia lui si mi se arata ochilor cu ori­bilele trasaturi ale unui barbat".
in paralel cu existenta cuplului Petrini, sunt infatisate aspecte din viata politica si universitara a anilor 1950. Acestea constituie o noua „treapta" a coborarii in Infern, cand Istoria devine absurda, mutilandu-i pe cei care nu se incadreaza in „patul" ei procustian. Astfel, noul decan al Facultatii de Filozofie (unde preda si Petrini) este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit, peste noapte, profesor de marxism. Tot acum, un mare filozof (probabil L. Blaga) este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din fa­cultate este caloriferistul (devenit secretar de partid); din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este distrusa intelectualitatea romaneasca; un coleg al lui Petrini (un anume Cubles) este arestat, in timpul demonstratiei de 7 Noiembrie, din pricina ca strigase ca Ardealul este pamant romanesc.

Tabloul vietii universitare din acei ani este completat, in volumul al III-lea, prin amintirile lui Suzy Culala (iubita lui Petrini). Aceasta evoca sedintele in care, in fata amfiteatrelor pline de studenti, erau „infierati" tinerii care proveneau din familii instarite; in urma unei asemenea „demascari", o fata se spanzurase.
Petrini resimte, in curand absurditatea timpului pe care-1 traia; chiar in seara botezului fiicei sale, Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al romanului.
Volumul al II-lea prezinta, la inceput, interogatoriile absurde la care este supus Victor (acuzat ca ar fi facut parte din mis­carea „Sumanele negre", de esenta antimaghiara). Dupa trei luni, cu toate ca nu recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini este condamnat si ajunge in minele de plumb de la Baia Sprie.
Este o noua „treapta" a coborarii in Infern, concretizata in imaginea dantesca a galeriilor intunecate, dar si in rautatea gar­dienilor analfabeti, dar stapaniti de mandria puterii. Unul din­tre acestia ravneste sa-1 ucida pe Victor Petrini, tinandu-1 nopti intregi descult si numai in camasa, in ghereta din scanduri a carcerei, in luna februarie. Scena in care acest gardian mimeaza zdrobirea tamplei detinutului este edificatoare pentru Istoria stupida care agresa fiinta umana, distrugandu-i inteligenta.
Asa se face ca, intr-o zi, Victor Petrini il ucide pe gardianul primejdios, impingandu-1 in abisul intunecat al minei si salvan-du-si astfel viata. Considerata drept un accident datorat neaten­tiei, aceasta moarte trece neobservata.
Eliberat dupa trei ani si trei luni, personajul se intoarce in orasul sau, dar nu mai poate fi vorba de a fi reintegrat in inva­tamant; el este obligat sa intre in echipa de deratizare a ora­sului, uciderea sobolanilor fiind, poate, ultima „treapta" a coborarii in Infern.
Toate aceste aspecte (viata universitara, atitudinea autorita tilor, existenta puscariasilor politici, trimiterea la „munca de jos" a intelectualilor) alcatuiesc romanul politic si social.
La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda (deranjata de noua pozitie sociala a acestuia) divorteaza si se casatoreste cu un anume Mircea - activist de partid de rang superior.
Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere (ORACA), incercand sa ramana om intr-o lume ilogica: „intr-o lume absurda, de «rinoceri^» trebuie sa ramai om, chiar cu riscul de a deveni tu insuti absurd ca nu esti rinocer." (Andreea Vladescu)
Volumul al II-lea se incheie cu paginile de mare vibratie evocand moartea Mamei, care se desparte de viata indurerata si plina de amar.
Volumul al IlI-lea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Nascuta din nevoia de a umple golul lasat de moartea Mamei, aceasta dragoste se va dovedi o iluzie: Suzy Culala (iubita lui Petrini) isi ascunde nu doar infatisarea (sub pletele castanii ca un alt val al Mayei), ci si statutul social. Casatorita cu un inginer dipsoman, Pencea, ea „uita" acest „amanunt", fapt care va avea urmari grave: in timp ce se aflau la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana in cabina telefericului, de catre Pencea (hotarat sa-i ucida). Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman, savarsind a doua crima.
Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind si cel in care isi scrie jurnalul.
Finalul il evoca pe acest om batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii; acum scapa de iubirea-iluzie (prin plecarea din tara a lui Suzy) si se pregateste sa-si publice cartile. La numai treizeci si cinci de ani, personajul intelege ca mitul fe­ricirii prin iubire va dainui etern.
Exista, in roman, minunate pagini inchinate Mamei, suflet „ bogat in absolut, dincolo de timp si de spatiu "; tot asa, exista pagini pline de duiosie in care este exprimata iubirea pentru micuta Silvia. impreuna, aceste fragmente alcatuiesc un roman al familiei.
Arta realizarii personajului principal
Personajul central al romanului este Victor Petrini - profesor universitar dintr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuia sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii.

Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire.
Aflat intr-o situatie-limita a vietii (asteptand condamnarea la inchisoare pe viata), el isi regandeste altfel intreaga exis­tenta condusa de o Soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul cartii; ca si titlul romanului, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins.
Ca si eroii lui Camil Petrescu, personajul este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, Rousseau, Dostoievski ii atesta aceasta calitate. Gan­ditor profund (asa cum reiese din discutiile purtate cu prie­tenul sau, Ion Micu, dar, mai ales, din numeroasele pagini in care analizeaza viata si lumea), Victor Petrini este un idealist; pentru el, sensul existentei consta in apararea valorilor ei sacre: credinta in ideal, prietenia, devotamentul, iubirea.
Din pacate, viata ii ofera revelatii dureroase personajul traind complexul unei adevarate „caderi" luciferice.
Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carei martor este; onest in gandire si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti, condamnarea lui pentru un cuvant dintr-o scrisoare (trimisa de un fost amic) rautatea gratuita in numele unei dogme.
Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat, din pricina ca muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator.
A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fe­ricirii prin iubire. in care se refugiase, intr-un soi de bovarism (ca si Ilie Moromete).
Se vadeste insa ca amandoua femeile pe care le-a iubit poarta parca o damnare, un blestem de care nu pot scapa.
Astfel, Matilda il fascineaza numai atunci cand este sotia altuia, reprezentand pentru el Trecatoarea, Necunoscuta plina de mister. Ulterior isi da seama ca femeia era jucaria unor forte obscure, a unor „demoni" care o invadau din adancurile ei sufletesti si niciodata nu va fi altfel.
Suzy poarta si ea blestemul minciunii si este atragatoare numai pana la aflarea adevarului; pe urma, devine parca o straina, iar plecarea ei reprezinta o binefacere.
Pana la sfarsit, Petrini ramane un alt Mare Singuratic, personaj fascinant si unic in literatura romana.