Ca si bildungsromanul „Amintiri din copilarie", povestile lui Ion Creanga (1839-1889) sunt unice: „bucati rupte din viata poporului moldovenesc" (Ibraileanu), acestea prezinta o lume aparte, in care fantasticul este umanizat, animalele devin caricaturi ale oamenilor, iar lenea, rautatea si prostia dau nastere unor tipuri de neuitat.
Povestea „Danila Prepeleac" a fost incadrata in categoria basmelor despre dracul cel prost (alaturi de „Ivan Turbinca" si „Povestea lui Stan Patitul").
in toate, imaginea terifianta a iadului si a diavolilor este inlocuita cu una grotesca², apartinand unei lumi „pe dos".
Basmul este o specie literara a genului epic. Opera nara­tiva in proza (si. mai rar. in versurH. de intindere mica/ medie, in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele poarta valori simbolice, basmul isi are originea in creatia popu­lara.
In basmele folclorice, o anume structura si anumite trasa­turi sunt comune:
  Prezenta unor formule tipice (de inceput, mediane si de incheiere). Primele au rolul de a stabili o conventie intre po­vestitor si ascultator, ultimul acceptand ca, in basm, totul este posibil;
  Confruntarea dintre Bine si Rau, cu victoria celui dintai;
  Serii de personaje aflate in antiteza, grupate in jurul celor doua principii;
  Timp, spatiu si intamplari imaginare;
 Frecventa unor motive: cifrele magice, calatoria initiatica, obiectele magice, animalele prietene, nunta compensatoare etc.
Basmul cult (cu autor cunoscut) respecta, in linii gene­rale, schema narativa a basmului folcloric precum si functi­ile acestuia.
In „Danila Prepeleac" pot fi intalnite atat unele motive cat si unele functii ale basmului popular, dar cu un mare grad de originalitate:
  Conflictul dintre Bine si Rau este exprimat, la nivel spa­tial, prin manastirea pe care Danila vrea s-o ridice la poarta Iadului; confruntarea dintre Prepeleac si demoni se inscrie in acelasi conflict;
  Existenta unor personaje opuse: fratele bogat/Danila, ne­vasta celui dintai/nevasta lui Danila, Prepeleac/diavolii (ultimii apartinand planului fantastic);
  Calatoria si probele pe care Danila le trece, avand niste „ajutoare" (iepurele, ursul, copiii sai);
  Lipsa determinarii spatiale si temporale;
  Finalul fericit.
In basmul cult, autorul imbogateste schema basmului folcloric, in conformitate cu viziunea sa artistica.
Subintitulat "Poveste", „Danila Prepeleac" este un basm cult atipic. in sensul ca se indeparteaza de schema basmului popular, cat si de functiile stabilite in schema lui Propp.
La o prima lectura, s-ar parea ca basmul in discutie are doua motive:
  Schimbul pagubos;
  Pacalirea Diavolului.
in realitate, cele doua motive se leaga, intrucat imbogatirea lui Danila prin inselarea demonilor, vine ca o compensatie a pierderii singurei sale avutii.
Concluzia ar fi ca, intr-o lume „pe dos", prostia omeneasca poate aduce noroc.
  Titlul este alcatuit dintr-un nume propriu si un supra­nume, ambele apartinandu-i personajului protagonist.
Cei doi termeni au menirea de a sugera tot atatea ipostaze ale acestuia:
 una profana (careia ii corespunde numele propriu Danila);
 una simbolica (acesteia corespunzandu-i supranumele Prepeleac).
  Universul operei:
Motivul schimbului pagubos
Spre deosebire de basmul folcloric, „Danila Prepeleac" nu incepe cu formula tipica „A fost odata..." care plasa actiunea intr-un timp mitic si unic; de data aceasta, cititorul este in­trodus in cea mai terna realitate, prin prezentarea a doi frati dintr-un sat moldovenesc:
„Erau odata intr-un sat doi frati, si amundoi erau insurati. Cel mai mare era harnic, grijuliu si chiabur, pentru ca unde punea el mana punea si Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc si norocul de dansul, caci era lenes, nechitit la minte si ne­chibzuit la trebi; s-apoi mai avea si o multime de copii!" Astfel incepe o poveste „pe dos", in care drumul initiatic este inlocuit cu un drum pagubos, iar Raul este reprezentat de niste draci tembeli; in plus, personajul central (care, in, basme, era sclipitor) pare a sintetiza, cel putin la inceput, lenea si prostia omeneasca.
Prin urmare, sarac fiind si ocolit de noroc, Danila impru­muta mereu carul (sau alte bunuri trebuitoare) de la fratele bogat. Plictisit si certat mereu de artagoasa lui sotie, fratele bogat 1-a sfatuit pe Prepeleac sa-si vanda boii si, cu banii pri­miti, sa cumpere alti boi (mai putin frumosi) si un car.
Fiind un om anapoda, „caruia-i manca cainii din traista, si toate trebile cate le facea, le facea pe dos ", Danila porneste spre targ tarziu, cand „ iarmarocul era pe sfarsite", intr-o cala­torie dinainte supusa esecului.
Pe drum, Danila schimba boii pe un car, apoi carul pe o capra, iar pe aceasta din urma o da pe un gansac; in fine, suparat de tipetele gansacului, il da pe o punga goala.
Abia acum isi realizeaza „fata" esentiala stabilita prin po­recla: de a fi gol ca un prepeleac³.
In aceasta lumina, prima parte a basmului ar avea ca tema drumul intru implinirea poreclei.
Motivul pacalirii Diavolului
Pregatit pentru pactul faustian⁴, Danila mai imprumuta o data boii si carul fratelui sau si pleaca la padure. Taind insa un copac astfel incat sa cada de-a dreptul in car, el ucide animalele si zdrobeste atelajul; este o noua „treapta" necesara, care il face pe fratele mai mare sa-i sugereze ideea de a se face calugar.
intorcandu-se in padurea-labirint (in care cararile i se incurca, conducandu-1 spre iazul locuit de demoni), Danila incepe sa construiasca manastirea „dintr-un lemn", chiar in preajma portii Iadului (pe care tot el o deschisese atunci cand aruncase to­porul in apa).
Inspaimantati, demonii ii ofera un burduf plin de galbeni „ cu care ar fi putut dobandi o multime de suflete"; pactul cu diavolul se vadeste astfel a fi „pe dos", Danila salvandu-si pro­priul suflet si pe cele ale altora.
Ca si in basmul folcloric, personajul este supus la mai multe probe (inconjurul iazului cu iapa in spate, intrecerea din fuga, apoi din tranta, din chiuit, din aruncarea buzduganului si din blestemat), din care iese invingator, pacalind diavolii; acum sunt angajate in actiune si niste „ajutoare" (iepurele - la fuga, ursul - la tranta si proprii copii - la blesteme).

In final, pierzand un ochi, Danila devine un nou Ochila care vede lumea in adevarata ei fata.
Personajul principal:
Unii comentatori (V. Lovinescu) vad in porecla lui Danila (Prepeleac) un semn al relatiei cu cerul, un simbol al Arborelui lumii.
Rezulta ca personajul releva, pornind chiar de la cele doua nume ale sale, doua ipostaze:
  Ipostaza profana, reala este cea a unui taran „sarac", „lenes, nechitit la minte si nechibzuit la trebi", alcatuit prin antiteza cu fratele sau.
Fiecare dintre schimburile paguboase pe care le face ii releva lipsa de minte, Danila fiind un reprezentant al lumii infatisate de acelasi autor in „Prostia omeneasca".
Nici dupa ce-si da seama ca dintr-o pereche de boi frumosi s-a ales cu o punga goala, personajul nu pare a se destepta: doborarea copacului peste boii fratelui sau si incercarea de a ucide o lisita prin aruncarea toporului in iaz, denota ca mintea ii ramasese la fel de putina.
Pacalirea demonilor tine, mai ales, de siretenie si se explica prin faptul ca acestia sunt si mai prosti decat Danila.
  Ipostaza sinibolica se ascunde in spatele aparentei sale de om anapoda („si toate trebile cate le facea, le facea pe dos"), ca si cand n-ar face parte din aceasta lume.
Porecla lui („ca asa ii era porecla, pentru ca atata odor avea si el pe langa casa facut de mana lui") denota ca pre­peleacul este hieroglifa lui Danila.
Schema a arborelui lumii, prepeleacul mai poate fi si axa a lumii, hotar intre sacru si profan: planuind biserica si mar-candu-i locul („Face mai intai o cruce s-o infige in pamant, de inseamna locul"), Danila o si infaptuieste, la modul ideal, plasand-o in spatiul malefic, pentru purificarea lui.
Elemente originale:
In „Danila Prepeleac" apar multe elemente originale care ii confera caracterul de basm cult.   Formula de inceput („A fost odata ca niciodata...") este inlocuita printr-o informatie cat se poate de reala („Erau odata intr-un sat doi frati, si amandoi erau insurati").
In acest mod, spatiul imaginar al basmului este parodiat, timpul mitic este desacralizat, iar nunta nu mai poate avea loc.
 Finalul constituie o alta „cadere": devenind bogat, Danila „ a mancat si a baut si s-a desfatat pana la adanci batranete", nefiind etern ca personajele basmelor folclorice.
  Metafora drumului scoate in evidenta alte trasaturi: un timp nepotrivit (cand „iarmarocul era pe sfarsite") si o cala­torie mereu intrerupta; cand ajunge la targ, Danila nu ia decat punga cea goala.
Drumul prin padure este labirintic, iar cel spre casa lui Danila (cu omul urcat peste burduful de bani pe care-1 cara un drac) este hilar.
Calatoria initiatica din basme devine, aici, derizorie, caricata.
  Fabulosul este degradat, diavolii fiind lipsiti de putere si prosti peste masura.