Referate romana - referate la limba romana categorisite pe autoriReferate, Referat, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat Pastel
Meniu autori
Alexandru Macedonski
Barbu Stefanescu Delavrancea
Camil Petrescu
Costache Negruzzi
Gala Galaction
George Bacovia
George Calinescu
George Cosbuc
Ioan Slavici
Ion Barbu
Ion Creanga
Ion Luca Caragiale
Liviu Rebreanu
Lucian Blaga
Marin Preda
Marin Sorescu
Mihai Eminescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Cartarescu
Mircea Eliade
Nichita Stanescu
Octavian Goga
Titu Maiorescu
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Voiculescu

Pastel



Poezia "Pastel", a doua in volumul "Plumb", anunta, in poezia bacoviana, imagistica toamnei, prin cateva motive ce revin cu insistenta: sunetul agonic, ca de bucium, al unei stihii ascunse dincolo de elementele naturii, in adancul lumii; ploaia obsedanta, nesfarsita, care "taraie" mereu; pustiul de pe strada; atmosfera citadina inabusitoare ("Pe-afara de stai/ Te-nabusi de fum"); campul pustiu, invaluit de sunete stranii, de "ragete lungi", pe care "Cad corbii domol"; intregul spatiu cuprins de o dizarmonie sonora, antisimbolista in fondul
g8d123gx57yph desprinsa din talangi care, "trist,/ Tot suna dogit"; sentimentul tarziului in lume, in viata, ca o reactie sinestezica a eului liric la intregul tablou dezolant al toamnei: "Si tare-i tarziu,/ Si n-am mai murit...".
"Pastel" este in fond o poezie muzicala. Imaginea toamnei este compusa din putine elemente spatiale concrete, drumul pustiu, campul, cateva dimensiuni incerte sau abstracte, afara, departe, unele chiar misterioase, ascunse, locul spre care "Trec pasarele/ Si tainic s-ascund" sau un adanc insondabil al lumii. Timpul este unul singur, toamna, unidimensional, irevocabil, un timp degradat, in declin, care dezlantuie agonia stihinica a Jntregii naturi: "Buciuma toamna/ Agonic - din fund". Domina deci sunetele, in registre muzicale grave, care dau sentimentul tarziului si al stingerii inevitabile: toamna "buciuma agonic", ploaia "taraie" intr-o monotonie exasperanta, "ragete lungi" se intind peste campie, "Talangile, trist,/ Tot suna dogit...".
intr-un asemenea decor, viul, putin reprezentat, prin pasarele, corbi, dispare: "Trec pasarele/ Si tainic s-ascund"; "Departe, pe camp,/ Cad corbii, domol". Campul se constituie intr-un spatiu al mortii, intinderea plana, pustietatea fiind lipsita de aspiratii spre inalt si absolut. Umanul insusi este invitat la meditatie asupra extinctiei: "Si tare-i tarziu,/ Si n-am mai murit...". Aceasta persistenta in memorie a sintagmei "Si n-am mai murit..." incheie imaginea sugestiva a unui anotimp al stingerii treptate, ce se extinde asupra intregii lumi.