Ion Heliade Radulescu (1802-1872) se inscrie in randul spiritelor „totale" ale culturii romanesti, activitatea sa multi­laterala manifestandu-se pe mai multe planuri: intemeietor al presei in Tara Romaneasca, traducator, autor al primei „Gramatici romanesti" (1828), membru al mai multor societati culturale ale vremii. t6v8921ts16lnn
In poezie, doua dintre proiectele sale („Mihaida" si „Anato-lida...") ii confirma uriesismul viziunii asupra istoriei si asupra lumii, primele canturi din ultimul poem anticipandu-1 pe Eminescu in descrierea nasterii Universului (teme romantice). Tot romantice sunt cele mai multe dintre temele poeziilor pu­blicate: trecutul ca izvor al mandriei nationale („O noapte pe ruinele Targovistei"), alcatuirea duala a omului („Serafimul si heruvimul") sau prelucrarea unor mituri („Sburatorul").
  „Sburatorul" - geneza, structura:
Aparuta in 1844, in „Curierul romanesc", „Sburatorul" este o balada inspirata din mitul erotic al Zburatorului, unul dintre cele patru mituri fundamentale romanesti; potrivit acestuia, Zburatorul „ este un demon frumos, un Eros adolescent, care da fetelor pubere turburarile si tanjirile intaiei iubiri" (Calinescu).
Balada lui Ion Heliade Radulescu este alcatuita din trei parti:
  Monologul tinerei incercate de fiorii iubirii (strofele I-XII)
  Pastelul innoptarii (strofele XIII-XX)
  Imaginea Zburatorului (strofele XXI-XXVI).
Universul operei: Prima parte a textului, cuprinde confesiunea unei tinere care i se plange mamei sale de starile contradictorii si imposibil de definit, care o incearca:
„Ah! inima-mi zvacneste! ... si zboara de la mine! imi cere... nu-s ce-mi cere! si nu stiu ce i-as da: Si cald, si rece, uite, ca-mi furnica prin vine; in brate n-am nimica si parca am ceva:"
Invazia sentimentului erotic este privita ca o „boala ne­cunoscuta explicabila mitologic si curabila magic" (Calinescu); de aici, ruga repetata a tinerei, dorinta ei de a scapa de aceste chinuri, prin slujbe, descantec sau prin vrajitorie:
„ Oar ce sa fie asta? intreaba pe bunica:
O sti vreun leac ea doara... o fi vreun zburator!
Or aide l-alde baba Comana ori Sorica,
Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor."
Tanguirea erotica (motiv cultivat in lirica iubirii de mai tar­ziu) necesita si mijloace adecvate de exprimare; asa se explica multimea exclamatiilor, a interogatiilor retorice si a verbelor la indicativ prezent. in acest context, repetitia „si plang, maicuta, plang" condenseaza aceasta tanguire.
Partea a doua a baladei este un pastel al inserarii agreste, cel dintai din literatura romana.
In primul moment al tabloului descriptiv, imaginile vizuale („soarele sfintise"), auditive („A puturilor cumpeni tipand") si motorii caracterizeaza un univers rustic aparent obisnuit; impresia covarsitoare provine insa din densitatea materiei telurice, din forta pe care o degaja elementarul: navala grea a vitelor si mugetele taurilor, care fac sa vibreze vazduhul („ Vibra al serei aer de tauri grea murmura"). Impresia de viata traita care se reverbereaza din acest tablou pictat parca in pasta densa, se completeaza prin metafora: „s-a laptelui fantana / incepe sa s-auza ca soapta in susur".


In cea de-a doua secventa a pastelului se instaureaza atmos­fera de eres si mister propice aparitiei Zburatorului: luna este „tarzie", cate o stea cade (prevestind o moarte), iar lumea incremeneste ca si cand s-ar afla sub puterea unei vraji:
„incantec sau descantec pe lume s-a lasat; Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina, Si apele dorm duse, si morile au stat".
Dintre mijloacele artistice utilizate in acest pastel pot fi mentionate: metonimia („Si latratorii numai s-aud necon­tenit"), repetitia („E noapte nalta, nalta"), metafora („ Vesman­tul sau cel negru, de stele semanat"), personificarile etc.
Partea a treia a baladei cuprinde imaginea Zburatoru­lui, asa cum se constituie ea in „discutia" dintre doua „surate".
Peste somnul lumii si peste visele ei, se arcuieste lumina rosietica, de sfarsit de Univers, care coloreaza cerul venind din miazanoapte; zmeu, „ balaur de lumina " sau Fat-Frumos cu par de aur, Zburatorul intruneste atributele demonicului si pe cele ale angelicului, ascunzand sub infatisarea umana trasaturi ale fiintelor eterne:
„Pandeste, bata-l crucea! si-n*somn calea mi-ti vine Ca brad un flacaiandru si tras ca prin inel, Balai cu parul d-aur! dar slabele lui vine N-au nici un pic de sange..."
Alcatuita la modul folcloric, cu ajutorul exclamatiilor, al interogatiilor si al expresiilor populare („pacoste de zmei", „bata-l crucea"), schita de portret a Zburatorului cuprinde si o nota de grotesc („s-un nas - ca vai de el!"). In final, fazele erotice (visul, tulburarea si dominatia senti­mentului) apar ca un dat al vietii de care nimic nu te scapa: „ca nici descantatura, /Nici rugi nu te mai scapa".
Versurile baladei sunt ample, cu masura de 14 silabe, iar rima este incrucisata.