George Bacovia (1881-1957) este cel mai mare reprezen­tant al simbolismului romanesc.
Volumele sale de versuri: „Plumb" (1916), „Scantei galbene"(1926), „Cu voi" (1930), „Comedii in fond" (1936) si „Stante burgheze" (1946), ii confera acest loc privilegiat. t7c572tr55ysd
in lirica bacoviana, cele mai importante motive simboliste sunt: plumbul (sugerand cenusiul existential, apasarea, caderea in moarte sub greutatea de plumb a destinului universal); orasul de provincie (spatiu dezolant, cu ploi putrede de toamna si copii bolnavi de tuberculoza), ploaia depresiva, solitudinea. golul, plictisul, somnul, agonia, culorile bolii etc.
  Plasata in fruntea primului volum de versuri bacovian („Plumb" - 1916), poezia mentionata poate fi socotita o ars poetica si o sinteza nu doar a volumului pe care il deschide, ci a intregii lirici bacoviene.
In cele doua catrene ale acestei poezii, sunt reunite motive si stari sufletesti specifice acestui poet: moartea, prabusirea, frigul, somnul, pustiul, singuratatea, apasarea, dezarticularea psihicului etc.
Desi a fost scrisa la inceputul secolului al XX-lea, poezia „Plumb" constituie o deschidere spre modern, in sensul re­levarii unor nelinisti, framantari si angoase care premerg exis­tentialismului.
Sursa de inspiratie a constituit-o o vizita pe care poetul a facut-o, prin 1900, la cavoul Sturzestilor (din cimitirul bacaoan), fiind profund impresionat de sicriele si florile de plumb, care dadeau interiorului o nota stranie.
Poezia „Plumb" este alcatuita din doua catrene.
Incipitul („Dormeau adanc sicriele de plumb") pune intregul text sub semnul „somnului" profund al mortii. incremenite de plumbul care le-a cotropit, sicriele atarna greu si tragic.
Titlul poeziei este un simbol. intrucat aici, un termen concret (plumbul) sugereaza o serie de stari sufletesti abstracte.
Metalul pomenit in titlu avand culoare cenusie si o greu­tate mare, aceste trasaturi ar putea sa aiba mai multe semnifi­catii.
  Cenusiul ar putea sugera plictisul, monotonia si uratul care caracterizeaza lumea bacoviana.
Rezultat din amestecul dintre alb si negru (culori predomi­nante in lirica poetului), cenusiul este culoarea humei in care se intorc toate - oamenii dar si lucrurile.
   Elementul care contribuie la intoarcerea in huma este greutatea. Sub povara ei are loc regresiunea, caderea in timp, de parca destinul insusi este de plumb si-1 preseaza pe om, adancindu-1 treptat, dar implacabil spre golul Nefiintei.
Titlul reuneste astfel mai multe semnificatii: monotonia existentiala, apasarea sufleteasca, plictisul, caderea. Pasarea cu aripi de plumb din finalul poeziei (amintind de albatrosul ranit din poezia simbolista apuseana), sugereaza prabusirea, imposi­bilitatea zborului, boala si moartea.
Utilizarea simbolului constituie cel dintai element simbo­list.
Universul operei (idei, sentimente):
Intreaga lirica bacoviana adera la simbolism, atat prin frecventa unor motive tipice, cat si prin tehnica.
Simbolismul a fost un curent literar aparut in Franta, in ultimii ani ai veacului al XlX-lea si extins apoi in alte litera­turi, inclusiv in literatura romana.
Estetica simbolismului prezinta, in linii generale, urma­toarele caracteristici:
Utilizarea simbolurilor cu functie sugestiva bogata;
   Cultivarea sugestiei cu ajutorul careia sunt scoase la iveala stari sufletesti vagi, fluide, confuze (melancolie, plicti­seala, spaima, disperare etc);
  Relevarea corespondentelor tainice, a afinitatilor care se stabilesc intre obiecte si oameni, natura si sentimente etc;
  Cultivarea elementului muzical, a sonoritatilor verbale, a repetitiei si a refrenului;
  Existenta sinesteziei, adica perceperea simultana a unui ansamblu de senzatii (auditive, vizuale, olfactive etc).
Strofa I prezinta cadrul in care se afla poetul: un cavou cu sicrie si flori facute din plumb, sau care sunt percepute astfel de eul liric, din pricina luminii cenusii si a atmosferei sumbre.
Se pare ca acest spatiu al mortii isi extinde influenta si asupra naturii exterioare: coroanele arborilor „molipsite" de plumb scartaie jalnic, atinse de o boala cosmica.
Verbele - aproape toate la imperfect („dormeau", „stam", „scartaiau", „atarnau"), prelungesc parca, intr-un timp infinit „somnul" sicrielor, veghea poetului si agonia naturii.
O mentiune aparte merita cuvantul „cavou" care, pe langa sensul propriu, ar putea sa mai aiba si alte semnificatii:
  ar putea fi camera poetului „cu braie negre zugravita", asa cum este descrisa in poezia „Singur". Acesta ar fi cel mai mic cerc al solitudinii bacoviene;
 cavoul ar mai putea sa reprezinte orasul care, intr-o zi de ninsoare uriasa, devine un rece si intins cimitir („Si ninge ca-ntr-un cimitir"), asa cum apare in poezia „Nevroza". Acesta ar fi al doilea cerc al solitudinii poetului;
   prin extensie, cavoul ar mai putea simboliza planeta („intreg pamantul pare un mormant" — „Note de toamna"), ori chiar intreg Universul. Acesta ar fi ultimul „cerc" al sin­guratatii si al agoniei.
Sensul echivoc al termenului discutat constituie un alt ele­ment simbolist.
In strofa I, in spatiul intunecat, apasator si rece, poetul pare a fi captiv in cercurile concentrice ale unui univers care alu­neca spre Nefiinta: cavoul, orasul-cimitir, pamantul-mormant.
Nemiscarea vecina cu somnul de plumb, frigul, scartaitul coroanelor provoaca anxietate; eul liric intra in criza de iden­titate, fiind pandit de uniformizarea intru plumb.
In strofa a II-a, s-ar parea ca poetul vegheaza sicriul unei persoane iubite (care murise).
Primul vers al strofei in discutie („Dormea intors amorul meu de plumb") a fost interpretat ca avand sensul de „intors cu fata spre apus", adica mort.
Acelasi vers confirma sensul general al liricii bacoviene: caderea, miscarea de involutie a vietii, prabusirea in starile primare ale materiei.
Aflat alaturi de amorul sau „ intors", poetul are in fata o ipostaza rasturnata a Creatiei divine: umanul care s-a descom­pus, intorcandu-se in mineral si devenind plumb.
Zadarnica este chemarea poetului („Si-am inceput sa-l strig"), caci invazia plumbului si frigul patrunzator arata ca totul „s-a intors cu fata spre apus" ca si mortul din sicriu: transformat parca intr-o pasare cu aripi de plumb, acesta nu se mai poate desprinde din inclestarea pamantului.
In cadrul evocat, poetul traieste mai multe stari (singuratatea, frigul, somnul) si este cuprins de sentimente diverse: tristetea, apasarea sufleteasca, pustiul, nelinistea, disperarea, angoasa.
Starile sufletesti vagi, nelamurite ale autorului, pe care aces­ta ni le transmite pe calea sugestiei, constituie un alt element simbolist. Tot asa, repetarea termenului din titlu (care devine un adevarat refren), cadrul sumbru al cavoului si corespondentele analogice, toate se incadreaza in acelasi curent.
Mijloace de expresivitate artistica:
Un prim element de expresivitate il constituie repetitia: cuvantul „plumb" apare de cate trei ori in fiecare strofa si o data in titlu.
Din cele sapte pozitii semantice pe care le ocupa, cuvantul „plumb" apare ca determinant al unui substantiv concret, in patru: „sicriele de plumb", „flori de plumb" (2), „coroane de plumb", tragand parca realitatea in jos, in imperiul mortii.
insotind substantivul abstract in doua cazuri („amorul meu de plumb" si „ aripile de plumb"), greutatea cenusiului ucide iubirea si elanurile; in curand totul se va transforma intr-un „noian de negru".
Rimele de tonalitate inchisa (plumb, vestmant-vant, strig-frig) continand acelasi termen („plumb ") in finalul a patru din tre cele opt versuri ale poeziei, accentueaza senzatia de apasare sufleteasca.
  Frecventa termenilor care sugereaza moartea: „dormeau", „sicriele", „cavou", „funerar", „frig", „mort".
  Versurile sunt simetrice („Stam singur in cavou... si era vant... " / „Stam singur langa mort... si era frig..."), cuvintele fo­losite sunt putine, totul sugerand o anume linearitate existentiala.
Din punct de vedere prozodic, cele doua strofe sunt catrene: rima este imbratisata (a b b a), ritmul - iambic, iar masura versului este de 10 silabe.
Specia literara = elegie (cu elemente de meditatie). Monologul poetului este intrerupt prin puncte de suspensie, de parca acesta ar auzi, in curgerea mileniului, pasii Neantului.