Geo Bogza (1908-1993). Poet, prozator, publicist, promotor in tinerete al suprarealismului, publicand la Campina revista "Urmuz" (1928), la care publica T. Tzara, Stephan Roii, I. Voronca, Al. Tudor-Miu. in 1929 debuteaza editorial cu "Jurnal de sex". in 1933 publica "Poemul invectiva", pentru care este condamnat si inchis de doua ori, la Vacaresti, in anii 1934 si 1937. Participa ca reporter la razboiul civil din Spania, de unde trimite ciclul de reportaje "Tragedia poporului basc". Colaboreaza, inainte si dupa al doilea razboi mondial, la revistele importante ale acestei lungi perioade, "Radical", "Vremea", "Revista romana", "Gazeta literara", "Romania literara", "Romania libera". Tribuna". "Cartea Oltului", capodopera sa, "epopeea unui rau", apare sub forma de fragmente in "Revista noua" si "Viata Romaneasca", iar in volum in 1945. Printr-un stil metaforic, cu viziunea geologicului si a primordialului, schimba radical rigorile reportajului romanesc, in volume ce acopera in buna masura provinciile romanesti: "Tari de piatra, de foc si de pamant" (1939), Tara de piatra" (1946), "Oameni si carbuni in Valea Jiului" (1947), "Portile maretiei" (1951), "Privelisti si sentimente" (1972). in 1974 apare volumul "Paznic de far", iar in 1978 "Orion". Alte volume: "Spania in inima si constiinta mea" (1981), "Ca sa fii om intreg" (1984), "Jurnal de copilarie si adolescenta" (1987), Trapeze" (1994).

x5m4112xr89crf


Poemul, aparut in revista "Urmuz", e o demonstratie de text poetic suprarealist! Cuvintele, in maniera unei incantantii magice, a unui descantec ce trebuie sa ramana ezoteric, incifrat, sufera modificari fonetice si lexicale care le dau sensuri si sonoritati ciudate: "Hau! Hau! Hau!/ rota dria vau/ simo selmo valen/ fata cu par galben/ vermo sisla dur/ aici imprejur." Senzatia de rotire perpetua este data de acest "rota via dru", imagine asociata cu aceea a unei fete cu parul galben, careia i se descanta de leacul dragostei. Cuvintele se insiruie in alternante ciudate, devenite un laitmotiv: "Klimer zebra freu/ nici tu/ nici eu/ rugari lui Dumnezeu/ Klimer zebra freu/ ci noi/ o noi/ in noi/ da noi/ trebun cimat dur/ larg/ larg/ bolile se sparg/ durerile de cap/ leac ceresc/ in piept cresc/ simo selmo valen/ fata cu par galben." Descantecul, adresat unor puteri ascunse, telurice, are o linie melodica de sonuri grave. Rostirea lor presupune si gesturi magice si terapeutice, care insotesc si accentueaza cuvintele.