o5b331oe64rhd





Imaginea macabra a mortii, ca intr-un tablou de Rembrandt, cu mai multe detalii grotesti, revine in poezia "Boul jupuit", perceputa prin aceeasi viziune inocenta a copilului ce se confrunta cu realitatea brutala a acestui fenomen: "Boul jupuit cu picioarele in sus;/ Pielea nu mai inveleste carnea lui cea muritoare/ O lumina dinauntru si-o lumina din afara/ Lasa coastele sa faca cercuri albe de racoare." Dezarticularea vietii, dereglarea sistemului vital al animalului prezinta imagini socante, in punctele vitale ale organismului animal aparand macabrele semne ale mortii: "Locul inimii asteapta insemnat cu cheag de sange/ Capul cel cu stea in frunte se mai vede numai unde/ Ochii umezi dati pe spate vine cineva sa-i scoata/ Si desparte carnea rece de luminile rotunde."
Fiinta umana ramane fara glas in apropierea corpului lipsit de viata: "Eu raman tacuta-n preajma trupului ce se lungeste/ Si se leagana in aer parca-anume ca sa stiu/ Ca din el acum se vede doar o umbra si-o lumina/ Data de acea putere de-a fi fost odata viu." Dualitatea viului, umbra a trupului trecator si lumina a sufletului, mentine un timp credinta ca exista o prelungire a vietii si dincolo de moarte. Aceasta se spulbera insa in finalul poeziei, cand dincolo de trup se profileaza umbrele infioratoare ale neantului: "Dar lumina este rece si incep sa ma cutremur/ Ca in jur nu vad nimica si incep sa-i dau ocol/ Pana cand se rup in noapte funiile de pe oase/ SL dispare fara urma trupul care-atarna-n gol."