Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: Vasile Alecsandri, ciclul Chiritelor; Ion Luca Caragiale, O noapte furtunoasa, O scrisoare pier­duta, Conu Leonidafata cu reactiunea, D ale carnavalului.
Orientari teoretice p7y4523pt89fhi
Comicul - ceea ce produce o stare de veselie, rasul - se realizeaza in general printr-o nepotrivire intre aparenta si esenta, constatata cu detasata superioritate de spectator. Tipurile de comic se clasifica dupa sursa: comic de situatie, de caracter sau moravuri, de limbaj.
Comicul de situatie, cel mai gustat in toate spectacolele populare, este intim legat de pacaleala, de farsa. Personajele actioneaza in temeiul unei false interpretari a realitatii, a unei confuzii, create uneori chiar de unul dintre personaje. Teatrul absurd modern preia mostenirea vechilor farse populare.
Comicul de caracter, cultivat mai ales in clasicism, se intemeiaza pe o pasiune, pe o idee fixa gratie careia personajul animat de ea devine prada usoara pentru pacalelile celorlalti. Comediile lui Moliere care au ca titlu numele sau caracterul unui personaj - Avarul, Tartuffe (ipocritul) - sunt reprezentative.
Comicul de moravuri - specific mai ales curentului realist - da gene­ralului uman clasicist o mai accentuata dimensiune sociala, ancorand come­dia in actualitatea epocii.
Comicul de limbaj este legat mai ales de comedia de moravuri, intrucat vorbirea personajelor nu este in fond decat dimensiunea verbala a compor­tamentului personajelor.
Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasa
Comedia O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, avand ca subtitlu Numarul 9 intors, imbina in chip fericit toate tipurile de comic amintite. Eroii sunt identificati prin pozitia lor sociala - o familie de negustori, conservand inca aspecte ale relatiilor familiale si de breasla mai vechi, ce presupun reunirea sub acelasi acoperis a Jupanului", a calfei si a ucenicului, stagii obligatorii in practicarea oricarei meserii, toti facand parte intr-un anume fel din „famelie", caci nu exista nici o delimitare intre viata domestica si practica meseriei. in acelasi timp, Jupanul" - sotul surorii mai mari - este si capul familiei largite, interesandu-se patern de cumnata lui, chiar si dupa maritisul acesteia tot cu un negustor. Negustorul si calfa lui au, in acelasi timp, functii publice neremunerate, dupa cum indica aceeasi lista a personajelor, rangurile lor in Garda civica au ca menire sa asigure linistea „cetatenilor", adica a mahalalei. Pozitia insemnata a capitanului din Garda civica, cetateanul si cherestigiul jupan Dumitrache, este relevata prin amicitia cu nuante de ser­vilism a ipistatului Nae Ipingescu. Singurul personaj care nu apartine acestui mediu este „studintele in drept si publicist" Rica Venturiano, in fapt func­tionar, arhivist.
Comicul de moravuri rezida in buna masura din pretentiile acestei negus-torimi de a-si asuma o noua demnitate, un statut social plin de importanta care inseamna noi comportamente, nou limbaj, noi preocupari. Ridicolul acestor pretentii este evident din chiar prima scena care-1 infatiseaza pe „onorabilul cetatean" in tihnita sa casa, in tovarasia ipistatului care-i citeste ziarul. Este evident ca nici jupan Dumitrache - care dupa toate probabilitatile nu prea e familiarizat cu cititul - si nici mai cultivatul sau amic nu inteleg nimic din sforaitorul articol, cherestigiul exprimandu-si totusi din cand in cand nedumeririle in fata unor pasaje unde „e scris adanc", dar ipistatul il lamureste spre marea satisfactie a amandurora, cei doi bucurandu-se de cat de bine „combate", evident, pe „ciocoi" autorul articolului. E limpede ca noul tabiet al lecturii ziarului are exclusiv o semnificatie simbolica, este expresia formala a civismului, a participarii la viata politica a vremii, o vreme a
„poporului suveran" singurul indreptatit „sa stea la masa", iar „ciocoii" care „ar manca" la masa poporului suveran ar trebui sa ajunga la „cremenal". in vreme ce pentru cei doi „ciocoii" raman adversarii definitiv invinsi, dar cu totul nebulosi, existente abstracte a caror combatere e apanajul unor manu­itori ai cuvintelor ca „R. Vent, studinte in drept si publicist" - semnatarul entuziasmantului articol -, „poporul suveran" este mult mai bine definit: din el fac parte negustorii, ca jupan Dumitrache, ipistatul pe care-1 „indatoreaza" cu tigari si invitatii la cina, dar in nici un caz „coate-goale", „mate-fripte „care „n-au un chior in buzunar". Calitatea de capitan in Garda civica, aidoma lecturii pline de satisfactii a ziarului, face parte din formele de manifestare ale statutului nou dobandit. Rondul nocturn in tinuta cu „mondir" si inarmat prin mahalaua in care maidanul se invecineaza cu strazi numite „Marc Aoleriu" si „Catilina" are si el un rost pur simbolic, caci haitele de caini vagabonzi sunt cele care alunga intrusii ce s-ar aventura in mahala. Dar gradul in aceasta organizatie cetateneasca paramilitara se dovedeste mult mai lucrativ, daca nu pentru apararea linistii cetatenilor, atunci cu siguranta pentru reglarea conturilor cu cei care nu sunt „de-ai nostri", obligati sa se prezinte „la izircit" chiar daca sunt suferinzi de lungoare. De altfel, abuzul in interes personal este considerat de proaspetii cetateni debarasati de „ciocoi" ca natural, de la sine inteles, dupa cum o confirma ipistatul care-1 asigura pe amicul sau ca in ipoteza in care un „coate-goale" batut de jupan Dumitrache si oamenii sai pentru vina de a-1 fi urmarit prin mahala s-ar fi plans la „despartire" (la sectia de politie, deci) i-ar fi „implinit el ce-i lipsea".
Noua demnitate de cetatean presupune in optica cherestegiului si o grija speciala pentru onoare. „Ambitul de familist" - componenta fundamentala a onoarei - este marea grija a lui jupan Dumitrache. Fostul sau cumnat, Ghita Tircadau nu se ridicase la inaltimea onoarei de negustor: umbla vesnic beat, „nu-si mai maltrata" sotia nici macar cu o vorba buna si nu dovedea zel nici pentru „izircitile" Garzii civice. Dezgustat de asemenea lipsa a „ambitului de familist", jupan Dumitrache o „dezvortase" pe Zita, dupa cum ii marturiseste aceluiasi amic care-1 aproba cu intelegere. Interesant este ca onoarea de negustor ii interzice lui jupan Dumitrache „sa se puna in poblic" cu un amploaiat, considerat inferior ca rang, insa ii permite sa-i taie calea pe intuneric impreuna cu Chiriac tejghetarul si sa-1 bata.
Toate aceste informatii despre orizontul de preocupari ale cherestegiului sunt cuprinse in dialogul lui cu ipistatul, convorbire intrata in tabieturi ca forma de tihna inaintea rondului din serile cand „capitanul" e de serviciu. Ipistatul il insoteste de obicei, cei doi continuandu-si probabil discutiile, in vreme ce strabat traseul cu atata regularitate, incat Veta stie dupa ceas cam in ce parte a mahalalei se afla cei doi la o anumita ora. Ca de atatea ori in comediile lui Caragiale, anumite momente din desfasurarea conflictului sunt narate de un personaj, cu mare efect comic tocmai datorita limbajului spe­cific, in actul I al Noptii furtunoase, imediat dupa lectura articolului din „Vocea patriotului nationale", jupan Dumitrache ii istoriseste ipistatului neplacutele intamplari de la comediile lui Ionescu unde se dusese numai la insistentele Zitei, desi lui personal acele comedii nu-i plac. in afara de asta, in ambele seri „fusese fiert fara apa" de un „bagabont" cu „giuben si ochelari" care statuse „tot cu ochii pe cocoane" si-i urmarise apoi pana in apropiere de casa. Cu toate ca se dusese insotit nu doar de sotia sa, ci si de mai tanara ei sora, jupan Dumitrache este ferm convins ca „mate-fripte" este un atentator la onoarea lui de familist, convingere pe care nu i-o impartasise Vetei, fiindca aceasta era „rusinoasa", ci omului sau de incredere care „consimtea la onoarea lui de familist", tejghetarului Chiriac care il si insotise in incercarea de a-1 prinde in intuneric pe „bagabont". Cum acesta disparuse, alungat pro­babil de caini, jupan Dumitrache ramasese in stare de alerta si-i reaminteste inainte de plecare lui Chiriac sa fie vigilent. Raportat la registrul de roluri comice, jupan Dumitrache intrupeaza, fara indoiala, figura batranului incor­norat si gelos. in comedia lui Caragiale insa acest prototip devine reprezen­tativ pentru burghezia negustoreasca a celei de a doua jumatati a secolului al XlX-lea, incantata de noua pozitie in ierarhia societatii si de perspectivele pe care rapidele schimbari le inregistreaza in societatea romaneasca in curs de modernizare. „Jupan" Dumitrache mai are inca de strabatut o cale pana sa ajunga domnul Dumitrache. Deocamdata este aidoma mahalalei in care tra­ieste, cu maidane si pasnice stradute, botezate pompos de o municipalitate care stie nu cu mult mai mult decat cherestegiul „asiguripsit" cine au fost personalitatile Romei ale caror nume civilizeaza vechea mahala, caci altfel numele conspiratorului Catilina, infierat de Cicero, n-ar fi stat alaturi de cel al imperatorului filosof Marc Aureliu.
Daca in adaptarea la cerintele vremii in schimbare, jupan Dumitrache se multumea cu lectura ziarului si obligatiile de capitan in Garda civica, cum­nata lui, Zita, are alte pretentii. Jupan Dumitrache este de altfel convins de valoarea de femeie emancipata a Zitei, care invatase la „pansion", si manifesta o relativa intelegere pentru dorinta ei de distractii noi. Emanciparea Zitei este totusi relativa, fiindca dupa ce fusese „dezvortata", in afara de lectura Dramelor Parisului nu avea nici o alta preocupare si se plictisea in asteptarea „barbatului mai de onoare" pe care urma sa i-1 gaseasca tot „nenea Dumitrache". Aparitia lui Rica Venturiano, cu care schimbase ocheade la comediile lui Ionescu si apoi biletele amoroase prin intermediul ucenicului Spiridon, este o adevarata mana cereasca. Chiar daca Zita nu stie nimic despre publicistica politica a curtezanului ei, ea apreciaza tinuta, „giubenul si
ochelarii" detestate si temute de cumnatul ei, tocmai pentru ca sunt insemnele unei categorii mai emancipate. Biletele de amor pe i care le scrie intr-un stil sentimental-romantic caricaturizat, hibridat cu formule stereotipe ale stilului administrativ - caci junele „care o curtase la nemurire" si-i „dedicase lira lui" era arhivist -, transpun jocul erotic, cu ocheade la un spectacol de revista si urmariri prin mahala, in atmosfera pasional-aventuroasa a romanului foileton Dramele Parisului, lectura care mai sparge plictisul „dezvortatei".
Este interesant felul in care autorul a combinat doua situatii conflictuale comice traditionale: cea a triunghiului conjugal in care amantii il pacalesc pe sotul batran si cea a perechii tinere impiedicate sa se casatoreasca de un batran cu idei fixe. Peripetiile comice bazate pe confuzii, cu rasturnari de situatii ce justifica intru totul titlul O noapte furtunoasa, abunda, incununate fiind de nunta si impacarea generala, deznodamant caracteristic comediei, impacarea cea mai subtil satirica este insa cea din mintea cherestegiului, cel atat de entuziast admirator al autorului articolului despre „sfanta costitutiune" si atat de inversunat dusman al tuturor „bagabontilor" „scarta-scarta pe hartie". In realitate, cel detestat si cel admirat se dovedesc a fi una si aceeasi persoana, mai mult, el insusi „sparsese casa" pastramagiului Ghita Tircadau, negustor „fara ambit", in beneficiul unui „mate-fripte" cu „giuben si oche­lari", avand insa frumoase perspective, caci „combate bine". Si din punctul acesta de vedere jupanul avea dreptate, „mitocanul" - cum il numise dis­pretuitor Rica - avea fler.