Poezia „Decor" apare in volumul „Plumb" (1916), si este alcatuita din trei strofe, urmate, fiecare de cate un vers razlet. c4j929cy79tsy
Primul element simbolist il constituie chiar „decorul" anuntat in titlu: parcul pustiu si nascator de tristeti, parte a unui peisaj citadin.
„Solitar", dezgolit si oferind privirii un „Decor de doliu, funerar", parcul este unul dintre cercurile concentrice ale sin­guratatii bacoviene.
Un alt „cerc" este orasul (in care „ninge ca-ntr-un cimitir"), ultimul fiind pamantul-mormant. Cele trei strofe constituie o descriere literara de tip tablou, care reuneste mai multe motive bacoviene: vidul, solitudinea, moartea, plumbul, plansul, caderea.
Starile sufletesti nedefinite (regretul, presentimentul mortii, invalmasirea gandurilor) constituie, alaturi de motivele mentio­nate, elemente simboliste.
Repetarea versurilor initiale (la sfarsitul primelor doua strofe) si reluarea lor in pozitiile 2 si 3 ale strofei finale, constituie un procedeu simbolist; aceasta tehnica ar putea sugera mono­tonia existentiala, invartirea omului intr-un cerc mereu reluat (ca un alt ecou al „cercului stramt" eminescian).
In ultimul catren, aglomerarea de obiecte apartinand ago­niei timpului, ar putea sugera o ruptura in ordinea existentiala, iarna fiind un anotimp al extinctiei.
Dintre motivele specific bacoviene, cel mai pregnant este motivul mortii: in „Decor", sentimentul agoniei lucrurilor provine din reductia naturii la doua culori (albul si negrul). Prima este culoarea zapezii care „cade rar", ca si cand s-ar fi transformat in plumb, afundand parcul in pamantul-mormant; cea de a doua culoare este funerara, prezenta ei in trupul copacilor, in penele pasarii si in frunzele moarte, unificand totul sub semnul aceluiasi destin. impreuna, albul si negrul se combina in cenusiu - plumbul care inunda totul, ca un „sfarsit continuu"; de aici, repetarea versului: „Decor de doliu, fune­rar", care pare a fi o completare a titlului.
Cel de al doilea motiv ar fi cel al singuratatii existentiale, detectabil in imaginea copacilor goi si a parcului „solitar".
Acestui motiv i se adauga plansul, regretele, melancolia, apasarea sufleteasca.
Pasarea care inlocuieste cunoscutii corbi bacovieni este o tarca „pasare de iarna in armonie cu decorul" (dupa cum afir­ma chiar autorul).
De zborul ei se leaga singura imagine auditiva a textului („glas amar"), integrata aceleiasi suferinte cosmice.
Masura versurilor este de 9/8 silabe, ritmul iambic, iar rima este combinata (imbratisata si incrucisata).