Portretul Otiliei este inserat intr-o situatie narativa tipica pentru descrierea semnificativa a unui personaj. Otilia este surprinsa intr-un moment de repaos, de relativa inactivitate, de liniste, asezata pe sofa, "seara tarziu", "cand scapa de toti", creand o atmosfera confesiva in fata lui Felix, aflat aici in ipostaza de personaj reflector, care "asculta si contempla", construindu-i in detaliu un portret fizic si moral dinamic, complex. Liniile acestuia au o clasicitate evidenta, urmand o fireasca succesiune de caracteristici: trasaturi fizice, ale fetei, ochilor, glasului, care treptat trimit la interioritate, la acel mister feminin care pe Felix il deruteaza si il pune intr-o situatie de inferioritate nelinistitoare.
Pentru Felix, in ciuda atmosferei de intimitate creata ("ii povesti toate maruntele bucurii ale plimbarii, mestecand, din cand in cand, cate o bomboana si dand si lui Felix"), Otilia este un personaj enigmatic, cu o nota de mister ce se mentine pe tot parcursul romanului. Tanarul remarca mai intai infatisarea schimbata de aerul proaspat din timpul plimbarii, dar si de perioada care trecuse de la ultima lor intalnire: "Otilia se rotunjise putin la fata, asa incat forma osoasa a capului iesea si mai bine in evidenta, devenise mai lucioasa, mai feminina., fara sa-si piarda aerul copilaresc." Ochii ii sunt "mai ardenti", tinuta mai sigura, vorba si gesticulatia ii dade°.u "o stapanire deplina, o maturitate enigmatica", atitudine care il inhiba pe Felix, obligat sa compare un portret anterior al Otiliei, mai accesibil, cu cel de acum, care introduce detalii derutante. Ochii Otiliei reverbereaza cel mai expresiv aceste note de mister, de subtila instrainare de Felix, in ei mocnind "judecati despre viata si despre el, hotarari, indelung meditate, ironii." t9d533tt72ysc Reactia personajului reflector de a se elibera de aceasta presiune de autoritate, de seriozitate, intregeste portretul fetei, asa explicandu-se comparatia pe care, desi e constient ca "parea jignitoare", o face intre Otilia si Georgeta, o fata comuna, cu care Felix avusese o relatie pasagera. Georgeta "parea si ea emancipata, libera in miscari, protectoare", dar ochii ei tradau "o totala neincredere in puterile ei feminine" si, mai ales, fapt multumitor pentru personajul masculin, "un respect nesfarsit pentru barbat". Fata de Georgeta, atitudinea Otiliei nu este nici aroganta, nici agresiva, cuvintele sunt pline de gratie, dar, in cazul ei, toate aceste trasaturi se aduna sub semnul inteligentei: "totul respira prea multa inteligenta". Plinatatea fiintei, care il dezarmeaza pe Felix, este data tocmai de aceasta calitate superioara, care asigura echilibrul intre "un tumult de pasiuni" si ratiunea care pune ordine in ele, intr-o perfecta stapanire de sine: "Otilia traia cum canta la pian, sguduitor si delicat, intr-un tumult de pasiuni, insa notate precis pe hartie, stapanite si justificate."
Acest portret tradeaza, din partea lui Felix, o anume stare de spirit, sentimentul ca Otilia devine inaccesibila, fapt confirmat, cu timpul, in desfasurarea romanului.