Publicata, initial, in revista „Tribuna", din Sibiu, in 1889 si inclusa, apoi, in volumul „Balade si idile" (1893), poezia „Manioasa", de George Cosbuc se incadreaza in categoria ope­relor inspirate de erosul taranesc; din aceeasi clasa fac parte creatii cum ar fi: „Rea de plata", „Spinul", „Scara", „La oglinda", „Dusmancele", „Cantecul fusului" si altele.
In toate, vocea auctoriala nu se aude, fiind inlocuita de vocea/ vocile personajelor imaginate de poet. Aceasta ar fi prima particularitate a lirismului obiectiv cosbucian. l1g666lr42exi
  Tema poeziei o constituit iubirea ca eveniment etern repetabil, integrat in rotatia lumii. Autorul nu-si destainuie insa propriile sentimente (lirismul nu este direct, subiectiv), ci pre­zinta gandurile si framantarile unui tanar taran nedumerit de atitudinea fetei pe care o iubea. Aceasta ar fi a doua particu­laritate a lirismului obiectiv cosbucian.
   Structura: Poezia „Manioasa" este alcatuita din trei strofe ample, de cate 14 versuri, cu o rima ingenios combinata (incrucisata, imperecheata si monorima):
1.  „Am sa merg mai inspre seara - a
2.  Prin dumbravi, ca mai demult, - b
3.  in privighetori sa-mi para — a
4.  Glasul Linei ca-l ascult! - b
5.  Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!.- b
6.  Ca-n zori Lina sta-n portita, - c
7.  Salta-n vant a ei altita, - c
8.  Vantul ii salta-n cosita - c
9.  Si-i facea floare-n obraz: - d
10.  Eu mergeam la plug in laz - d
11.  Si, cand trec, Lina s-ascunde - e
12.  Nu-mi raspunde! - e
13.  Si-o intreb si nu-mi raspunde — e
14.  Si ma mir - ce i-am facut!" - b
Fiecare strofa se incheie cu versul „Si ma mir - ce i-am facut!" care constituie unul dintre laitmotivele textului.
Sensul exclamativ al acestui vers (caruia i se adauga, in final, o nuanta interogativa) sugereaza mirarea, dezorientarea si mahnirea celui care se considera nevinovat.
Al doilea laitmotiv se constituie, de fiecare data, in jurul ver­sului al cincilea al strofei: „Mai stiu eu ce-as vrea s-ascult!", „Mai stiu eu ce-as vrea sa rump!", „Mai stiu eu ce-astept in prag!".
Dezorientat de atitudinea neasteptata a Linei, flacaul traieste o rasturnare de valori („Mi-e greu capul ca de lut") intuita cu finete de autor si sugerata prin repetitii si exclamatii: „Nu mai vine! / E tarziu si nu mai vine.L "--
Timpul trairii se imparte intre un „ieri" (cand Lina il astepta in prag) si un „azi" (cand zavorul nu mai „suna"), iar ritualul iubirii nu mai poate fi reluat.
Transpunandu-se in sufletul celui care vorbeste, autorul reconstituie, cu ajutorul elementelor de peisaj, portretul fetei: glas de privighetoare, obraz ca floarea, ochi de cicoare; o compa­ratie de mare sugestie („Lina pe furis, ca dorul. / Pasea-n degete pridvorul / Si la mine-n prag venea ") completeaza acest portret.
Alcatuita ca un monolog (care ar putea fi recitat pe o scena) poezia „Manioasa" are un caracter reprezentabil. incadran-du-se in ceea ce Calinescu numea „poezie teatrala". Aceasta ar fi cea de a treia particularitate a lirismului obiectiv cosbucian.
Titlul poate fi inteles mai usor, daca apelam la strofa ramasa neinclusa in volum:
„Lina, numai ea frumoasa
Numai eu sa-i fi placut,
Si azi Lina-i manioasa!
Manioasa,
Ea chiar azi e manioasa
Si ma mir ce i-am facut!"
Avand un motiv, sau din cochetarie, tanara si-a schimbat ati­tudinea, situatie, de altfel, des intalnita intre indragostiti, adica tipica:
„ Toate aceste personaje sunt tipuri, nu individualitati. Su­biectivitatea din majoritatea compunerilor lui G. Cosbuc nu numai ca este a personajului, in loc sa fie a autorului, dar ea este una tipizanta in loc sa fie individualizanta [...] Nu conteaza insul, ci specia, clasa sau genul din care el face parte [...] Numele li s-ar putea scrie cu majuscule: Ingenua, Cocheta, Manioasa, Dusmancele, Glumetul etc." (N. Manolescu).