z6i288zi51zmx


Opera poetica a lui Lucian Blaga - impresionanta prin fiorul metafizic de care este strabatuta si singulara in peisajul liricii noastre interbelice, se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu monumental, oferind o imagine esentializata a lumii, ale carei coordonate sunt: "corola de minuni a lumii", "muntele magic", "marea trecere", "satul minunilor", "somnuV\ "padurea pe unde trece unicornul".
Creatia poetica blagiana a fost adunata in mai multe volume: "Poemele luminu" (1919, "Pasii Profetului (1921), "In marea trecere" (1924), "Lauda somnulur (1929), "La cumpana apelor" (1933), "La curtile dorului 1938), "NebanuUele trepte" (1943), "Poezii"(1962).
Metafora sub semnul careia sta primul volum (si, de fapt, intreaga creatie lirica blagiana) este "corola de minuni a lumii".
Aceasta metafora tutelara a demersului liric blagian, isi modifica sensurile, cu fiecare dintre volumele ulterioare, sugerand pierderea treptata a varstei de aur si situarea in "varsta de fier" (acesta fiind si titlul unui ciclu care cuprinde poezii scrise intre 1940 si 1944).
Primul volum - "Poemele luminii (1919), se deschide, in mod programatic, prin poezia-manifest "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii".
Inca din titlu, prin cei doi termeni aflati in legatura ("eu" si "corola de minuni a lumii") sunt sugerate doua coordonate ale lirismului ulterior: situarea autorului in centrul rostirii poetice ("eu") si relatia dintre acesta si universul existentei ("corola ...").
Reluata in primul vers al poeziei, metafora "corola de minuni a lumii" ofera "imaginea emblematica, ideala a universului" (I. Pop) vazut ca o uriasa corola alcatuita nu din petale, ci din "minuni" (mistere).
Misterul (care sta la baza lumii) constituie universalul - esenta spre care se indreapta deopotriva poetul si spiritele rationale.
Inzestrat cu aristotelica "mirare" in fata tainelor lumii, poetul devenit "sophos" (purtatorul de lumina) incearca, prin creatie, o situare in chiar Fiinta existentului, caci apropierea sa de mistere nu le ucide, ci le amplifica sub vapaia iubirii; "si tot ce-i ne-nteles / se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari / sub ochii mei / caci eu iubesc /si flori si ochi si buze si morminte".
Spre deosebire de creator, cei care lucreaza "cu mintea", ucid "nepatrunsul ascuns /-in adancimi de intuneric", pentru ca tainele nu pot si nu se cuvine a fi dezlegate.
Se contureaza astfel doua modalitati de cunoastere a lumii: una luciferica si alta paradisiaca, reprezentate in text prin grupuri de termeni opozitionali: "eu"-"altii", "iubesc" -"ucid", "sporesc"-
"sugruma".
Atat poetul cat si oamenii de stiinta folosesc drept instrument lumina "lumina mea"-"lumina altora"), primul element al. creatiei
divine.
Cel dintai, amplifica misterele ("eu cu lumina mea sporesc a lumii taina"), pastrand astfel functia creatoare a timpului originar (in care s-a nascut "lumina dintai"). Spre deosebire de poet, oamenii de stiinta descompun, prin studiu analitic, marele Tot, gest prin care neaga vocatia creatoare a luminii primordiale: fractionand intregul.ei distrug unitatea si armonia Creatiei universale.
Primul volum are ca tema centrala lumina celebrata in poezia cu acelasi .titlu. Aici, intorcandu-se la Increatul² cosmic, cand "Nimicul zacea-n agonie", poetul surprinde clipa nasterii luminii; caracterul ei stihial³ ("vifor nebun de lumina") va determina frenezia vitalista a lumii ("o sete era de pacate, de doruri, de avanturi, de jpatimi").
Pastrand aceasta sete de viata a "sufletului" universal din primordii, poetul isi exprima dorinta sa joace frenetic in uriasele spatii cosmice, intr-un gest care-1 elibereaza de tirania limitelor:
"si-aprins in valuri de lumina
sa joc
strafulgerat de-avanturi nemaipomenite "
( Vreau sa joci )
Extazul sau aminteste de lucrarea "Asa grait-a Zaraihustra" de
Nietzsche.
Un alt mod de incadrare in setea de viata nascuta "in ziua dintai" il constituie dragostea; erosul blagian insemnand "prezenta in individ a substantei primordiale a lumii"" (G. Gana), constituie un factor de recuperare a timpului originar.
Ardere a carei intensitate este comparata cu stihiile, iubirea transforma in cenusa Pamantul si intregul Univers ("Noi si
pamantul").
Tot in primul volum apar insa si marile interogatii ale poetului; in acest sens, elegia filosofica intitulata "Gorunul" ilustreaza ideea ca viata si moartea curg impreuna, ca murim, putin cate putin, din clipa in care ne-am nascut.
In ultima poezie a ciclului {"Stelelor"), poetul traieste un sentiment de solitudine cosmica, tanjind dupa perfectiunea initiala a "Corolei de minuni a lumii".
Si cum unitatea si armonia acesteia fusesera sfasiate de primele intrebari, cum poetul incercase, si el, sa patrunda "tainele" care trebuiau pastrate, remediul I-ar putea constitui intoarcerea la mituri.
Volumul "Pasii Profetului" (1921)11 are ca simbol central pe zeul Pan. in pragul primaverii, acest batran orb care "zace" pe o stanca, pare a fi Increatul barbian gata sa-si rupa limitele {"Pan").
In jurul lui, "pesterile casca somnoroase", sintetizand tabloul unei naturi calme, care va constitui spatiul celui de al doilea ciclu de poezii.
In acest topos mitic, poetul se lasa coplesit de dogoare, in timp ce "zace" intr-un lan de grau si asculta cantecul unei fete "cu gene lungi ca spicele de orz" {"in lan").
Anotimpul acestui volum este vara, cand dogoarea topeste totul, amestecand elementele ca si cand lumea s-ar fi intors in pretimp:
"Pamantu-ntreg e numai lan de grau si cantec de lacuste ".
("Vara").
Dar nostalgia revenirii la origini nu este numai a naturii; la randul. lui, poetul ar dori sa retraiasca timpul copilariei, dar imaginea propriului leagan napadit de paianjeni, atesta imposibila intoarcere {"Leaganul).
In final, nici macar natura nu-si mai pastreaza inconstienta fericita: retras intr-o pestera, zeul Pan este parasit de ultimul lui prieten (un paianjen care poarta pe spate semnul crucii, simbol al mortii miturilor si al intrarii in timpul cronologic de dupa Iisus).
In primele doua volume, "corola de minuni a lumii" constituise imaginea perfecta a marelui Tot; tulburand insa misterele cu nepermise interogatii, poetul este pedepsit.
Consecinta o constituie alterarea intregului: viata curge in moarte, lumea este redusa la scheme {"semne", "rune") care nu pot fi dezlegate, iar poetii devin " cantaretii leprosi" ai unui cer zavorat.
Volumul intitulat "In marea trecere" (1924) cuprinde, chiar in titlu, definitia blagiana a vietii: aceasta este {"trecere", curgere neistovita spre moarte, destramare masurata de ceasornicul destinului.
In acest volum, "intram intr-un anotimp agonic, al extinctiei blande" (Crohmalniceanu), in care "nimic nu vrea sa fie altfel decat este", demonstrand neputinta intoarcerii la puritatea inceputurilor. Incapacitatea poetului de a mai privi "corola ..." ca pe, o superba armonie, conduce la complexul imbatranirii {"Sunt mai batran decat tine, mama") si al tradarii sacrului {"Scrisoare"). Vindecarea de rani launtrice ar putea-o constitui intoarcerea la varsta eterna a satului:
"Eu credea vesnicia s-a nascut la sat. Aici orice gand e mai incet, si inima-ti zvacneste mai rar, ca si cum nu ti-ar bate in piept, ci adanc in pamant undeva"
("Sufletul satului")
In opozitie cu satul, existenta la oras are loc in "fragment", in afara "corolei de minuni a lumii", fapt care conduce la o tristete mereu treaza.
Contrastul dintre cele doua lumi, imaginile de cosmar care o caracterizeaza pe ultima si implicatiile ei ostile asupra existentei, constituie latura expresionista a lirismului blagian.
Cu volumul Lauda somnului , poetul coboara spre inconstientul colectiv, la obarsii, la "mume"-, incercand sa depaseasca prezentul concret si sa se reitereze in ancestral. Mediul potrivit acestei intoarceri este somnul cand "sangele meu ca un val/ se trage din mine/ inapoi in parihtF {Somn).
Imaginile contin sugestia unui "apocalips- bland si rustic" (Calinescu) in care potecile se retrag. in padure si in pesteri, bufnitele se aseaza pe brazi, iar portarul raiului, despuiat de atributii - tine in mana "un cotor de spada fara de flacari ; noaptea, in lumina siderala a unui alt ev, ciobanii pun pamant peste "mieii ucisi de puterile codrului" ,\n timp ce"fetele stanilor" trec pe sub luna; cazuti dintr-un "paradis in destramare" ingerii cauta pe pamant fantanile adevarului, dar acestea "refuza galetile lor". Volumul La curtile dorului aduce o schimbare de perspectiva, facandu-se simtita aici influenta creatiei populare. Simbolul central al ultimului volum {Poezii) este "mirabila samanta" miraculoasa ca potentia ( posibilitate) care include nasterea, devenirea si moartea.