"Asfintit marin", din volumul "La curtile dorului" (1938), este o poezie a trecerii timpului si a stingerii luminii, a amurgului, a intoarcerii lumii in orizontul de taine din care s-a nascut. Temele multiple, interferente, concentrate in distihuri de o sonoritate meditativa, se proiecteaza intr-o viziune exotica asupra lumii neptunice, vazuta ca un taram de o ireala frumusete: "Piere in jocul luminilor/ saltul de-amurg al delfinilor." Trecerea inevitabila e marcata de un paralelism subtil intre elemente ale efemerului si ale eternitatii, o stergere a liniilor diurne sub semnele umbrei, ale noptii, cufundate treptat "in marile somnului", in linistea cosmica, universala. Valul miscarii eterne, de flux si reflux, metafora temporala a ritmurilor universului, coboara in adanc tabloul diurn al lumii, proiectand perceptia lirica in vastul spatiu al misterelor blagiene, justificate filozofic prin cunoasterea luciferica: "Valul acopere numele/ scrise-n nisipuri, si urmele.// Soarele, lacrima Domnului,/ cade in marile somnului." Versurile, aparent simple, curg in spatiul vast al metaforelor revelatorii, in care proiectia cosmica a lumii, "marile somnului", perceputa numai prin intoarcere catre sine, prin somn, se justifica prin teoria "diferentialelor divine", din care emana semnele definitorii ale creatiei divine. E o miscare fluida, care dizolva, prin regresiune hipnotica, formele solide, le transforma in valuri temporale, adunate intr-o memorie eterna. e5e354ei27men
Acuarela crepusculari creata de poet creeaza efecte vizuale cu trimitere in spatiul magic si mitic al revelatiilor profunde: "lacrima Domnului" este insasi sinteza creatiei primare, concentrata intr-o metafora greu decelabila, in timp ce "marile somnului" constituie spatiul ambiguu dintre taramul oniric in care se proiecteaza eul liric si orizontul misterios al lumii, in care cunoasterea este nelimitata. Succesiunea zilelor si a noptilor contureaza o lume ascunsa, lumea-poveste a miturilor originare: "Ziua se curma, si vestile,/ Umbra mareste povestile." Soarele si steaua sunt factori hipnotici, indemnand la somn si cunoastere luciferica, la deslusirea semnelor din adancuri: "Steaua te-atinge cu genele./ Mut talmacesti toate semnele." in orizontul vast al lumii transcendente, in care timpul si spatiul urmeaza legi misterioase, eul liric se dizolva in necunoastere, in nedumerire si mai mare: "Ah, pentru cine sunt largile/ vremi? Pentru cine catargele?" Catargele pierdute pe mare, in valurile imense ale timpului, imagine provenind din meditatia eminesciana asupra destinului, provoaca deopotriva extaz si deruta, teama si chemare la aventura cunoasterii pana la capat, prin intoarcere catre sine, prin coborare in cutele adanci ale subconstientului: "O, aventura, si apele!/ Inima, strange pleoapele!".
Teme si motive ale poeziei "Asfintit marin"
• Acuarela linistitoare a spectacolului apei.
• Visul, spatiu de cunoastere magica si mitica a lumii.
• Metaforele hipnotice ale misterului.
• Nostalgia necunoscutului, simbolizata de catargele corabiilor care se pierd in zare.
• Renasterea aventurii si a curiozitatii de cunoastere.