Publicata, initial, in revista „Tribuna", din Sibiu, in 1889 si inclusa in volumul „Balade si idile" (1893), poezia „Nu te-ai priceput" se incadreaza in tema iubirii; sursa de inspi­ratie a constituit-o viata eterna a satului, topos in care in­stinctele sunt elementare, iar evolutia sentimentelor este ri­tualica asa cum este intreaga existenta taraneasca. h5s4618he54dzd
La fel ca si in alte creatii din aceeasi categorie („Scara", „Spinul", „Manioasa", „Rea de plata", „La parau" s.a.), cei doi protagonisti ai scenariului erotic sunt personaje generice care ar putea fi numite Fata si Flacaul; numele de Sorin (dat aici celui din urma) nu este semnificativ.
Important este ca, in creatiile mentionate mai sus, vocea auctoriala este substituita prin vocea/vocile personajelor insce­nate. Aceasta ar fi prima particularitate a lirismului obiectiv cosbucian.
   Tema poeziei „Nu te-ai priceput" o constituie erosul vazut ca eveniment etern al vietii satului.

Inca din Antichitate, cand legendarul rege Solomon isi exprima iubirea in „Cantarea cantarilor", si pana in zilele noastre, nenumarati poeti au dat glas sentimentelor proprii, adica au scris poezii lirice.

Spre deosebire de acestia, Cosbuc nu exprima stari afective personale, ci se transpune in sufletul unei tinere dezamagite de feciorul pe care il iubea. Aceasta ar fi cea de a doua particu­laritate a lirismului obiectiv cosbucian.
  Titlul poeziei constituie un repros adresat flacaului din pricina caruia fata nu s-a putut incadra in cantul erotic uni­versal.
Titlul este reluat, la inceputul fiecareia dintre cele patru strofe ale poeziei, urmat, de fiecare data, de semnul exclamarii; in acest mod, autorul sugereaza regretul, deceptia si mahnirea fetei fata de neimplinirea destinului visat. De asemenea, titlul apare, ca o concluzie, la sfarsitul fiecarei strofe, dar este modi­ficat in final („Mori flamand, nepriceput") ca o eticheta defini­tiva aplicata vinovatului.
Compozitional, poezia „Nu te-ai priceput" este formata din patru strofe de cate unsprezece versuri, alcatuind un monolog pe care tanara pare a-1 recita pe o scena.
Cea de a treia particularitate o constituie caracterul repre-zentabil. creatiile cosbuciene inchinate erosuluLtaranesc fiind niste „poezii teatrale" (cum le numea Calinescu).
Din monologul fetei reiese nepotrivirea dintre codurile ero­tice ale celor doi tineri: se pare ca feciorul ar fi iubit-o, dar s-a sfiit („Tu-mi umbli sfios, Sorine"), sau i-a fost teama sa-i marturiseasca adevarul („ Ti-am fost draga, stiu eu bine, / Dar, sa-mi spui, tu te-ai temut"). ■
Constransa de legile nescrise ale eticii taranesti, fata s-a limitat la cateva tentative de apropiere, asteptand zadarnic initiativele celui iubit.
Autorul intuieste, cu mare finete, starile sufletesti ale tinerei taranci: mahnirea („Si plangeam de suparata"), durerea („Si plangea durerea-n mine"), obida indelung resimtita („Mi-a fost luni intregi manie"); sentimentul ca acel Sorin n-a inteles-o si ca i-a atribuit atitudini care n-o caracterizau, devine coplesitor.
Din aceasta pricina, monologul devine aproape o lamentatie, expresie a unui instinct erotic simplu si neconvertit, inscris in legile vietii.