t6f265tg12uxz
•  Incadrare: Arta poetica, plasata in deschiderea primului volum blagian („Poemele luminii" - 1919).
-  Limbajul metaforic ascunde idei filozofice.
-  Teoria minus-cunoasterii.
•  Titlul stabileste relatia dintre eul liric si „corola de mi­nuni a lumii".

-  Metafora din titlu: „imaginea emblematica, ideala a Universului" .

-  Cuvinte-cheie:
♦  „eu" = poetul (oamenii de arta);
♦  „altii" (subinteles) = spiritele rationale. • Idei-ancora:
- Lumea este plina de taine care ii dau sens si frumusete.
-  Omul traieste in universul misterului.
-  Tainele fiind „nepatrunsul" plin de vraja, nu pot si nu trebuie sa fie descifrate.
-  Spre acest „nepatruns" se indreapta doua categorii de oameni:
♦  spiritele rationale (oamenii de stiinta);
♦  poetul (oamenii de arta).
- Ambele categorii folosesc lumina - primul element in ordinea Creatiei divine.
-  Gandirea rationala distruge „vraja" misterelor, stirbind astfel unitatea si perfectiunea lumii.
- Demersul poetului amplifica tainele, sub vapaia iubirii.
-  Poetul este un creator de tip aparte.
-  Prin poezie / arta se pastreaza esenta sacra a lumii.
•  Modalitati de cunoastere:
-  paradisiaca - rece, rationala si precisa;
-  luciferica - apartinand poetului, purtatorul de lumina.
•  Subiecte posibile:
1.  Explicati conceptul operational arta poetica, prin re­ferire la o creatie lirica studiata.
2.  Comentati elementele de compozitie (titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie) dintr-un text poetic blagian.
3.  Prezentati particularitatile moderniste ale unui text poetic blagian.
I. Opera poetica a lui Lucian Blaga (1895-1961), impre­sionanta prin fiorul metafizic de care este strabatuta si singu­lara in peisajul liricii noastre interbelice, se constituie, cu fiecare volum intr-un edificiu monumental, oferind o imagine esentializata a lumii, ale carei coordonate sunt: „corola de mi­nuni a lumii", „muntele magic", „marea trecere", „satul minu­nilor", „somnul", „padurea pe unde trece unicornul". Creatia poetica blagiana a fost adunata in mai multe vo­lume: „Poemele luminii" (1919), „Pasii Profetului" (1921), „in marea trecere" (1924), „Lauda somnului" (1929), „La cumpana apelor" (1933), „La curtile dorului" (1938), „Neba­nuitele trepte" (1943), „Poezii" (1962).
Metafora sub semnul careia sta primul volum (si, de fapt, intreaga creatie lirica blagiana) este „corola de minuni a lumii".
Aceasta metafora tutelara a demersului liric blagian, isi mo­difica sensurile, cu fiecare dintre volumele ulterioare, sugerand pierderea treptata a varstei de aur si situarea in „varsta de fier" (acesta fiind si titlul unui ciclu care cuprinde poezii scrise intre 1940 si 1944).
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"
deschide volumul de debut blagian {„Poemele luminii" - 1919) si este o arta poetica. in care autorul isi exprima conceptia asupra menirii creatorului de arta.
Poezia este alcatuita din douazeci de versuri.
Titlul stabileste o relatie intre doi termeni: „eu" (reprezen­tand eul poetic) si „corola de minuni a lumii" - metafora prin care lumea este privita ca o uriasa corola alcatuita din mistere (taine). Cei doi termeni sunt legati prin verbul „nu strivesc" (exprimand atitudinea contemplativa a poetului).
Privita mai atent, metafora corolei de floare reliefeaza mai multe semnificatii: frumusete imaculata, armonie, perfectiune, ordine cosmica.
Titlul poeziei esentializeaza ideile filozofice ale textului: lumea inconjuratoare este plina de taine, omul traind in ori­zontul misterului si in „zaristea cosmica"; aceste taine nu pot si nu se cuvine a fi cunoscute (teoria minus-cunoasterii); apro-piindu-se de mistere, poetul le amplifica, pastrand astfel ne­atinsa perfectiunea lumii create de Marele Anonim (Dumnezeu).
Incipitul este o formula/secventa memorabila prin care incepe o opera literara si ale carei semnificatii se reverbereaza asupra intregului text.
Incipitul acestei arte poetice constituie o reluare a titlului, intarind caracterul de confesiune al textului (element mo­dernist).
Poezia este structurata pe trei secvente poetice, marcate prin majuscula la inceput de vers:
♦  Prima secventa (versurile 1-5) exprima atitudinea poetu­lui fata de tainele lumii;
♦  A doua secventa (versurile 6-10) prezinta, prin opozitie, cele doua modalitati de cunoastere: a „altora" (paradisiaca) si a poetului (luciferica);
♦  Cea de a treia secventa (versurile 11-20) are la baza com­paratia dintre lumina poetului si lumina lunii.
Universul operei releva conceptia blagiana privind rolul si menirea poetului.
Fiind o creatie lirica in care autorul isi exprima principiile privitoare la arta si la misiunea creatorului. „Eu nu strivesc..." este o arta poetica.
Primul vers al poeziei constituie o repetare a titlului, inta­rind marturisirea de credinta a eului liric.
Aceasta se organizeaza in jurul a doi termeni care consti­tuie cuvintele-cheie ale textului: „eu" si „altii" (subinteles).
„Eu" il reprezinta pe poet si, prin extensie, pe toti crea­torii de arta.
Verbele care definesc demersul poetului intru pastrarea per­fectiunii lumii sunt: „nu strivesc", „nu ucid", „sporesc", „imbogatesc" si „iubesc".
O posibila interpretare a acestor termeni releva urmatoarea marturisire: Eu nu strivesc (corola de minuni a lumii), nu ucid (tainele), sporesc (a lumii taina), imbogatesc (intunecata zare a misterelor), (caci) iubesc (si flori si ochi si buze si morminte).
Rezulta ca: apropiindu-se de tainele lumii, poetul nu le ucide, ci le amplifica: aceasta se datoreaza faptului ca. la baza actului creator sta iubirea.
Mijlocul de care se foloseste stihuitorul pentru a contempla lumea este lumina (primul element al Genezei). Cu ajutorul acesteia, poetul isi realizeaza rolul de Creator, prin sporirea tainelor care ne inconjoara („eu cu lumina mea sporesc a lumii taina").
In versurile 11-15, autorul foloseste o comparatie dezvoltata, lumina sa fiind asemuita cu lumina lunii (care creeaza, intr-un peisaj nocturn, zone de clar-obscur pline de mister). Creatorul aflandu-se in centrul rostirii poetice (a se observa persoana I a verbelor), in jurul sau se afla lumea si, dincolo de ea, se incheaga „intunecata zare" a misterelor care o inconjoara ca o corola.
Pe aceasta din urma, poetul o contempla iara s-o descifreze, fapt care face tainele si mai adanci; in acest mod, poetul pas­treaza esenta sacra a lumii: „asa imbogatesc si eu intunecata zare / cu largi fiori de sfant mister" .
O seama de termeni sau expresii („nepatrunsul ascuns / in adancimi de intuneric"; „ne-nteles", „ne-ntelesuri") numesc misterele care nu pot si nu trebuie sa fie descifrate de om. Numai poetul si le poate apropia, protejandu-le si facandu-le si mai profunde: „si tot ce-i ne-nteles / se schimba-n ne-nte­lesuri si mai mari."
Versurile 5 si 20 cuprind o enumerare metaforica sem­nificand: frumosul („in flori"), cunoasterea („in ochi"), viata („pe buze") si moartea („ori morminte").
Cel de al doilea cuvant-cheie este „altii" si acesta ii desemneaza pe oamenii de stiinta, adica, pe cei care lucreaza „Cil mintea".
Ei „ucid" (prin cercetare, descifrare si explicare) tainele ascunse ale lumii, ei „sugruma vraja" misterelor prin intelec­tul lor rational.
Se contureaza astfel doua modalitati de cunoastere a lumii:
-  una rece, rationala si precisa, pe care Blaga o numeste cunoastere paradisiaca;
-  cea de a doua modalitate este „cunoasterea mistica" (asa cum o numea Calinescu) si le apartine poetilor; pe aceasta, Blaga o numeste cunoastere luciferica.
Este posibil ca numele dat acesteia sa aiba legatura cu numele lui Lucifer care, in primele veacuri ale crestinismului, era socotit „purtatorul de lumina" (asa cum este si poetul).
In poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, semnificatia mijloacelor artistice utilizate este profunda, aceasta revelandu-se numai partial, ca si misterele:
Metafora „corola de minuni a lumii" defineste o lume a carei integritate si perfectiune este conditionata de pastrarea misterelor.
  Opozitiile („ eu "-„ altii", „ lumina mea "-„ lumina altora ") contribuie la caracterizarea celor doua modalitati de cunoastere: paradisiaca si luciferica.
   Folosirea verbului „nu strivesc" sugereaza o anume fragilitate a „corolei de minuni a lumii"; a tulbura frumusetea ei sublima, cu nepermise intrebari, echivaleaza cu un act dis­tructiv („ucid", „sugruma vraja").
  Ideea ca misterele nu trebuie si nu pot fi dezlegate este exprimata prin termeni al caror sens este ascuns, ca si tainele: „nepatrunsul", „ne-nteles", „ne-ntelesuri". Chiar si poetul, atunci cand ajunge la faza unor interogatii fara raspuns, este pedepsit, iar volumul „Lauda somnului" contine imaginea unui „ apocalips bland si rustic " (Calinescu).
Compararea luminii poetului cu razele lunii atesta dorinta lui de a perpetua misterele.
Modernismul constituie o orientare artistica opusa tradi­tionalismului si care include, prin extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul.
Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernismul inseamna o „ruptura" fata de trecut si o innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea liris­mului, o anume ambiguitate a limbajului. innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea elemente ale modernismului.
In literatura romana, modernismul se manifesta inca din perioada antebelica, pentru a ajunge la valori notabile intre cele doua razboaie mondiale.
In aceasta lumina, elementele moderniste ale textului dis­cutat ar putea fi:
  Metafora revelatorie din titlu, a carei noutate consta in substratul filozofic.
  Eul liric este pus in relatie cu ilimitatul, comunicand cu misterele prin iubire.
  Sentimentul absolutului.
   Comparatia din ultima secventa, caracterizata printr-un imagism puternic.
  Noutatea formulei prozodice: versuri aritmice si inegale (versuri libere).