Ioan Flora (n. 1950, langa Pancevo, in Bulgaria). Poet. Debuteaza in 1975, cu "Iedera. Poeme in proza". Publica apoi "Lumea fizica" (1977), "Terapia muncii" (1981), "Starea de fapt" (1986), " O bufnita tanara pe patul mortii" (1988), "Memoria asasina (1989), "Talpile violete" (1990), "Poeme" (1993), "Discurs asupra Strutocamilei" (1995).


p2s9718pf61jmj
Lumea imaginata de poem nu se desprinde de virtualismul specific al vietii de la bloc, inchisa in aceste spatii recluzionare ce creeaza psihoze insurmontabile: "Eram cu nervii la pamant, oala in care fiersesem vinul/ mirosea a lapte si asta, ma scotea din minti./ Eram, deci, cu nervii la pamant sau, daca vrei,/ intr-un stadiu avansat de melancolie, intr-un stadiu/ avansat in general; era un ger cumplit afara, un
viscol/ de naluci rosii si verzi, iar taranii puneau (la televizor)/ cizme de cauciuc vitelor napastuite,/ inotand pana la genunchi in noroi si gheata lichida."
Lumea se asaza astfel sub o oglinda virtuala, care pare sa reflecte un peisaj deosebit, un spatiu unde intreaga natura se conjuga pentru a se construi in noi forme de existenta. Lumea de bloc presupune placerile bahice, transgresate dintr-un spatiu larg al naturii in lumea comuna a peretilor de beton, intr-o forma aparte de implinire a unor legi haotice.
Stirile de afara provin prin "fereastra" lumii obisnuite: "Taranii puneau cizme de cauciuc vitelor napastuite./ Eram,/ eram intr-un stadiu avansat de melancolie." Monotonia si melancolia se nasc din sentimentul unic al existentelor scoase din contingent, al lumii intoarse cu capul in jos.