Personajul principal al nuvelei este Lefter Popescu, pe care l-am putea incadra in tipul/categoria ghinionistului/ghinionistilor. b5n8213bm38lrq
El este omul pe care norocul il ocoleste, de care intamplarea isi bate joc.
Lefter Popescu este caracterizat prin mai multe mijloace:
 prin numele pe care il poarta;
 prin spatiul in care traieste;
 prin limbaj;
 prin starile sufletesti pe care le traieste.
 Numele personajului (Popescu) este unul des intalnit in opera luj Caragiale, provenind, se pare, dintr-un substantiv comun („popa") plus sufixul „eseu" (foarte la moda la finele veacului al XlX-lea).
Bucurestean cu tabieturi (cum ar fi mersul la berarie), casa si consoarta, domnul Popescu ar putea fi un om oarecare, comun.
Prenumele „Lefter" (diminutiv de la Eleutheriu) inseamna om fara nici un ban, fara o lescaie in punga. Aceasta este adevarata sa fata, intrucat asa il numesi autorul si celelalte personaje.
Numele pe care parintii i l-au dat la botez (Eleutheriu) apare o singura data (pe cererea de demisie) si suna destul de pompos, in contrast cu „functia" sa de impiegat.
  Un alt mijloc de caracterizare il constituie spatiul in care traieste personajul: locuinta lui se afla pe strada Pacientei (care inseamna „ingaduinta"). S-ar parea ca destinul nu este „ingaduitor", de parca numarul 13 (pe care il poarta casa) i-ar fixa soarta de om urmarit de ghinion. Asa pct fi explicate necazurile de la serviciu, lista gresita a numerelor castigatoare, odiseea cautarii biletelor, rezultatul final.
  Aceeasi trasatura este subliniata in cuvintele lui Lefter Popescu: la berarie, cand cumpara lozurile, el rade pesimist („ Ti-ai gasit! eu si noroc!"), iar in scena urmatoare, tot la berarie, convin­gerea ca este urmarit de ghinion transpare in cuvintele: „Ha ha ha! sa stii, nene Turturene, ca le gasim tocmai a doua zi dupa termen... imi cunosc eu norocul!...". Aceste vorbe (insotite de un hohot de ras „vanat") sunt concluzia amara a unei vieti lipsite de noroc.
  „Doua loturi" este o nuvela psihologica, in care autorul urmareste evolutia starilor sufletesti prin care trece Lefter Popescu, de la aflarea vestii si pana cand aluneca in nebunie.
Mai intai, atunci cand capitanul Pandele il anunta ca biletele sunt castigatoare, domnul Popescu este naucit de veste, cu atat mai mult, cu cat fusese mereu pesimist si neincrezator in norocul lui.
In cele trei zile de cautare, este stapanit de nervozitate, cu o clipa doar de iluminare (atunci cand crede ca a pus biletele in jacheta cenusie); vestea instrainarii obiectului il face sa devina vio­lent, lasandu-si, totusi, placerea de a sparge farfuriile una cate una, spre spaima sotiei sale.
Speranta ca-si va gasi jacheta in maldarul de haine vechi din bordeiul tigancilor il face sa caute infrigurat, dar fatalitatea il urma­reste si aici, chiar dupa ce isi gaseste obiectul (din care lipseau biletele).
Inspaimantat de prezenta sefului sau la berarie si surescitat de notita aparuta in ziar, Lefter Popescu are o explozie de furie la adresa comisarului si a autoritatilor (asupra carora varsa un torent de invective); pe urma, se leagana in iluzia ca le-ar putea induiosa pe tiganci, dar bataia primita il face sa „cada" in realitate.
Osciland intre nadejde si disperare, Lefter Popescu ajunge la suprema fericire, in momentul gasirii biletelor: „ Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el!".
Acum, omul timorat de superiori face un gest demn (dar sinuci­gas): isi da demisia, tratandu-1 ironic pe „turbatul".
Ultima cadere se petrece in biroul bancherului: omul naiv care visase sa-si depaseasca modul de viata, afla, consternat, ca Soarta ii jucase iar o farsa. De aici, pana la criza de nebunie este doar un pas. Cuvantul care il infurie este „viceversa" si el ar putea ca­racteriza destinul acestui personaj, aflat mereu „invers" fatade un noroc oricat de mic.

Ca si alte personaje din proza psihologica a lui Caragiale, Lefter Popescu are o idee fixa (vecina cu obsesia): convingerea ca nu are noroc.
Inradacinata in subconstientul sau de ani intregi, aceasta naste, in zilele cautarii biletelor, temeri si banuieli, pentru a se „razbuna" in final, de parca puterea ei ar fi chemat ghinionul.