c3h287ch41uhz

„El (Cosbuc) a izbutit, ca si Eminescu dealtfel, sa faca poezie inalta care sa fie sau macar sa para priceputa poporului si sa educe astfel la marele lirism o categorie de oameni straini in chip obisnuit de literatura" (G. Calinescu). Cosbuc a dorit ca poeziile sale sa placa nu numai celor cu pasiunea literaturii, ci sa fie cit mai apro­piate de limba si de simtamintele poporului. De aceea, mai ales versurile sale patriotice, smt scrise in fraze scurte si simple, intr-un limbaj accesibil oricui.
Poezia este un imn, un cintec de slava inchinat patriei, pe care, ca toate poemele de acest fel, o defineste liric.
Asezarea versurilor este echilibrata,- armonioasa - trei strofe de, lungime egala, care incep fiecare cu termenul de definit si se incheie cu un fel de concluzie.
Cuvintul definitoriu pentru tara este pamintul. Timpurile ver­bale care deosebesc versurile initiale ale fiecarei strofe incadreaza patria unui timp egal cu vesnicia, de vreme ce cuprinde trecutul, prezentul si viitorul. Acest timp al eternitatii este in relatie cu spatiul etern: „ne-a fost pamintul" - „ne c pamintul" - „ne-o fi pamintul", adica patria e nemuritoare pentru ca ea exista prin ves­nicia aceluiasi pamint. Cele trei mari unitati ale timpului, care se inlantuie, sustin ideea lantului de generatii, care asigura continui­tatea romanismului, a poporului, ale carui trasaturi sint neschimbatoare. Trecutul inseamna unitatea poporului in imprejurari de mare cumpana ale existentei romanesti Adresarea directa (Baia-zide, Sinane ) si umorul prin care se face evocarea celebrelor batalii apartin modului popular, lipsit de solemnitate, al intelegerii ma­rilor evenimente istorice. Nesolemna, modesta, anonima, jertfa stramosilor apare cu atit mai plina de maretie. Ea impresioneaza prin firescul sau. Modul acesta - anecdotic - de a privi trecutul, se foloseste uneori si in literatura contemporana.Strofa a doua prezinta unitatea de constiinta a romanilor din-tr-o epoca moderna a istoriei - adica identitatea de simtire, de gindire, de idealuri- Poporul e vazut - ca in multe alte poezii pa­triotice - asemeni unei imense familii („ne iubim frateste"). Faptul ca in strofa a doua versurile suna familiar, avind rezonante din Hora Unirii, dovedeste nu numai o continuitate a traditiei literare (George Cosbuc 1-a citit si 1-a pretuit pe Alecsandri), dar si acelasi izvor sufletesc al cuvintelor in strofa a treia poetul pliveste viitorul, patria urmasilor. Se distinge grija pentru valorile ei - „limba, legea romaneasca si pen­tru sporirea lor; el vede o imagine triumfala a tarii. Fiecare strofa are si o anumita independenta - unitatile pe care le reprezinta strofele se impletesc, dar pot n citite si separat, pentru ca fiecare se incheie cu un vers memorabil, ca o concluzie. Daca in cazul primei strofe incheierea este o constatare, (patria inseamna vitejia stramoseasca), in celelalte doua apare indemnul la cinstirea patriei prin cuget si fapta.
insasi alcatuirea poeziei pune in evidenta ideile care l-au insu­fletit pe poet; prezentarea in strofe succesive a trecutului, prezen­tului si viitorului construieste o gradatie ascendenta, trecerea tim­pului devenind treapta spre o cit mai inalta intelegere a fiintei patriei; iar simetriile (dispunerea cuvintelor intr-un mod asema­nator) subliniaza ceea ce este neschimbat in ideea de patrie, va­loarea ei eterna; patria e acelasi pamint care trebuie aparat cu aceeasi dragoste si dirzenie. Sentimentele poetului sint exprimate in mod direct, cum se intimpla frecvent in poezia patriotica (poe­ziile de acest fel constituie lirica patriotica). Cuvintele sint simple, firesti, nu exista multe podoabe stilistice; nu domina metafora, atit de specifica operei lirice in versuri. Aceasta pentru ca poetul do­reste o exprimare cit mai transparenta, si "prin aceasta mai apasata, mai hotarita a atitudinii sale. Procedeul cel mai simplu de fixare a adevarurilor comunicate este repetitia; se repeta termenii „pa­tria", „patria romana", „pamintul.. Se repeta versul cqre semna­leaza evidenta demonstratiei „Asta-i patria romana." In strofa a doua se repeta multe forme pronominale, imprecizia pronumelui in comparatie cu substantivul accentueaza identitatea pe care o da categoria gramaticala a persoanei. Cind spunem „noi" intr-un ase­menea contex, nu conteaza varietatea indivizilor, ci numai faptul ca apartin aceleiasi categorii. Derivatele lexicale de la „roman" (Romania, romaneasca, romanism...) pun in evidenta trainicia sen- timentului national, care se naste din specificul fiecarui popor. Iar specificul de care el devine constient ii da unitatea si forta.
Rostirea limpede si cadenta versurilor le face usor de memorat, dar mai ales adecvate recitarii. Prin citirea cu glas tare, poeziile cosbuciene cistiga mult, pentru ca au o muzicalitate deosebita, care sporeste energia cuvintelor.
Predomina in acest lirism nu cautarea formei artistice de-savirsite, cit sinceritatea sentimentelor si increderea in puterea de convingere a cuvintului rostit cu inima deschisa.